”Să ridici de pe stradă o carte murdară și ruptă, s-o cureți cu mâneca așa cum a făcut-o el, atât de meticulos și de absorbit, înseamnă, clar c-așa a gândit, o anume bunătate a inimii.”Fantastica viață interioară a lui David se țese, scurtă, tristă și febrilă, între cele trei ”borne”, aparținând de o realitate imprevizibilă: labirinticul său cămin de împrumut, torentul secat și cinematograful cu filme peticite. Un decor, prin ruina și inconsistența lui, cum nu se putea mai potrivit pentru infinite fabulații. Plăsmuirile minții îndulcesc, vremelnic, penuria și sentimentul apăsător al regresului, umplu himeric stomacul, mint nevoile și fac să pară surmontabile slăbiciunile. Aceasta, însă, câtă vreme injecțiile cu fabulos sunt atent dozate. Altfel, parafrazând un pic ceea ce spune proverbul latin Fortis imaginatio generat casum: o imaginație stăruitoare poate da buzna în real, alterându-l. Veți descoperi în ce fel, în carte.
Juan Marsé (foto)- Cozi de șopârlă, Polirom, 2003
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu