Și iată că-mi încep sâmbăta: cu familiarele gânduri despre cum aș putea să mi-o petrec. Cu obișnuita durere de cap, explicabilă (la repezeală) prin lipsa programului și a unei ocupații contrângătoare și prin relaxarea obscenă a minții - ce nu se descurcă să deslușească prea bine în ce fel să administreze „atâta” timp liber; nu știe întotdeauna cum să-și țină tovărășie, în timpul de care eu pot dispune în mod liber.
Sunt, deci, un rob al aflării în treabă! Nu că mi-ar plăcea să am neapărat o ocupație lucrativă, nu caut să-mi justific rostul pe lume prin roadele unei activități. Din păcate, „diagnosticul” e mai neplăcut decât pare. Când nu am a răspunde înaintea cuiva (autoritate) pentru cele făcute și nefăcute, mă ia durerea de cap. Prin urmare, nu este absența alienantă a muncii cât absența supravegherii cea care mă debusolează.
Ochiul din întuneric, veșnic neînchis, pregătit să ceară socoteală pentru leneveala mea, pentru stilul impropriu de a munci. Ochiul din umbră îmi este reper și imbold, limită, ghid, geamandură, dușman & prieten, țintă pentru coroziva mea indignare. Îmi dă un sens, pentru că „aranjează” circumstațele propice protestului meu.
_______________
*„Ohnmacht oder Machtlosigkeit ist das Gefühl von Hilflosigkeit und mangelnden Einflussmöglichkeiten im Verhältnis zu etwa den eigenen Wünschen, subjektiv angenommenen und objektiven Notwendigkeiten oder dem Überlebenswillen. Ohnmachtsgefühle können mit Angst, Wut und Frustration einhergehen.” (Wikipedia)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu