De data asta, m-am trezit aruncată în toamnă. Soare aprig la amiază, ploi şi umezeală în rest, fetele care au sărit din sandale în cizme (oare unde au dispărut pantofii?). Mă buimăceşte schimbarea...neschimbată, de fapt, aşa că anul ăsta toamnă egal indispoziţii. Totuşi, sunt două veşti bune: gutuile şi lumina. De aseară am o cutie cu fructele astea îmbufnate şi e galbenul lor cald şi abrupt care mi le face dragi. Cînd te uiţi la o gutuie, te scufunzi în galben. Iar ultimele străluciri ale soarelui, pe la ora 7, mai domolesc asprimea zilei, peisajul ei pestilenţial, agresiv şi trist.
10 comentarii:
Textul ăsta al tău te ia de mână și, pur și simplu, te prezintă toamnei. De acum, odată citită scrisoarea de acreditare, ne-om vizita cu Doamna fără a mai trimite feciorul să ne anunțe.
Numai să mai stea Doamna pe la noi, că ştii povestea cu frigul şi şosetele...
Știu: a fost odată ca niciodată, cdnafnsap, Zîna Șosetuță... Într-o noapte, cum stătea ea așa, în așteptarea somnului ce nu mai venea, împletind ciorapi la gura sobei, numai ce-mi dădu năvală Zmeul și mi-ți-i fură una din șosete, și anume - șoseta dreaptă.
Merci, Hiacint, că mi-ai amintit de gutui. Griul tern se face interesant prin raportare la galbenul intens, în fashion. Aşa o fi şi cu urbanul raportat la gutuie, uneori!:)
-gutuie coaptă
-gutuie în grădină
-compot de gutui
-dulceaţă de gutui
-friptură de pui cu gutui
-fructieră cu gutui
-coş de grădină cu gutui
...precum şi o gutuie a la van Gogh( dar n-a pictat-o, nu,... maestrul galbenului?), toate îmi plac. În consecinţă ar trebui să plantez un gutui! :)
imi pare rau, dar mi-a ramas o gutuie-n gat. sper sa nu fi devenit de tot ghei ca nu-mi convine, e plicticos. complimente domnisoara hiacint:D adica:"mai domolesc asprimea zilei, peisajul ei pestilenţial, agresiv şi trist." traiasca pantofii cu toc, cu platforma, conversii. mirosul de frunze putrede dimineata a l'aube in padure face toti banii.
& sandalele, dar nu galbene.
Da' albastre?
Albastre merge! Un anumit albastru am acuma în cap, poate-l public odată... Dar cu condiția să fie asortate cu unghii albastre la picioare. Albastrul deschis, azuriu, stă bine lângă piele albă-albă, nu doar albă, ci albă-albă sau bronzată, sau natural smeadă. :)
Văd un trist urban, fie soare, fie ploaie. Ploaia mi s-a părut veselă. Mereu. Poate mă uit prea mult în sus, din groapa asta nenorocită.
Rareş, ce bine să ai un sus de uitat :)
Trimiteți un comentariu