luni, 22 februarie 2010

Citesc, deci rezist

Însușirile unui jilț

Acasă la Jacinto există un jilț pentru murit.
Când cineva îmbătrânește, într-o bună zi e poftit să ia loc în jilț, care e unul obișnuit, doar că are o steluță argintie în mijlocul spătarului. Cel poftit oftează, dă puțin din mâini de parcă ar vrea să se ferească de invitație, apoi se duce să se așeze în jilț și moare.

Copiii, veșnic puși pe năzdrăvănii, se distrează păcălind musafirii când mama nu e acasă și îi poftesc să se așeze în jilț. Cum musafirii sunt la curent, dar știu că despre asta nu se cade să vorbească, se uită la copii grozav de tulburați și se scuză cu cuvinte ce nu se spun niciodată în fața copiilor, spre bucuria fără margini a acestora. În cele din urmă, musafirii se folosesc de orice pretext ca să nu se așeze, însă mai târziu mama își dă seama ce s-a întâmplat, iar când copiii se duc la culcare primesc o bătaie zdravănă. Totuși, nu se învață minte, și la răstimpuri mai izbutesc să păcălească vreun musafir naiv, punându-l să ia loc în jilț. În cazurile astea, părinții se fac că nu văd, căci se tem ca nu cumva vecinii să afle de însușirile jilțului și să vină să-l ceară cu împrumut pentru a pofti pe careva din familie sau dintre prieteni să se așeze în el. În vremea asta, copiii cresc și vine o zi în care, nu se știe de ce, nu-i mai interesează nici jilțul și nici musafirii. Ba chiar se feresc să intre în salon, ocolesc prin curte, iar părinții, acum foarte bătrâni, încuie bine ușa salonului și-și privesc cu luare-aminte copiii, ca și cum ar vrea să le ghicească gândurile. Copiii se uită în altă parte și spun că e ora de masă sau de culcare. Dimineața, tatăl se scoală primul și se duce întotdeauna să verifice dacă ușa de la salon e tot încuiată sau dacă nu cumva vreunul dintre copii n-a descuiat-o ca să se poată vedea jilțul din sufragerie, pentru că steluța de argint strălucește până și în beznă și se vede perfect de oriunde din sufragerie.

Povestire din volumul Idolul Cicladelor de Julio Cortázar, Polirom 2006, traducere de Tudora Șandru Mehedinți.

3 comentarii:

anca giura spunea...

Eu citesc CA SĂ rezist. Moartea, hm, ce chestie serioasă, moartea asta...copiii pot să se joace de-a moartea, deşi, în afara jocului, chiar şi ei intuiesc că, totuşi, ``dispariţia totală`` e o chestie al naibii de serioasă.

Cristian SÎRB spunea...

Că tot ai spart dumneata "gheaţa", profit şi eu să mărturisesc - sperând să nu scandalizez aiurea pe cineva - că acest text al lui J.C. (dar nu numai acesta, ci mai multe din finalul "cicladelor") seamănă izbitor cu poeziile muşcător-ironice-duios-cinice ale lui M. Sorescu. Poate o să (re)vin şi cu exemplificări...

anca giura spunea...

``Ce întâmplare!`` Şi mie-mi place Marin Sorescu...(viziunea lui haioasă despre moarte, precum şi ironia iubirii, cât şi metafizica prozaicului). Vezi ``Gladiole``...Leitmotivul este acolo anatomia. Până la urmă, atât în moarte, cât şi în eros e vorba tot de o ``anatomie``...care se pierde sau care se dobândeşte. Dar nu voi divaga...iar. Însă vorbeai de Sorescu şi am vrut să plusez.