Fluturilor mei

Gelassenheit. Delăsarea îmi oferă gratuit obişnuita şi plăcuta stare de fericire. Lupt cu valurile, abandonându-mă forţei lor; fac pluta, eu, cel care nu ştiu să înot nici măcar în vis, cu apa intrându-mi în urechi, în ochi, uneori în nas, cu soarele strălucind cu cruzime deasupra mea, aud numai un veşnic clipocit,

paranoicul reconcepe realitatea, mi se pare că răul în care mă aflu e starea mea de bine şi aş fi în măsură să scot profit din ea, o nouă eschivare, un fel de adaptare, respir bine într-un noroi din ce în ce mai adânc şi mai dens. Noroiul meu drag! Dar am mai scris asta, însă în altă viață.

orice formă a libertăţii îşi caută în mod natural reglementările sale, preschimbându-se treptat într-o clasică dependenţă; un tipar, oricât de nonconformist şi îndrăzneţ l-am gândi, rămâne tot un limitat şi pradă preconcepţiilor tipar, or, unei persoane nu-i poţi aplica, din păcate, un program de tip Windows, o persoană sfârşeşte prin a se implica emoţional, nu o poţi trata cu un shut down, decât dacă o suprimi sau dacă o răneşti de moarte, cauzându-i o sfâşietoare suferinţă iraţională. Aşa cum, la rându-mi, nici mie nu mi se poate da delete după bunul plac al altuia, unul cu mare poftă de a căuta variaţie şi dezrobire prin fuga de tip prenatal de responsabilităţi.

Bogăţia nuanţelor nu face, în ochii mei, rutina mai acceptabilă, sensibilitatea simţurilor mele mă scutură pentru a mă trezi la cel mai mic semn de amăgire. 

Poate că a meritat să rătăcesc cu simţurile toate deschise, o vară întreagă, pentru a sesiza un dram de însemnătate în dosul unor figuri de ceară, dincolo de nişte peisaje fără istoric. Pentru că vraja începe să se înfiripe din nou, într-un fel forţată de împrejurări; o senzualitate interzisă în lumea reală, dar aleasă de noi ca "răul cel mai mic" şi ridicată la rang de dragoste.

Aştept să vină l'été indien. Trebuie să fie fascinant să ieşi în papuci de casă în curte şi să primeşti pe obraz mângâierea blândă a soarelui ce a decis să ne mai însoţească niște paşi către iarnă. Să facem o plimbare pe malul Crişului, umblând desculţi prin iarba uscată, încălzindu-ne neștiutori și înfioraţi degetele de la picioare, ignorând praful şi sfârşitul vegetaţiei.