miercuri, 31 martie 2010

Ţăranul şi puricul

Dan Puric, citat de EVZ, spune că “Ţăranul român nu avea nutriţionist”. E îndeobşte cunoscut că pentru dl. Puric ţăranul român este etalonul suprem. Ţăranul român nu circula cu automobilul, ţăranul român mulgea vaca manual (sau, mai sonor: vaca cu mâna), ţăranul român nu umbla-n adidaşi, ţăranul român nu cunoştea contracepţia, iar avorturile le făcea în casă (BOR nu e atât de restrictivă în acest aspect ca surata ei BRC). Probabil că logica asta câmpenească poate fi împinsă până la absurd: ţăranul român nu avea nevoie de fitness la sală (ci îl executa la locul de muncă, natural) și se lipsea benevol de medicamente (câtă vreme era verde ştevia), de drept de vot, de proprietate (pentru că la noi feudalismul, în forma lui original-ciocoiască, a supravieţuit, bine merci, şi-n primele 2 decenii ale secolul XX); nu era defel lacom, producea atâta cât consuma, iar ce-i rămânea dădea sărmanilor.

Nici nu-i erau necesare țăranului cele înșirate mai sus! El îşi împărţea viaţa - în viziunea paradisiac-elegiacă a d-lui Puric - între  ogor, biserică şi câmpul cu flori, unde mirosea în neştire garofiţe şi papucul doamnei. 

"Ţăranul român nu avea nutriţionist"? E uşor de explicat de ce: abia dacă se hrănea!

8 comentarii:

anca giura spunea...

Elias Canetti, ``Masele şi puterea``,pag. 154, Nemira, 2009: eseistul consideră că arhaicul din noi e foarte viu, doar uşor metamorfozat, însă nimic nu s-a pierdut cantitativ. Masa derivă din haita de vânătoare. Iar noi, oamenii tehnologizaţi, încă ne căutăm haita atunci când ne grupăm pentru o cauză comună( vezi inclusiv comunitatea din jurul unui blog, zic eu). Inclusiv pornirile eco sunt tot extinderi ale instinctului de haită, deci a ceva arhaic, ancestral, nemodificat, animalic. Revenind, după acest captatio benevolentiae, Dan Puric face apologia acestui arhaic, compactat în modelul culturii ţărăneşti, româneşti. Pathosul său poate fi(şi este) discutabil, anacronic, la fel ca şi argumentele. Dar tot rămâne ceva( nu sunt o fană, încerc să mă poziţionez obiectiv şi un pic mai mult eco), anume dorinţa de a se opune unui curent globalizant. Opoziţia, dialectica, a mânat civilizaţia înainte. Sunt de acord cu ce ai scris, dar eu îl percep pe Dan Puric mult mai inofensiv decât pare. Un câmp( câmpul opiniilor generale) e mai frumos, dacă-i pestriţ, nu? aş sugera printr-o metaforă.

Marea mea dilemă este alta: ce opunem uniformizării de gândire care riscă să ne înghită? Nu aveţi senzaţia că la coadă la hypermarket toţi suntem asemănători,stereotipi, precum o turmă cuminte? A, da, şi cu cât dispreţ ori indiferenţă ne privim reciproc, în aşteptarea plăţii... Nu proferez renunţarea la tehnologie, doar o justă măsură. Şi o seninătate pe care bătrânii ştiu că o aveau. Nu tot ce e vechi e vetust şi rău, nu tot ce e nou aduce satisfacţii. Unele din cele vechi merită a fi conservate(cetatea, nu?), unele din cele noi trebuie cumpănite. Stoic?

Cristian SÎRB spunea...

De acord că e cazul să opunem ceva efectelor nocive aduse de globalizare şi tehnologizare. Cei care ne ţinem ceva mai inteligenţi, baremi. Dar nicidecum prin apel obstinat la trecut. Putem mai mult de-atât, sunt sigur.

Nu e cazul să ne iluzionăm că avem ceva de "importat" în zilele noastre din vreun "veac de aur al românismului" (dacă ştie cineva contrariul, rog să ne informeze), când toate mergeau strună, iar ţăranii erau monumente de virtute şi de prosperitate. Nici măcar manualele de istorie falsificate ale comunismului nu ne-au învăţat/îndoctrinat în legătură cu o astfel de epocă din trecutul acestui neam.

Sunt şi cazuri în care nu e sănătos să gândim aşa impresionist-nostalgic-romantic-sentimentaloid. Ci se cere mai mult realism. Şi mie mi-e dor de ţăranul de străbunicu-meu. Dar mi-ar fi şi mai milă de el, dacă ar fi să fac să poată trăi în ziua de azi. Nu sunt convins că i-aş face chiar un bine dacă mi-aş dori şi-aş reuşi să-l resuscitez.

Unele din “cele vechi” ar trebui, sigur, conservate. Om vechi, pentru a-l “conserva”, nu MAI există. A încerca acum să aplicăm obiceiuri, tradiţii, apucături care făceau casă bună cu omul sec XX sau XIX, ar fi o uşă larg deschisă unui nou tip de totalitarism, un pat al lui Procust la care am supune omul contemporan. Şi nu avem nici un drept să ne propunem “să schimbăm” oameni sau să creăm “oameni noi”. Doar Dumnezeu are căderea asta. Destul cu experimentele ideologice! Atât cele vechi, cât şi cele noi.

Bătrânii mei nu aveau nici un fel de „seninătate”! Este exact sămânţa de unde germinează gândirea puricistă! Erau oameni normali, cu zile bune şi zile rele. Eu, unul, nu-s zămislit din sfinţi, nici din sfincşi. Ci din oameni supuşi greşelii, umorilor, emoţiilor etc. Bunicul meu a fost erou pe frontul antisovietic şi pe cel antigerman, dar, în acelaşi timp, umbla vorba că-i plăceau (prea) mult şi cucoanele. Aşadar, era un om, nu o referinţă culturală sau o imagine blurat-luminoasă, ca a Fecioarei de la Fatima.

A se înceta cu idilismul acesta, rogu-vă! Reveniţi cu picioarele pe pământ. Nu cu stafii ne opunem globalizării şi dezumanizării. Iar faptul că eu contest sau iau peste picior poziţia d-lui Puric nu atentează deloc asupra dreptului dumisale de a se exprima. Nici asupra diversităţii de păreri din spaţiul public. Ironizez, dar nu interzic. Nu am nici puterea, nici căderea. :) În rest, toate bune.

anca giura spunea...

Înţeleg. În fapt, privind spre trecut idealizăm, poetizăm puţin. Sau, cel puţin mie, mi se mai întâmplă să o comit, uneori. A selecta ce e valoros din tradiţie şi acestui ceva să-i grefăm tot ce am obţinut recent prin evoluţie tehnologică, şi nu numai, ar fi o importantă formulă de împlinire umană. Un lanţ fără verigi lipsă, poate.


Deci bunicul tău era ``iubitoriu de cele femeieşti``..ce ţi-e şi cu genele astea...:)

gavagai spunea...

Aveam un prieten a carui mama, vanzatoare de bilete de loz in plic, nu vroia sa-l lase sa-si ia bicicleta.
- Pai ce-ti trebuie tie bicicleta? Ce, iIsus avea bicicleta?
Dan Puric, vanzatoarea de lozuri, ereticii din veacul al 14-lea, minoritii, etnografii de la muzeul taranului (care nu-s ce-a avut cu lenin, brrrrr), dragobetele la romani, care mai era?

Hiacint spunea...

Oh my God, zic americăneşte, spre oroarea lui Puric şi a unor cititori, ce propoziţie monumentală: ţăranul român nu avea nutriţionist. Dacă ăsta nu e comic de toate felurile....

Cristian SÎRB spunea...

Era de neratat așa ceva, găsești? :)

Claudiu Minitehnicus spunea...

Fără tehnologizare şi globalizare nu am mânca portocale, banane sau mere în toiul iernii. Şi nici nu am trăi până la 70-80 de ani, care este aproape dublul speranţei de viaţă de acum 100 de ani. Cu toate E-urile şi poluarea de astăzi, trăim mai mult şi mai bine ca niciodată. Nu ar fi mai bine să ne bucurăm de asta, decât să visăm la timpuri paradisiace, din vremuri imemoriale, existente doar în mituri şi basme?

Sincer, nu aş dori să trăiesc în nicio altă epocă, eventual doar cu maxim 40 de ani în urmă. Atât. Nu vreau să renunţ la apa caldă, la duş, la calorifere, la argaz, la frigider, la săpun, la aspirina împachetată frumos, la Coca-Cola, la sandwich, la PC, la internet sau la ceasul electronic, la autobuz, avion sau metrou (când e cazul), la cardul de credit, la GPS sau la libera circulaţie în Europa. Toate astea îmi fac viaţa mai uşoară şi toate sunt produsul globalizării şi/sau al tehnologiei.

Cristian SÎRB spunea...

În ceea ce mă priveşte, din lista ta, aş renunţa doar la coca-cola. În rest, nu m-aş putea lipsi de cele mai multe de acolo.

Foarte inspirat argumentul cu speranţa de viaţă. Cel puţin în România, cine ajungea la 50 de ani - şi mă refer la ţărani, dar nici cu ciocoii nu avem a ne lăuda - putea mulţumi Ălui de sus. Deci, ne "întoarcem" la epoca aia? Şi numai pentru că pe-atunci ţăranul nu apela la nutriţionist?