Arhitectura geloziei, invadând trecutul, otrăvindu-l. Impulsul irezistibil al gelosului de-a afla totul, de-a cere cât mai multe amănunte, în încercarea sa îndoielnică de a înțelege și a accepta, de a se obișnui cu gândul, dar sfârșind prin a suferi și mai cumplit, descoperind că este gelos pe fantome și „concurat” de un trecut ireparabil.

Apoi, violența conjugală. Neîncrederea; din nou întrebările, din nou interogatoriile, primele palme. Fanatismul conjugal, sufocarea. Vulgaritatea torturantă a întrebărilor, bănuielile murdare, supravegherea asiduă, acuzațiile neobosite, fără acoperire, de infidelitate. Primii pumni…
Sentimentul copleșirii. Prea multul.
Delictul de a iubi. De a-ți căuta scăparea individual, evadând din dependență (sau ceea ce odinioară fusese o relație romantică), din patologia amorului casnic.
___________________
*Melania G. Mazzucco - O zi perfectă
___________________
*Melania G. Mazzucco - O zi perfectă
7 comentarii:
gelozia este oribila (mai oribila decit ura, zic eu), dar a dat totusi nastere unei capodopere: 'in cautarea timpului pierdut'. kiar vbeam cu distinsul connaisseur intr-ale literaturii care e livius ciocarlie, mai deunazi, si a zis un lucru f adevarat dspr op-ul lui proust: anume, k reuseste performanta de a vbi dspr gelozie fara a vbi dspr dragoste.
asa e: gelozia e un 'travesti' al iubirii...
ps n-am inteles, totusi: 'o zi perfecta' e o carte buna? o recomandati? sau e doar 'problematizanta', cum se zice? ;)
In 'Swann', tin minte, citeam pasajele geloziei lui cu pixul in mina! La un moment dat, am lasat-o balta - ar fi trebuit sa conspectez zeci de pagini. Dar m-am recunoscut cu umilinta, neplacere si mult zbucium in numeroase dati.
Gelozia este cu adevarat sinucigasa, mult mai nociva decit ura. E, in primul rind, o rafuiala neinduratoare cu sine.
Poate ca sunt somitati psihologice care nu au reusit inca sa-l egaleze pe Proust in autopsierea acestui afect irational.
Nu stiu daca sa indraznesc sa VA recomand cartea asta... Poate-mi dati cu ea in cap. Dar nu mi-e rusine sa admit ca pe mine m-a prins. E un dozaj perfect intre scriere frusta si profunzime. E tonica. Desi pe unele personaje le cheama ca-n telenovele (or, mi-e imi vine sa rid cind vad undeva scris Antonio, nu-l pot lua in serios), ele sunt foarte bine conturate, credibile pina la desprinderea de pe foaie.
De asemenea, nu cred ca impune relectura. :)
Julian Barnes, in fine, am ajuns si la el,...considera la randul sau ca gelozia naste monstri. Felul in care o demonstreaza e indoielnic insa.
als are mare dreptate, tema geloziei a facut enorm pentru literatura. In viata, e cvasiletala...
hihi
fraza finala m-a convins :)
ps 'antonio'?! pe mine ma duce cu gindul la 'telenovela' din reclama aia cu 'antonio, fa freddo... antonio, fa caldo...' sint convins k o stiti, e destul de amuzanta
Oh, great, daca v-a convins ultima 'fraza' inseamna ca tre' sa ma las de cronicareala. Mnoa, nelectura placuta. :)
Curat close-up!
Trimiteți un comentariu