marți, 14 septembrie 2010

Varadinum

Sezession, Oradea - 1900. Oamenii se-ntreceau în frumos. În vremea aceea, balcoanele apăreau peste noapte, în cea mai mare taină, să nu care cumva să răsufle proiectul la vecini; nu găsești două la fel - forjate din cel mai bun fier, dantelărite la cald, bătute cu ciocanul și răsucite meșteșugit cu cleștele, prinse în belciuge ce țin și astăzi, când încă ne bucură ochii cu fala lor discretă.

5 comentarii:

anca giura spunea...

Am o atracţie irezistibilă faţă de balcoane(le liberty sau cât mai vechi ...)nu şi pentru aruncarea de la balcon( ah, atât de literară). :)

Carmen-Corina Gugu spunea...

Ăstea din fier nu sunt suficient de stabile pentru pisici :))
În blocurile cu nouă etaje, a căror înălțime îți garantează neființa la aruncare, nu găsești balcoane atât de frumoase, ca cele din poze.

Cristian SÎRB spunea...

Pisici pe creier! :)

De pe așa balcon nu te arunci, că te înamorezi pe loc de dânsul.

anca giura spunea...

Cristian, îndrăgostirea( în toate cele) ţine de perspectivă.:) Într-un fel vezi balconul( femeia?!) de pe stradă, altfel când îl( o) ai sub( la?!) picioare.:) Fac referire la balcoane elegante, nu la cele standard pe care le ignor, se-nţelege.

Un peste alta, frumoase poze ai făcut. Vezi, vânează câteva şi pe la noi, prin Arad.:) Unele pot fi accesorizate de lolite proaspăt trezite din somn în neglije. Privite de jos în sus ...elles deviennent une merveille, n'est pas?:)

Cristian SÎRB spunea...

Eh, dar parcă am scris, în treacăt, despre o lolită balconistă, care-și storcea sânul, încă nesupt de vreo odraslă, în capul trecătorilor...