luni, 29 martie 2010

Aradul îşi recapătă Cetatea

Bijuteria imperială Vauban aproape intactă din inima oraşului revine municipalităţii locale după îndelungi tratative şi refuzuri stupide ale MApN. Numai în România centralizarea ar fi putut lua asemenea forme feroce,  încât un bun aparţinând de secole unei urbe să fie deţinut de nişte foruri sterpe şi indiferente de la Bucureşti, dar în fine... Cetatea în formă de stea dublă, construită de Habsburgi (planurile aparţin arhitectului Filipp Ferdinand Harsch) în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, într-o buclă a Mureşului (un soi de peninsulă, consultaţi google earth spre edificare - Cetatea Arad), va putea de-acum să fie exploatată turistic cum se cuvine de administraţia arădeană. Peste 90 de hectare de istorie şi amplasament geografic inegalabile! Timişorenii au făcut deja minuni din dărabul lor de bastion, cât a mai fost salvat de la demolările succesive. Orădenii le calcă pe urme - şi ei deţinând un Vauban mai mic, destul de bine conservat (actualmente, adăpostind în mod inspirat şi Facultatea de Arte, dacă nu mă-nşel, dar şi evenimente electro în nesfârşitele-i galerii subterane). E rândul Aradului să-şi exploateze cum se cuvine steaua!

Foto: biserica franciscană din fortăreaţă, înainte de a se fi ruinat sub atenta supraveghere a statului român...

6 comentarii:

incognito spunea...

Îmi place de mor ce-ai scris, Cristian! Simplu, firesc, din inimă (de arădean)...


Şi văd că am primit ofertă imperială de a reveni din autoexil, înapoi în cetatea blogului tău... O fac, de amorul artei, incognito. :)

cristians. spunea...

Plăcerea e de partea mea, în acest caz. :)

incognito spunea...

A ta să fie.

Ancussa spunea...

Veşti bune, sper să fie într-adevăr pusă în valoare Cetatea Aradului precum merită.

cristians. spunea...

Ar putea fi pus la punct acolo un imens centru cultural-comercial, acum când România a devenit mai obsedată de mall-uri odioase decât însuşi Occidentul.

Ateliere de manufactură, crame alimentate cu vin din Podgorie, expo, muzee, sărbători ale recoltei, poate şi un han sau mai multe, un hotel, într-un cuvânt - un burg pe stil vechi pentru oameni noi. Sigur, clienţii pe care se va miza vor fi mai ales turiştii, pentru că românii trăiesc actualmente, cum spuneam mai sus, cu limba scoasă după mall-uri.

incognito spunea...

E atât de important să descoperim un pic de tradiţie şi de spirit local după exces de globalizare. Sibiul a făcut de mult ce trebuia făcut. Era şi timpul, în cazul nostru. În perimetrul cetăţii este suficient loc de amenajat tot ce ai enumerat, Cristian, şi rămâne destul şi pentru plimbare. Cetate în cetate,...iar eu pot ajunge, de unde locuiesc, per pedes, în 15 minute până acolo şi mă bucur.