sâmbătă, 27 februarie 2010

80 de poezii

Neîntâmplarea face ca multe, cele mai multe!, dintre volumele de poezii ale lui Marin Sorescu - aflate în posesia mea, în prezent - să fi fost cumpărate din anticariate orădene. Cred că antologia bilingvă (româno-italiană) 80 poezii/80 poesie nu face excepţie. E posibil să mă-nşel, dar mie îmi face plăcere (lăsaţi-mă) să cred că şi această achiziţie e rodul foielilor mele cu răsuflarea tăiată printre rafturile tot mai puţinelor librării cu carte veche din Oradea, Arad sau Timişoara - foto (cele mai secession-iste oraşe din viaţa mea).

Indicibila mea atracţie către necumintele oltean ar putea fi lămurită parţial măcar, pentru cei care ştiu să ghicească-n litere, prin mărturisirea că: simt (şi simt într-un mod care nu permite contrazicere şi îndoială) că iubirea mea de Sorescu e soră bună, la origine, cu amuţita fascinaţie (doar în mică măsură culturală ori livrescă, în cea mai mare proporţie - viscerală) pe care o încerc ”confruntat” cu o faţadă, o poartă sau un obiect casnic art nouveau/secession, cu arhitectura gaudistă, cu suprarealismul şi cu (poate se întreabă unii ce caută şi asta pe-aici?) psihanaliza.

actorii

Cei mai dezinvolţi - actorii!

Cu mînecile suflecate
Cum ştiu ei să ne trăiască!


N-am văzut niciodată un sărut mai perfect

Ca al actorilor în actul trei,

Cînd încep sentimentele
Să se clarifice.

Pătaţi de ulei,

Cu şepci veridice,

Ocupînd tot felul de funcţii,

Intră şi ies pe replici,
Care le vin sub picioare ca nişte preşuri.


Moartea lor pe scenă e atît de naturală,

Încît, pe lîngă perfecţiunea ei,

Cei de prin cimitire,

Morţii adevăraţi,

Grimaţi tragic, odată pentru totdeauna,
Parcă mişcă.


Iar noi, cei ţepeni într-o singură viaţă!
Nici măcar pe-asta n-o ştim trăi.
Vorbim anapoda sau tăcem ani în şir,
Penibil şi inestetic

Şi nu ştim unde dracu să ţinem mîinile.


(din volumul Tuşiţi)
Marin Sorescu, 80 poezii/80 poesie, Editura Eminescu, 1972

2 comentarii:

ancussa spunea...

Ah, granpa Sorescu, excelentă ultima strofă (ca întreaga poezie de altfel), cred că un psihanalist nu ar şti grăi la fel de simplu şi lucid precum o fac versurile sale.
Găseşti? :)

cristians. spunea...

Găsesc, da! Când ne apucăm să facem vorbire sau scriere despre literatură, ne umflăm struțește în excese lexicale. În excese interpretative. Ne pierdem în autoîncântarea snoabă de a face parte din lumea aceea îngustă a tot mai puținilor cititori. Lumea celor care, mă-nțelegi (se) pricep cum se mănâncă Ahhhrta! Pluralul nu-i ipocrit.