Prima dezamăgire (din viață. Afectivă). Naște o întreagă literatură despre noi înșine. Scrisul însuși se iscă din Prima Mare Dezamăgire. A te scrie = tentația de a te reconstrui. De a te reconcepe. Eul-care-încasează născocește un eu pavăză, ideal, pus să sufere, dar și să se bucure în locul eului „real”.
Pe partea ei nevăzută, Luna e un fund alb de fată abia ieșită din adolescență. Se-ntoarce noaptea cu fața ei ascunsă spre noi, la ore sigure, când știe cu certitudine că nu se uită nimeni către cer. Un fund încins, la ore sigure, pe care-l picuri chinezește cu lapte degresat. Direct în gaură. Lapte rece, pasteurizat și degresat, abia ieșit din adolescență. Gaura tresare spasmodic, dar nu se vindecă, nu se poate apăra închizându-se. Pe-un fund alb, nevăzut, de Lună ascunsă privirii. Căci nu se uită nimeni către cer. Cu certitudine.
Un alt eu, care este eu - cel care ar trebui să fiu însă nu sunt, tocmai pentru că, deîndată ce aș fi, deîndată ce aș deveni eul acela, ar fi iarăși nevoie de înființarea unui alt eu.
Blocul fumează cu toate ferestrele sale, mai puțin cu aceea care rostește poezii cu mâțe și cocoși, în maghiară. Noi fumăm cu blocul.
Și ne lingeam ca acadelele. Întotdeauna ne lingem ca acadelele. Suntem rozii, cu vinișoare albe și ne lipim de limbă. Ne e teamă de sex. Ne e teamă că ne va plăcea. Acadelele se ling? Da. Dar nu reciproc. Se ling reflexiv.
Fluturele de noapte se îndrăgostise de un Renault (nuștiudecare) argintiu; se pupa cu el în fiecare seară în văzul și-n auzul lumii.
- Later edit, asezonat: dedicat Ancussei (carevasăzică, uite ce se „întâmpla” în 90 - watch the bassline!)
- Clawfinger - Pin me down
Vecina s-a pensat cu patimă, din nou! Cu și mai multă patimă. În crucea nopții, rupând patul. Și-a smuls tot părul pubian cu acadeaua, fir cu fir, smoc cu smoc, uite-așa umezea acadeaua, de-acum acră, pe limbă, își petrecea cu meticulozitate limba peste spiralele rozalbe ale acadelei, lipea acadeaua de părul ce apucase să-i împădurească muntele venerei și, hopa sus! Ah, oh. Din astea.
26 de comentarii:
Te-aş cenzura dacă nu aş şti :)
Că-s eu. Scuză-mi franceza.
Cum să ”cenzurezi” frumusețea asta de text? :)
Îmi plac imaginile crude, insolite, ale eului răsturnat cu fundul în sus, picurând ceară pe carnea care își așteaptă mântuirea pe Pământ.
I'm watchig it, I'm watching it! Damn, its gone now...
Basul se destrăbăla în anii 90 cu o mai mare nerușinare decât vecina dumitale, e adevărat. :)
Mulțam, mai ascultasem Clawfinger, ritmul basului din Pin me down îmi amintește de Sonne de la Rammstein, dar știi dumitale că eu imediat le asemuiesc pe toate cu oarece. Merge bine RATM după ea, zic eu.
Cred că-i mult mai bine doar de ascultat, fără văzut. Tipul îmi dă fiori negativi, foarte expresiv, de altfel. Mai bine rămîn la Rammstein.
Sunteți bune ascultătoare, dragele taichii. :) Mai bine de ascultat, piesa, așa e, doar că e greu să le găsesști altundeva decât pe vulgarizantul iutiub.
Hm, mi-am pierdut demult obiceiul de a urmări videoclipuri. Monopolul lui Frențiu mi-a scos Viva, Bravo, MTV-ul din casă( or pentru un adolescent care locuiește într-un oraș mic, fară a avea alte surse de muzică, a fost cam traumatizant). În fine, skip that part, dar Hiacint m-a făcut curioasă și am urmărit și videoclipul. Noa, nu pierzi nimica, e adevărat. :)
Vă dau un link (tot de pe iutub), o melodie de pe soundtrack-ul filmului Exils (Transe). De la minutul 3 încolo se transformă în techno crud: http://www.youtube.com/watch?v=VcNOY-TerYI
Păi, da, fată. Ăsta-i ritmul primordial. Ritmul acesta conține Adevărul în el. Nu-i nimeni de vină că oamenii au devenit niște pussies și, mai nou, îmbâcsiți de saloneală, strâmbă din nas la orice nu-i Mahler, dragă, Brahms, Mițo, mă-nțelegi? Vai, soro, ritmurile alea primitive îmi dau vertij, dă și tu sărurile alea mai încoace și pune nește Ravel la patefon.
sa fim seriosi: se stie k muzik pe care o cautam la un mom. dat este exact inversul starii noastre de spirit din acea clipa. vrem muzik 'zgomotoasa', 'primara' sau 'primitiva' k sa ne scoata din letargie, anomie & plictis; si invers.
si nu inteleg ce e atit de 'ridicol' k unora nu ne place techno-ul! ce, dvs va place disco-ul? sau john cage? ;P
E ridicola fandoseala! Sau ochii dati peste cap. Sau mironoseala de pension - alienari de astea de pussy. Muzica ascultata cu evantaiul la gura. :) Oricum, nu ne-am intelege la capitolul asta, asa ca mai bine o lasam moarta.
eu recunosc spasit k nu inteleg muzik asta 'moderna' & toate formatiile astea zapacite dupa care se dau in vint amicii mei mai tineri... dk e vba de muzik 'usoara' (cum se zicea pe vremea mea, hihi), prefer popul (abba etc), k pe ala poti sa-l fredonezi :))
altfel, dk vreau muzik 'grea', sint mult mai ecumenic & ascult orice - de la bach la cage trecind prin debussy.
ps mahler nu-mi place, prefer wagner :P
Nu e nici un bai! Pai, nu judec decit gestica. Pentru ca eu - straniu! - chiar ascult cite ceva din Mahler. In ascuns. :))
Ar trebui sa fiu mai tolerant, insa. Mai ales ca in muzica e greu sa 'te lipesti' de altceva decit ceea ce iti place. Alte criterii sunt cu adevarat artificiale. Desi imitatia comoda (in grupuri) e la mare voga.
Presupun că are ”sens” ca și soundtrack al filmului această melodie, sau atunci când ești unul dintre oamenii ăia de acolo, care dau din cap de parcă ar fi posedați, dar în rest de ce ai asculta așa ceva?! Sunetul mi se pare același, doar că ritmul devine mai accelerat pe parcurs, sau nu știu eu să mă exprim în termeni corecți. Și mai este acel ”EeeEeeEeeEee” scos de baba aia, care mă scoate din minți.
Sincer, mi se pare imposibil ca acești oameni să facă în halul ăsta doar datorită unei muzici atât de monotone de îți vine să îți tai venele pe lung, doar te-oi sfârși tu înainte să se termine ea, că e și lungă rău, 10 minute de chin. Deci cred că se găsesc substanțe halucinogene și prin țările sărace (joke). Vezi, asta se întâmplă când nu ai televizor sau youtube :P. Și ai zis foarte bine, ritm primordial, dar aș putea să ascult la fel de bine cum picură apa de la robinet.
Nu mă înțelege greșit, mie chiar îmi place muzica pe care o asculți tu, de obicei, și melodiile pe care le-ai pus pe site mi se par minunate, deși o să mai dureze ceva până mi se obișnuiește urechea cu melodii nefredonabile, cum zicea als. Acolo ”lâncezeala” biturilor face parte de fapt dintr-o construcție, e un fel de operă de artă, nu mâzgăleala unui copil cu deficit de atenție care desenează linii drepte.
Nimic nu urăsc mai mult decât imitația. Sunt dispusă să ascult recomandările celorlalți, dar dacă nu îmi place o spun. Nici opinia asta că ar trebui să respingem automat ceva care e mainstream nu mi se pare decât judecata unuia care vrea să fie de fapt într-un curent, ăla invers. Oamenii ”liberi” ascultă orice, fie că este numărul 1 într-un chart, fie că este uitată pe vreun myspace, cu 15 vizualizări, sau pe vren disc de acum 30 de ani. Eu nu cred că ești pussy sau snob doar pentru că nu guști un anumit gen de muzică. Abia imitatorii, indie-iștii sau clubber-ii că așa se poartă, sunt niște triști de care îmi este milă.
Fandoseala de salon a unora iar la fel e ridicolă. În niciun caz nu o să apropie pe cineva de muzica clasică, deși ea este de o frumusețe rară, tocmai pentru că este asociată de tineri cu ”ăia care strâmbă din nas”. Bineînțeles că se poate face ”educație” și în muzică, dar eu o văd mai mult ceva de genul a repera ce e mai bun din fiecare specie sau subspecie muzicală, sau cum Dumnezeului le mai zice. Poți să dai peste un minimal genial și pentru un rock lamentabil. Cu forța nu se poate face nimic, chit că ne referim la aia a creierului cu care intelectualii cred că pot schimba lumea.
Dar iar m-am întins, ca de obicei :). Mi-a plăcut observația lui als, și uite că eu nu mi-am dat seama de asta, și anume că noi căutăm muzica ce exprimă inversul stării noastre de spirit. În cazul meu se aplică perfect, chiar prefer melodiile mai vesele, deși m-aș regăsi poate și în proporție totală în cele de o tristețe covârșitoare.
Acum, sper că nu te-a supărat comentariul meu.
Eu nu caut nici un invers când ascult muzică.
Poate că mă deosebesc mai abitir de unii atunci când sunt depresiv: în ciuda obiceiului (destul de) încetățenit, eu nu ascult balade de inimă albastră, ca să-mi zgândăr melancolia.
Lung comentariul, într-adevăr, și prea pătimaș, considerând „miza”. Îmi pare rău pentru bunele intenții ale Ancussei, dar nu pot eu răspunde penal pentru reacțiile vizitatorilor, care-s libere. :)
Ca să închei: e greu cu electronica, știiiu, vă-nțeleg pe toți. Well, n-aveți decât.
Așa sunt eu mai pătimașă uneori, mărimea credeam însă că nu e o problemă, sau poate Freud m-ar contrazice. Și îmi cer scuze, însă doar mi-am zis părerea. Fiecare poate să recomande ce dorește, dar nu cred că trebuie să zicem ceva doar când e de bine, putem să fim ”extaziați” și negativ. Presupun că dacă era vorba ca numai tu să spui cum ți se pare, trimitea linkul pe mail. Peace.
Aha, deci când spui tu că e prea lung propriul comentariu nu e bai, numai când întăresc și eu că așa este? OK.
Apoi, de unde ai scos că așteptam numai aprobări? Că din ce zic eu nu aveai cum.
Eu am voie să zic de rău. :)
Ea: ”iubitule sunt grasă”. El (întotdeauna dar întotdeauna): ”cum iubita mea, ești o sirenă...” și alte variațiuni pe temă.
Însă eu nu ziceam că e nașpa, ci doar constatam: ”iar m-am întins”.
Nu am scos de niciunde, asta era pentru Ancussa, și nici ea nu a zis nimic, sărăcuța, doar a pus un link.
Era de fapt o apărare împotriva unui viitor (și în mod clar fantasmat) ”atac” (ghilimelele sunt foarte importante). De paranoică ce sunt.
Acum vă rog, nu urâți doar electronica sau disco sau..., le fac concurență. :)
Eh, s-a întâmplat ca în jocul ”telefonul fără fir”. :)
Am pus acel link pentru toată lumea deoarece pentru mine acea melodie (nici nu știu dacă e corect să o numesc ”melodie”) are ”sens” și în afara filmului Exils. Naivă fiind credeam că va fi și pe placul altora. Nu am spus că e musai să o apreciați, fiecare ascultă în felul său. În fine, mi-a plăcut, am și căutat întreg soundtrack-ul etc.
Pomenea Carmen de acel ritm care „devine mai accelerat pe parcurs”, la fel se întâmplă și într-un mix techno (e ușor de sesizat asta cred). E, eu am preferat să numesc piesa asta primitivă, hipnotizantă - techno crud. Vroiam doar să fac o comparație între cele două tipuri de muzică. Cam atât.
Eh, nu-i nicio supărare din neînțelegerea asta muzicală. Eu recunosc că nu mă pricep la fredonat. Îmi amintesc versurile doar dacă aud melodia, dar în schimb rețin sunetele, ritmul. Nici acele piese pop marca X factor/american idol nu sunt sănătoase. Alea chiar că sunt repetitive...și vorbim de piese diferite! Chiar că îmi vine și mie să îmi tai venele când le ascult zi de zi la radio, tv etc. Sună toate la fel, iar într-un asemenea context ”baba aia” chiar e plină de spontaneitate. Dureros e când se întâmplă să aud una de dimineață, îmi rămâne blocată în cap toată ziua. Sunt odios de fredonabile dacă poci spune așa. :)
Oricum liniștea e cea mai tare, ca să zic așa. :))
Tacit.
Fiind un senzual si senzorial notoriu, hedonist, dionisiac (si atza) si cum vreti voi sa mai completati, SI MIE imi place sa ma desfat cu sunetul si cu ritmul. Nu-mi place sa gindesc muzica (aia menita bucuriei de a trai si dansa), ci sa o absorb in mine prin toti porii. ASTA e diferenta. Pina si-ntr-un jazz fac la fel: ma ratacesc in melodie. Complet. Mi-a trebuit nu stiu cit timp sa ma concentrez pe primele doua versuri simple (si sa le retin!) ale unei piese (cred, de DePhazz) care ma extazia literalmente! (iata-le: 'A nightmare is my way/ to get prepared for the day')
:)
Eu una închei conciliator cu un citat din CS: ”în muzică e greu să te lipești de altceva decât ceea ce îți place”.
Ador deasemenea liniștea... asezonată cu lecturi sau cu prizat gânduri ”iresponsabile”.
A propos, ia ascultati, toata suflarea, DePhazz - Good Boy! iutiube, fireste. Mai ales cine n-o stie.
Prea tare. Am ascultat-o de trei ori până acum. Fat beat!
Prea tare?
As in Cool. Frumoasă, cu o rezonanță puternică, hipnotică, etc.
scuzati - am incercat sa ascult (dephazz astia), dar m-am oprit la min. 1.57 k imi venea sa ma arunc pe geam...
& stau la primul etaj! :)))
Eh, că doar nu de aia n-ați sărit, că e prea jos? Eu ce pot face? Adevărul e că sunt departe de-a fi de speriat acești dephazz, dar...
Trimiteți un comentariu