miercuri, 17 martie 2010

Eu - mode d'emploi

Pentru cine nu era lămurit până în prezent ce om sucit sunt, e relevant următorul dialog, care-mi măsoară, totodată, şi alienarea (continui să sper că preocuparea mea burgheză pentru primirea la timp a ziarului zilnic nu a avut nimic de-a face cu proaspăta sinucidere a poştaşului care mă „deservea”):

Cineva: - Şi, cum o mai duci?
Eu: - Ah, sunt încă întristat de tabloidizarea României libere.

9 comentarii:

anca giura spunea...

Eu sunt cel puţin perversă, deci cu nimic mai presus ... Când sunt întrebată, îmi adaptez răspunsul la receptor. De pildă, la întrebarea ``Ce faci?`` răspund:
-tocmai mă duc să-mi cumpăr o bluză cu imprime cool...( unei vecine băgăreţe)
- ce soare nostim e afară...( unei prietene)
- lucrez la proiectul propus de dvs.( d-lui Director)
-citesc Umberto Eco( unui prieten intelectual)etc. Cu neruşinare, asta fac...Prietenii însă n-au a se teme, le spun mereu ce fac...:)

Cristian SÎRB spunea...

Ingenios!

Eu mă plâng ades apropiaţilor că, dacă-s întrebat ce mai fac, nu pot nicicând răspunde formal, "bine", mereu caut să răspund EXACT, nu numai ce fac, ci şi ce simt... Nu ştiu de ce procedez aşa!

Anonim spunea...

Dar ce s-a întâmplat cu poștașul?

/Radu

Cristian SÎRB spunea...

S-a sinucis, asta ştiu... Că nu locuiam cu el. :) Tată de familie (nu o să scriu aici cine e, din decenţă), naţionalitate maghiară (ştiu că ei au cea mai mare rată la sinucideri în UE şi printre cele mai mari din lume).

Mai complicat a fost să mă lămuresc că nu s-a sinucis din cauza sesizării mele către 'România liberă' pentru nelivrarea la timp a ziarului în primele zile de abonament (eroare repetată exasperant în fiecare lună!). RL a reclamat la Regionala de poştă TM, care a cerut socoteală la Ineu, iar ponoasele le-a tras poştaşul meu, săracul, desigur (doar nu şefii!). Spre binele lui (eu cu Redacţia mă răfuisem), am înaintat, apoi, o confirmare scrisă de mână că am primit gazeta.

In memoriam, ţin să menţionez cu recunoştinţă că se străduia să aducă ziarele dimineaţa şi nu la 15-16 p.m. ca factorii poştali anteriori lui şi-mi făcea din oficiu abonament la 'Dilema veche', deşi eu renunţasem sufleteşte la revista asta.

anca giura spunea...

Ce trist! Şi eu am vrut ieri să te întreb ce e cu poştaşul, credeam că poate e o figură de stil. Ai făcut bine că ne-ai împărtăşit situaţia, acum suntem câţiva care ne gândim creştineşte( ce? am zis ceva anacronic?) la el. Eu, pe cont propriu, aşa simt nevoia să reacţionez. L-ai nemurit un pic pe nefericitul poştaş, Cristian, ai vocaţie de exorcist!

Cristian SÎRB spunea...

Păi am, de aia am umplut atîtea caiete! Doar că funcţionează doar cu mine, şi anume prin scris.

pushthebutton spunea...

A naibii coincidență: știrea cu poștașul a apărut pe prima pagină a RL.

Cristian SÎRB spunea...

Mi-a scăpat, deși-l primesc zilnic! Moartea acestui om coincide cu tabloidizarea (mă rog, să-i spunem people-izare) cotidianului și vine la puțină vreme după sesizarea mea adresată redacției.

Apropos, R.l. a renunțat la publicarea celor 12 pagini din New York Times. Prin acea inițiativă, Rl era comparabilă cu Le Monde și alte foi cu ținută din Europa, care tipăreau paginile din NYT. Acum, izolarea ne e perfectă, facem presă pur a la roumaine.

Aș fi suportat altfel vulgarizarea gazetei, să fi păstrat...

Ancussa spunea...

Bun scenariu de film, Cristi.