Descopăr (din nou!) în Suplimentul de untură, nr 259/6-12 feb. 2010 (și - deci, din nou! - în presa culturală), formularea: ”cea mai completă”. Or, eu știam, am învățat (bine) la școală că poate exista doar ”complet” sau ”incomplet”, fără grade de comparație. Dacă ceva e complet, definiția cuvântului ne ”asigură” că nu mai încape acolo nimic în plus pentru a deveni ”mai complet”, ”foarte complet”, ”deosebit de complet”, ”cu totul și cu totul complet”, ”complet cu vârf”, ”din cale afară de complet”. Acest complet nu este altceva decât un exhaustiv cu o idee mai învechit în vocabular. Vă rog, scutiți-mă cumva de vremea când veți decide să-l supra-superlativizați și pe acesta din urmă cu ajutorul adverbelor determinative: foarte, mai, și mai, cel mai, etc. Doar vorbitorii nevrotici, nesiguri pe ei, ai limbii române au nevoie de atâtea ancore și proptele pentru a avea senzația că se exprimă... complet, integral, total, exhaustiv. Tot ei sunt cei care întâmpină necazuri mari cu bietul, ajuns ”complet” insuficient: majoritatea (cea mai mare parte dintr-un întreg, adică).
Majoritatea ”pură și simplă” e demult istorie. Orice utilizator de limbă română care (nu) se respectă va spune, în lipsă de alte argumente cu care să-și înfoaie elocința precară: ”marea majoritate” (=marea cea mai mare parte dintr-un întreg?). Observăm că propteaua adjectivală la care se apelează pentru a apărea alături de majoritate diferă în funcție de criterii misterioase. Probabil că, de pildă, indivizii care cred despre sine că-s instruiți preferă: ”imensa majoritate” (sunt curios cum se traduce asta în procente electorale, statistice). Nu vorbim aici, desigur, de bine definitele prin lege: majoritate absolută (cel puțin 50%+1 din total), majoritate simplă.
Eu, unul, aș înființa ca mâine un ONG pentru protejarea majorităților mijlocii, mici și a celor infime. A majorităților minoritare! Mai circulă, politic, și conceptul de ”majoritate zdrobitoare”, care sună un pic mai puțin barbar - cu condiția să nu-l auzim din gura d-lui Geoană, atunci când promite, violet, că în al treilea tur de scrutin va câștiga detașat...
Majoritatea ”pură și simplă” e demult istorie. Orice utilizator de limbă română care (nu) se respectă va spune, în lipsă de alte argumente cu care să-și înfoaie elocința precară: ”marea majoritate” (=marea cea mai mare parte dintr-un întreg?). Observăm că propteaua adjectivală la care se apelează pentru a apărea alături de majoritate diferă în funcție de criterii misterioase. Probabil că, de pildă, indivizii care cred despre sine că-s instruiți preferă: ”imensa majoritate” (sunt curios cum se traduce asta în procente electorale, statistice). Nu vorbim aici, desigur, de bine definitele prin lege: majoritate absolută (cel puțin 50%+1 din total), majoritate simplă.
Eu, unul, aș înființa ca mâine un ONG pentru protejarea majorităților mijlocii, mici și a celor infime. A majorităților minoritare! Mai circulă, politic, și conceptul de ”majoritate zdrobitoare”, care sună un pic mai puțin barbar - cu condiția să nu-l auzim din gura d-lui Geoană, atunci când promite, violet, că în al treilea tur de scrutin va câștiga detașat...
3 comentarii:
(Acidă până în pânzele albe şi fără vânt în pânze...)Toate bune şi frumoase, dacă nu combinai semantismul cu prozaicul politicii...Prefer doar semantica pură azi.Ei,dar eu sunt doar o umilă cititoare, poate altora le place. Ignoraţi-mă prin urmare, eram în trecere.
De altfel, ca să despic firul în patru, există o majoritate mică, cea care vociferează şi iniţiază, şi una mare, care tace şi face. Dar oare la asemenea subtilităţi se gîndesc cei cu "marea majoritate"?
Anca: Eu nu am vrut aici să "produc" ceva frumos, plăcut sau rotund, sferic, imperfectibil. Ci să atrag atenţia asupra acestui "complet", care a devenit insuficient unora. :) În rest, ai "prins" mesajul textului? Ca profă de română ai fi putut aduce aici şi alte exemple, să înveţe nătărăii. :))
De aceea, dl Geoană se ia de toartă, iată, foarte bine - cu unii care-s mai... "culturali" decît domnia sa - întru barbarisme.
Trimiteți un comentariu