Tălpile încălțate, izbind cu intenție treptele scării, lasă urme ireversibile în conștiința mea, îngreunând-o. Niciodată n-alerg la geam destul de repede ca să văd cine mai e. Numai hazardul e de partea-mi. Aștept calm ziua în care mă voi hotărî să mut un scaun înalt la fereastră, să mă așez comod și să trec permanent în revistă procesiunea bucății mele de stradă.
Revenirea acasă a fanatelor prințese de bloc, a principilor locatari dezmoșteniți, cu scame-n păr, fluturându-și cu fală cheile unicei lor proprietăți - mașina second hand. Cât m-aș bucura de s-ar apropia de ușa scării în liniște, nu vorbind cu tonul dat la maximum, la telefon ori între ei, să urce la etajele lor pe vârfuri, nu tropăind cabalin, să poarte pantofi ușori, moi, să nu mai tresar cu regret pe canapeaua mea, în patul meu în care zac, îmbrăcat neglijent, fără șosete.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu