duminică, 5 septembrie 2010

Mouvement d'humeur

Semnalul unui tren greoi, răsunând limpede, străbătând cu ușurință până la mine prin aerul de cristal, înghețat bocnă. O jumătate de lună plină albind pe cer, lângă ea, un trup micuț de guguștiuc în căutarea partenerului. O stivă pedant clădită de lemne pentru foc și ticăitul ceasului, care-mi aduce aminte că luni e zi de muncă și că e târziu.

Sfârșitul lumii a venit noaptea trecută, purtat pe aripile-i necrescute de oribila armată a bobocilor de rață ucigași.

Ce-i cu ciorăpiada asta care-nmoaie firea și învârtoșește mințile nevolnice? Colanții semitransparenți, în culori curcubeene, atacă analizatorii, slăbesc voința, descumpănesc întru totul. Ce-i cu foșnetul ăsta de fire fine, împletite, șlefuind și mai dihai rotunjimi gata născute, aruncând umbre, falsificând, dând uitării imperfecțiuni!

O nouă noapte de coșmar. Bântuită de toate zgomotele posibile, cele mai multe - familiare. Scâncetele mobilei, țipătul de vânătoare al bufniței, pocnetul podelelor călcate de spirite strămoșești. Dar ce folos, odată trezit cu brutalitate din somn în crucea nopții! Ce folos că-s familiare?

Bântuit în vis de un cuplu care cerșește bani împrumut. Un fost bun prieten și amanta lui bătăioasă. Ea - o arătare nu prea plăcută întâlnirilor nocturne, neprevăzute - își vârâse convingător, „a rugăminte”, unghiile în antebrațul meu. Unghii pe care, cu groază, le ghiceam neîngrijite, cu un binecunoscut negru, inegal răspândit pe dedesubtul lor. Negrul zârieturilor pe spate, negrul scotocirii disperate în sexul propriu după un pârț de fericire.

„Cititul e un viciu care poate înlocui toate viciile sau ne poate ajuta pe alocuri să trăim fără ele, mai intens, e un adevărat desfrâu, o manie devoratoare.” (Ingeborg Bachmann - Malina)

Clipa aceea scurtă când, tot povestind cu un oarecare interlocutor (poate un bun amic), îți dai seama cu strângere de inimă că el nu te (mai) înțelege sau că nu te mai ascultă, că l-ai pierdut în sintaxă, i-ai pierdut interesul. Ochii i se opacizează. E ca și când ar fi murit în timp ce-i vorbeai, cu ochii deschiși, fără chinuri.

Amărăciunea este beteșugul celor care văd într-o lumină prea crudă realitatea. Extazul e al celor care l-au cunoscut pe Dumnezeu. Tu nu faci parte din nici o grupare. Am tresărirea asta „de conștiință” citindu-l pe Céline, De la un castel la altul.

Nu în fiecare zi mă trezesc cu spiritul ăsta despovărat. Ceasul mi-era rămas, ignorantul, cu o oră în urmă. Visele-mi fuseseră cât se poate de provocatoare, încercând din răsputeri, prin frumusețea cât mai regretabilă a lumilor promise, să-mi ruineze starea de spirit.

Nu în fiecare zi mi-e dat să mă trezesc în gemetele vecinei, intrată în extaz în timp ce își... pensează sprâncenele. Uite una mică, izolată, colo: ah!, parcă și asta de pe tîmplă ar trebui extrasă: oh! Și tot așa până se făcu frumoasă foc, se aprinse și pe dată mi-ți-se transformă în cenușă, ca pasărea penis. Pe care o risipi dușul în canalele colectoare ale orașului.

Cu ochii deschiși, dar abia deșteptat dintr-un somn toxic, am avut viziunea unui bloc de locuințe secționat transversal, unde puteau fi văzuți, de sus până jos, un șir de oameni urinând toți în același timp, fiecare așezat pe closetul lui, unul deasupra celuilalt. Mizeria ascunsă bine, cu maximă ipocrizie, a traiului la oraș.

22 de comentarii:

anca giura spunea...

Da' ştiu că o să-mi placă să citesc cartea asta când o fi gata... Zice Eugen Negrici că n-avem în două secole de literatură( şi n-avem decât două, doamnelor şi domnilor!) niciun proustian apărut pe orbită! Am senzaţia că se va schimba clasamentul în curând...P.S. pentru mine, proustianismul este, în mare, tehnica literară intrinsecă, constând în amănunţirea amănuntului, anume a acelui amănunt care contează şi care face diferenţa. Sigur că forma pe care o ia amănunţirea pomenită poate deveni post-postmodernă ca aici.

Pinocchi0 spunea...

Comentarul Ancăi m-a ajutat -- recunosc, mai bine mai tîrziu decît etc. -- să înțeleg intenția acestui blog. Carevasăzică carte în proiect. Da, da. Da, adică stilul. Cam cinic, dar: da. Să vedem structura, construcția, cînd cartea va fi gata, sau măcar părți mai mari din ea.

Da, adică nici n-ar putea să fie nu: De vreo doi ani încoace tot citesc cîte puțin și cu savoare Timpul pierdut. Unii și alții se miră că îl citesc pagină cu pagină. Heh, was solls.

Offtopic cu scuze: Cristian, m-am gîndit la partida noastră de talking shit de acum o vreme, și implicit la tine, cînd am trăit și scris o bucată din puzzle-ul de aici: http://pinocchiomuc.blogspot.com/2010/09/i-am-sterdam-un-puzzle.html -- mai exact la scena despăducherii de la Rijksmuseum. Iată, cu dedicație!

Carmen-Corina Gugu spunea...

Uite de ce ar fi bine să ai un simplu buton de ”like” sub post, ca să nu trebuiască să spui ceva când cuvintele sunt în plus, sau când ele ți-au fost sustrase de o ființă nepământeană.
Mintea se plimbă deasupra amănuntelor ca și cum nu ar ști asupra cărui cuib flămând să își îndrepte atenția, și atunci rezultă un zbor nebun, hipnotic, dar cu hipervigilența specifică maniei, care înregistrează semnalul unui tren greoi, gemete frivole, mizeria întoțiprezentă, și nu în ultimul rând suferința analizatorilor, împresurați de coloratura anxiogenă a lumii, frustrați de necuprinsul din ei și din lume.

anca giura spunea...

Dragă Pinocchi0, a nu se crede că ştiu despre Cristian mai multe decât voi.:)Ba poate( sigur!) mi-e mai necunoscut ca multora şi de fapt nici nu vreau ,,să îi strivesc corola''. Atâta doar că eu sunt a 13-a zodie( deci vizionară!:) şi mai am şi o meserie ..just a little bit literary, să zicem. Sper să nu fi devenit indiscretă din greşeală şi din bănuială, nu din vreo certitudine.

Bref: habar n-am ce intenţionează Cristian,dar eu i-o spun-trebuie să iasă în faţă cu o ficţiune. (Se numeşte critică de întâmpinare ce făcui eu acuma sau ,,supravegherea sarcinii''? :)Dicţionar de poietică apocrif:A scrie ficţiune e ca o gestaţie, vă garantez!

Cristian SÎRB spunea...

Blogul n-are nici o "intentie", dragi oaspeti. Nu suntem atit de organizati si sistematici incit sa-i dam o 'linie editoriala' clara si intentionata. Tonul blogului este tonul gindirii, al starilor si al umorilor noastre sau a ceea ce au facut lecturile si educatia din starile si umorile proprii.

Daca se va naste vreodata cartea, va fi scoasa strict pentru prieteni sau oaspeti ca voi. Acesta-i va fi 'tirajul'.

@Pinocchi0: 'cam cinic' poate cadea in 'si mai cinic'. Nu e doza mea maxima de cinism asta. :) Poate fi insuportabil de cinic, nu asta judeca 'lucrarea', ci daca ea ar (va) sta pe picioarele proprii si dincolo de cinism. Nu am fugit, personal, nicicind de cartile 'rele', negre pe cerul gurii, polemice etc. Sunt pedant, nu-s pudic, sunt capricios, nu-s absolvent de pension de fete, din fericire. Sunt 'chitibusar', de aia-s critic si par 'lipsit de indoieli' atunci cind critic vehement (de parca critica nu s-ar naste tot din indoiala), cum ma anunta un prelat blogosferic. Dar de ce imi fac acilea caracterizarea? Doriti careva sa ma angajati, poate? :)

'Parti mari' din cartea fara titlu sunt vizitabile pe acest blog atit de primitor si generos cu mine. Since 2007. :)

Eu-s cu Proust la 'Guermates'. And counting... Nu-i graba. Sa nu ne proustim, deci!

Multumesc all!

Mihai spunea...

Matale ai fost folosit doar pentru distragerea atentiei. Trebuia sa apas anumite butoane, sa te provoc. Am fost interesat de un singur lucru: de cine a fost Cami indragostita in facultate.

Cristian SÎRB spunea...

Amin. Sper că domnișoara CCG nu va răspunde aici. Nu ar fi trebuit să public acest coment al d-lui Mihai (altul oricum nu voi publica pe această „temă” vastă - iubitul lui „Cami”). Nu că ar fi off-topic, pentru că este, nu ar fi primul. Însă nu-mi place să fiu utilizat de coadă de topor pentru lovit ALȘ, nici de amoraș de trimis belete și bezele lui „Cami”.

Others: sper că îmi înțelegeți poziția ingrată. :) Iată-mă și pe post de Cyrano.

Cristian SÎRB spunea...

Erată: mai sus am omis un n la Guermantes. Am scris acel comentariu intr-o fereastra minimizata, la birou...

Carmen-Corina Gugu spunea...

Nananananana -bolborosesc legănându-mi fustița- eu sunt îndrăgostită de cum scrie Cristian. Și vreau să îmi dea un autograf pe... prima lui carte.

Deci nu am fost deloc off-topic. Nu te mai iubesc dacă nu îmi publici comentariul.

(Mihai, nu știu cine ești, dar pe tine nimeni nu te vrea. Nimeni nu are habar despre ce vorbești tu acolo, nu folosești diacritice, și ești interesat de iubiri mondene. Ca atare, ai putea să te faci redactor la Click când vei fi mare, și să lași textele de o frumusețe rară să respire, să trăiască, să ne bucure în continuare)

Cristian SÎRB spunea...

Prunci, diseară riscați să vă culcați nemâncați (mamă, ce rimă mioritică!). Last call. Make sex not love, pardon: war!

Ancussa spunea...

Potrivit text cu prima zi de toamnă (măcar de-ar fi ultima). ”Clipa aceea scurtă” ... mai degrabă simt că mor eu în fața interlocutorului și îmi vine să fredonez Watermelon Man crezând că poate așa alung ceața din privirea celui care parcă știa să asculte cândva.

Cristian SÎRB spunea...

Mulțam. O mai ții minte pe aia, apropos de ceață pe ochi, care căsca în gară la Arad? :))

Ancussa spunea...

Aia la care i-a intrat și o muscă-n gară... pardon, gură? :)

Cristian SÎRB spunea...

Cred că mai degrabă i-o intrat un indian în gură, tot căscând ea așa, dezinvolt, de i se vedeau mugurii prostiei. Și mă tem că nu i-a intrat sub formă de ceai (sau de curry)...

Pinocchi0 spunea...

Anca (Giura), tocmai că ești vizionară (alții numesc asta intuiție feminină, pentru care am o tonă de respect), m-ai făcut să înțeleg ce tot văd de cîțiva ani, de cînd citesc pe'aici. Și da, gestația asta mă face și pe mine curios.

Cristian, dincolo de răspunsul pe care ți l-am dat la mine pe blog, este foarte bine dacă ordinea este respirație și vine în mod firesc, ca imagine a unei alte ordini. Cinismul nu contează, contează substanța, și asta cred că există. Comentarul meu despre structură este, cred, o expresie a unei frici de-ale mele, a unui regret că nu am scris niciodată ceva mai amplu. Am să mă bucur dacă scrii tu.

Ah, și de Guermantes am trecut, eu sînt, hehe, la Sodoma și Gomora!

Ancussa spunea...

Aa ... laputa !! Cum de am uitat un asemenea căscat gigantic. M-a speriat. Îmi amintesc acum. Poate nu mai poci dormi la noapte din cauza asta. O să visez că mă înghite și pe mine. :)

als spunea...

dle sirb, va doresc sa va pastrati blogul superior & senin.
deocamdata, vestile nu sint tocmai bune: dl isuciu a fost determinat sa si-l inkida (temporar) pe al sau prin presiuni psihice, santaje ordinare & amenintari directe (metodele 'specifice' ale acestui 'mihai' & al acolitului sau de aceeasi teapa - negut zis 'mulliganoglu'). ultimul lor 'sport' este sa inventeze clone & sa spameze blogurile neprietene - donc, acte!
ps ma bucur sa aflu k cititi proust; eu mi-am terminat eseul dspr iar acum incerc sa-l 'plasez' pe piata franceza :)

Hiacint spunea...

@Cristian, wow, trebuie să am grijă cu voi, să nu-mi fie somn vreodată sau mai bine să casc pe ascuns, că sunteți neiertători.

anca giura spunea...

Strivită sub tona de respect atribuită, către domnul acela italian de esenţă lemnoasă: merci, alors.:)

Cristian SÎRB spunea...

ALȘ, baftă cu eseul. Să ne dați de veste deîndată de apare și unde-l găsim.

Dar de ce să închidă isuciu blogul? Poate închide comentariile o vreme. Până-și găsesc ăia, homleșii, altă jucărie. E păcat. Însă e bine că a lăsat loc de reîntoarcere. Ținem pumnii.

Pinocchi0 spunea...

Brrr, mă ia cu fiori.

În fine, ce mai vroiam să spun acum cîteva zile cînd am început să comentez: Imaginea cu blocul secționat prin băi și cu WCurile expuse a fost reală: București, cutremurul din 1977, blocul de vizavi de Intercontinental. Este una din imaginile care mi-au rămas bine întipărite în memorie de atunci.

Cristian SÎRB spunea...

Poate că e și la mine un recall și nu cu totul o plăsmuire. Deși aveam nici 3 ani atunci. Hm. Oricum, terifiant rămâne prețul urbanizării.