vineri, 10 septembrie 2010

Post negru

se întâmplă frecvent ca după ultimul cuvânt așternut pe foaia electronică să urmeze neantul să nu mai rămână loc pentru nimic nici măcar pentru un simplu bună ziua nici pentru zoaiele deversările catartice pofte tânjiri și... doar neantul fără ca alt cuvânt să se poată înșuruba să mă poată conține purta mântui și nu e prima oară când fac din asta un spectacol ieftin când anunț patetic pe blog că iau o pauză nedeterminată de scris dar oare nu ne-am mutat noi viețile aici oare există viață după jurnal se pare că nu se pare că pulsul nostru este clicul legitimarea noastra este userul si parola pe care le introducem compulsiv de x ori pe zi să vedem dacă a sosit poștalionul, poate e nevoie să schimbăm caii să vedem dacă prietenii..., dacă vizitatorii să vedem dacă mai existăm in fond după ultimul cuvânt urmează postul iar normal sau nu firesc sau straniu o lume întreagă încetează să mai respire fluturilor li se scutură aripile bunelor intenții li se ofilesc sandalele și totul se totul își puțin mai rămâne intact așa se întâmplă după ultimul punct după ce sufletul deversează ultima răutate gratuită nici măcar stilizată vag dispărem puțin și nu e chiar roz

8 comentarii:

Pinocchi0 spunea...

Un citat din memorie, printr-o asociație foarte liberă de idei:

"Răzbunarea unei surori mai mari se poate lăsa așteptată, dar precum Orient Expresul sosește întotdeauna la momentul oportun, chit că după un orar propriu."

A se înlocui "răzbunarea..." cu "inspirația", sau cu ce poftiți. (Știu, mi s-a mai spus că nu e cazul să explic bancuri, mulțumesc.)

anca giura spunea...

Şi acum înţelegi de ce scriam eu odată că viaţa asta dublă,bla, bla, bla, apăsarea pe buton bla, bla, bla, blogul, bla, bla, bla? Mă menţin la vanitas vanitatum...Dar mă bucur de luciditatea ta neagră de astăzi. ( Nu că n-ai fi tu lucid de fiecare dată...)

Te înţeleg perfect. Şi e exact ca-n viaţă( aşa mi-ai spus tu mai demult). Iar eu adaug: şi în Real şi în Virtual suntem la fel de individualişti, prefăcut la dispoziţia celuilalt, de trişti, de vanitoşi, de ipocriţi cu noi înşine, de compulsivi, de dornici, de uituci, de grăbiţi, de virulenţi, de inutili,de alambicaţi, de simplificatori, de incerţi, de nesiguri, de sinceri, de teribilişti, de comuni, de originali, de aparent siguri pe noi, de frumoşi, de urâţi, de flatanţi, de injurioşi, de..., de...

Bref: lasă, trece! Garantat, trece.

Cristian SÎRB spunea...

M-am regasit pe mine, online, mai injurios, mai intolerant, mai urit decit oriunde altundeva si am zis ca ajunge o vreme! Ma simt uneori ca posedat, indracit, ma apuca spaima! Dar poate ca abia acela-s eu cel adevarat!

Cit despre ipocrit... macar de as fi. Dar torn tot, spun tot, dezvalui tot. Ca un maniac al marturisirii.

mewsette spunea...

nu sunt de acord cu postul negru! nu suntem anahoreti. nu stiu cum sunteti dvs. dar mie imi fac bine descarcarile astea pe net, asa compensez in viata reala, sunt mai calma, mai distanta... ar fi groaznic sa fiu pe net amabila si model de politete academica iar in relatiile din realitate sa ma port aiurea.la mine nervii pe net au efect terapeutic.
mie imi plac f mult fluturii, muzele dvs. si imi place cum scrieti, apreciez in primul rand la cineva originalitatea. si mi-e dor de domnisoara hiacint.
inca un lucru, cred ca marturisile noastre pe blog exista si pentru ca ne simtim singuri in realitate. singuri in mai multe sensuri. si asta nu e un lucru rau.
'perioada nedeterminata' suna rau.

mewsette spunea...

am uitat: prefer oamenii pasionali, si care varsa totul, e loc sa incapa mereu altceva in ei! viata n-are limite! detest conformistii, caldutii:)

Carmen-Corina Gugu spunea...

Cineva să pună virgule și puncte în unele dintre gândurile tale,.,

Neantul ar trebui să însemne lipsa trăirilor, nu infernul. Postul negru nu anulează foamea de celălalt, ci e o formă de luptă cu durerea, prin triumful simțurilor corporale.

Poate că acea persoană deversează murdăria ca tu să nu te sperii că întreaga locuință ar fi insalubră, să ai curajul să ștergi zoaiele, și să privești înăuntru, de la fereastră, la camera mai curată a sufletului.

Unele lucruri nu sunt stilizate pentru că nu pot îmbrăca o formă literară, deocamdată. Mai întâi găinile zbătându-se fără cap, și apoi Indignarea.

Urât nu ai putea fi vreodată, nici într-un climax maniacal al mărturisirilor, nici în depresia care vine grăbită în urma ei, să sluțească mințile slabe.

Asta e problema, din păcate există viață în afara jurnalului.,. :(

Cristian SÎRB spunea...

Există un corp al scrisului. Există pipăire, apropiere, cunoaștere, aprofundare prin scris. Există un adevăr al trupului-scris mai adevărat decât trupul adevărat! Sunt un văcar supărat pe sat, supărarea anuală a lui Cristian, iat-o!

De dimineață, tot șterg fereastra de zoaie, văd încă doar umbre dincolo de ea, am dormit și m-am trezit, m-am trezit molipsit, am eliminat fiere. Am rătăcit.

Depresia melodică, melancolia zaharisită ce se instalează după ce ”totul a fost spus”. Post-coitumul unui coitus cu demonii. Secătuirea.

„Cineva” să pună, dară, punctuația! Să atribuie adjectivele, să coordoneze & să subordoneze frazele, să respire. Ar afla dinaintea mea ce am vrut să scriu, cu dimineața-n cap și cu ochiul uscat de febră.

Periodic, gustul de stârv al abandonului facil. Al întoarcerii spatelui unei fericiri firave. Poate unica posibilă.

Rares spunea...

Pauză sau nu, mereu citesc neliniştea ta cu plăcere. Ca şi alţii, desigur. Câteodată asta nu este, din păcate, de ajuns.