Fiind un lucru educabil, gustul devine automat și discutabil. Printr-o educație potrivită sau eronată, gustul poate fi perfecționat, rafinat sau pervertit.
Totul este discutabil. Până și Sfânta Treime a fost, la vremea ei. Sau sexul îngerilor. La fel, cât de oportun ar fi a "plasa" ajutoare vizuale (= icoane) în biserici.
Cu ajutorul educației oficiale, ni se inoculează gustul comun, standardizat, ce folosește drept bază de pornire pentru formarea gusturilor proprii. E mai greu să dezvolți un gust al tău câtă vreme n-ai cu ce să-l compari, canonic vorbind, ori dacă nu ai fost învățat despre existența unui gust consacrat, de referință, și nu ți-au fost puse, astfel, în mână "armele" necesare pentru a-l putea contesta și respinge.
De obicei, așa-zisul prost gust e pură neștiință. Însă asta nu-l scuză și nu justifică ridicarea lui în slăvi, nici apărarea lui "democratizantă", rezumată comod & stupid prin formula: nu te caci în gustul omului. Oh, ba te caci, crede-mă!
Gustul prost chiar există și e un ultraj în toată regula. O tulburare a ordinii publice. O agresiune. Ar trebui pedepsit prin muncă în folosul comunității.
Ideologiile egalitarist-antielitiste, dezmățurile fanteziste numite comunism & fascism (și astăzi: populism-naționalismul ce fură masiv de la ambele) sunt, de fapt, revoluții ale prostului gust. Și ale neamului prost, aș adăuga eu.
Prostul gust al vârstei adolescenței, când nu excelăm prin selectivitate, înmuindu-ne degetele în tot ce ni se oferă. Câteodată, în primul lucru (sau om) ce ni se oferă și, gata, curiozitatea a murit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu