Je n'ai pas de souvenir d'enfance - (a)utopizează Georges Perec în W. Şi apoi, adoarme. Se cuibăreşte în labirintul (cu toate uşile deschise al) somnului. Starea fără viitor şi fără trecut, fără timp, a somnului; Un homme qui dort trece în somn fugind de teama... dorinţei de moarte (ce altceva sunt frica de oameni, de istorie, compulsia la solitudine, iluzia că, dormind, devenim invulnerabili?) şi de ”raţionalizarea” amintirilor.
L'expérience de la fragmentation
”Il y a des pièces qui manquent, et d'autres qui sont en double, d'autres qui sont démesurément grossi, d'autres qui émettent des prétentions territoriales absolument folles.”
L'oeil fixe dans la glace
”Quels secrets cherches-tu dans ton miroir fêlé? Quelle verité dans ton visage?”
”Tu ne cessera jamais de te voir. Tu ne peux rien faire, tu ne peux pas t'échapper, tu ne peux pas échapper à ton regard, tu ne pourras jamais (...). Tu te vois, tu te vois te voir, tu te regardes, tu te regardes te regarder.”
L'expérience de la fragmentation
”Il y a des pièces qui manquent, et d'autres qui sont en double, d'autres qui sont démesurément grossi, d'autres qui émettent des prétentions territoriales absolument folles.”
L'oeil fixe dans la glace
”Quels secrets cherches-tu dans ton miroir fêlé? Quelle verité dans ton visage?”
”Tu ne cessera jamais de te voir. Tu ne peux rien faire, tu ne peux pas t'échapper, tu ne peux pas échapper à ton regard, tu ne pourras jamais (...). Tu te vois, tu te vois te voir, tu te regardes, tu te regardes te regarder.”
4 comentarii:
Cam ermetic, sau oi fi eu prea ``de suprafaţă``?! Cu toate că nu am aprofundat tot, m-ai făcut să mă întreb dacă adormind mă invulnerabilizez puţin? E posibil, deşi, prevalent, ca adult caut doar odihna prin somn. Sunt de acord şi că somnul este o oglindă spre noi înşine, mai ales de când un vis mi-a prevestit că a doua zi aveam să trec milimetric pe lângă moarte. Visele ar putea să spună multe despre ``umbra``(Jung) noastă...totuşi eu mi le înţeleg prea puţin.
Sper că nu s-a înţeles că pasajele în fr. mi-ar aparţine. Am vrut să pun ghilimele din acelea de blog, dar nu mi-au ieşit.
În timpul stărilor depresive, tind să cred, dintotdeauna (din pruncie) că, dormind, mă ”imunizez”, mă ”adăpostesc”, mă ascund struţeşte în somn şi-n imobilitate...
Bănuiam că este aşa. Doamne, în orice bărbat doarme un băieţel mic(pleonasm voluntar) şi care se cuibăreşte în dorinţa de a fi înţeles şi iubit. Refugiul în somn mi se pare specific bărbătesc, somnul le este un sfetnic bun. Pentru femei, e mai uzual ca după o stare neagră, să plângă. Eu mă refugiez în acţiune, nu plâng prea des... Somnul nu-mi prea vine când sunt nefericită, dar după ce starea trece, mă refac dormind liniştit.
Dar visele...ce ştii despre visele tale?
Trimiteți un comentariu