Am ştiut încă din clipa în care a trecut pe nesimţite pe lângă scaunul meu în autobuz că, mai târziu, când voi întoarce capul, voi fi surprins: faţa ei smeadă, sprâncenele interminabile, de-un negru arcuit, ochii de smoală; am ştiut că-mi voi dori numaidecât să-mi plimb nările printre sânii ei uleioşi, încăpători, zguduiţi uşor la fiecare răsuflare, i-aş fi adulmecat numai, după care i-aş fi atins pe rând cu un singur deget, lăsându-le un onorabil răgaz până să-i zdrobesc cu cu podul palmelor, să izbucnesc în râs văzându-i cum se precipită să-mi scape printre degete; mică de statură, cu chipul desprins parcă din niscai friză asiriană, nasul ceva mai proeminent, numai bine, ilustraţie din vechiul meu manual de istorie antică, clasa a V-a, oricum, punctul de fugă al atenţiei erau ochii, împresuraţi de un machiaj deprins din bunică-n nepoată, cum numai în picturile din interiorul mormintelor egiptene mai întâlneşti,
îmi înfruntă privirea cercetătoare fără a da semne de panică, normal că e puţin neliniştită: un tânăr mascul, blond, stăruind asupra unei imigrante într-un autobuz ce-i poartă pe oamenii danezi ai muncii pe la casele lor, un băiat est-european, interesat dincolo de pragul neruşinării de exotismul înfăţişării sale, în ceasurile sălcii ale după-amiezii, acum, la atâţia ani trecuţi de la acea tristă perioadă din viaţa ei, când, împreună cu familia, eram etichetată drept venetică, mi se striga în faţă, mi se reamintea asta, subtil, la şcoală, mai târziu - şi la muncă, mi se impuneau sarcinile cele mai penibile, dar poate că e "doar" o studentă sau o prostituată, de pe chipul ei regretabil de expresiv cobor din nou, fără jenă, cu ochii jucându-mi beţi în cap, pe pieptul ce i se frământă de capul lui pe sub piele, îngrămădindu-i-se pe sub piele, urcând şi coborând sub piele, către grumaz în sus - două coline domoale, bătătorite de potecile vineţii ale circulaţiei sanguine, pierzându-se tandru în îngusta câmpie de la baza gâtului.
îmi înfruntă privirea cercetătoare fără a da semne de panică, normal că e puţin neliniştită: un tânăr mascul, blond, stăruind asupra unei imigrante într-un autobuz ce-i poartă pe oamenii danezi ai muncii pe la casele lor, un băiat est-european, interesat dincolo de pragul neruşinării de exotismul înfăţişării sale, în ceasurile sălcii ale după-amiezii, acum, la atâţia ani trecuţi de la acea tristă perioadă din viaţa ei, când, împreună cu familia, eram etichetată drept venetică, mi se striga în faţă, mi se reamintea asta, subtil, la şcoală, mai târziu - şi la muncă, mi se impuneau sarcinile cele mai penibile, dar poate că e "doar" o studentă sau o prostituată, de pe chipul ei regretabil de expresiv cobor din nou, fără jenă, cu ochii jucându-mi beţi în cap, pe pieptul ce i se frământă de capul lui pe sub piele, îngrămădindu-i-se pe sub piele, urcând şi coborând sub piele, către grumaz în sus - două coline domoale, bătătorite de potecile vineţii ale circulaţiei sanguine, pierzându-se tandru în îngusta câmpie de la baza gâtului.
***
Am observat cât era de scundă abia după ce a coborât din bus. Avea buci pietroase şi era crăcănată, păşea bărbăteşte.
4 comentarii:
L`obsession de l`Orient, ca existe encore? Sau doar reminiscenţele unor ``o mie şi una de nopţi``... Femeia orientală e ultimul recipient al inaccesibilităţii sexuale, un bastion încă necucerit, după ce noi europencele ne-am tăiat fustele, ne-am smuls sutienele, ne-am lăsat părul liber în vânt...Scriitură densă, profundă ca un ulei de mosc pentru întreţinerea sânilor(nu-i aşa?), viscerală, aşa cum îţi stă bine ţie. Şi un alter-ego scandinav, (ah, zeii aceia blonzi ieşiţi dintr-o mare rece)... da, acesta e şi el un mit, dar al sexualităţii noastre, feminine. Voi,... spre Orientul negru-mătăsos, noi spre Septentrion...în căutarea eternei armonizări.
Aşa stau lucrurile cu orientalele.
Eram blond pe vremea aceea...
Doamne, cât de blond eram şi eu...
Vremelnic... Techno times. :)
Trimiteți un comentariu