marți, 9 februarie 2010

În continuarea citatului de la telefon, acelaşi personaj:

Atunci am decis să mă psihanalizez singură. Acum, de trei ori pe săptămînă, mă întind pe pat şi vorbesc cu mine o oră. Sînt foarte sinceră. Nu mă scutesc de nici unul din lucrurile mai puţin plăcute. Tratamentul pare să fie eficient şi, desigur, nu mă costă nimic.
(John Cheever - Bullet Park, p. 177)

31 de comentarii:

aproapeeste spunea...

ce coincidenta placuta :), chiar stateam cu cartea in mana (am terminat-o acum 2 zile) si nu ma hotaram ce fragment sa aleg, pentru a-l cita.

anca giura spunea...

Îmi place la nebunie citatul... Toată cartea e aşa? Şi mie îmi place să mă psihanalizez, mai exact să stau un pic singură cu mine. Bunica se ruga sau vorbea cu florile când era apăsată de griji. Aceea e adevărata psihanaliză! Iar eu am învăţat ``de la`` Herta Muller că atunci când sunt nervoasă trebuie să fac ordine într-un dulap. Şi după ce fac asta mă simt superb. Bunica, mama şi cu mine suntem terapeuţii mei, nu dau prea mult pe psihologi. Ei dau doar soluţii pasagere.

Cristian SÎRB spunea...

Sunt curios dacă ai încercat vreun psiholog...

anca giura spunea...

Care dintre noi trei de pe aici, Cristian? Dacă totuşi pe mine mă întrebi, credeam că am spus-o deja că nu.Ai ceva împotriva faptului că-mi rezolv singură dificultăţile emoţionale inerente oricărei fiinţe umane? Omenirea a trăit bine merci fără manipularea psy mai recentă...Bunica mea e un model de rezilienţă pt. mine. Să zicem că sunt clasică şi dotată cu o bună rezilienţă... de fată din popor?

Cristian SÎRB spunea...

Ţie îţi era adresată întrebarea.

Nu au nici o distracţie 'les psys' în a "manipula" de-al dracu' 'clientul', decât dacă acest lucru este "cerut" în cadrul terapiei.

Dacă NU ai consultat niciodată un psi, dacă nu ai citit lucrări de referinţă din domeniu, părerea mea e ar fi trebui să adaugi măcar un "cred că", "am presimţirea că"... Aici deja nu mai vorbim de literatură (deşi nu ştiu cum a pornit discuţia asta), de beletristică, ca să speculăm chiar dacă nu avem habar cu ce se mănâncă.

Mă crezi sau nu, de la psihoterapeut, oamenii nu obişnuiesc să iasă cu faţa la ceafă sau umblând în coate.

E cel puţin imprudent să înghiţi de-a gata ideile astea neroade, anti, despre psihologi şi psihologie (lasă că s-a petrecut şi la case mai mari, vezi Borges, mare dispreţuitor de psihologie...). La fel de greşit e şi să crezi că psihologia poate oferi răspuns şi rezolvare la toate cele.

Nimic personal...

capricornk13 spunea...

@c.sirb: in continuarea comentariului tau - de fiecare data cand am iesit de la psiholog (lucru pe care cred c-ar trebui sa-l faca toata lumea, indiferent daca simte ca are probleme sau nu - e extraordinar de interesant)am iesit cu o si mai mare dragoste de viata...; rareori am fost mai fericita cu mine insami, mai puternica si mai dornica de a cuceri lumea; e o senzatie minunata; evident, probabil acest efect imi apartine in exclusivitate; dar merita mentionat in context
apropo de citatul lui hiacint - propria "psihanaliza" are, in general, o hiba majora (in afara incapacitatii de a fi sincer pana la capat, care ar trebui sa fie evidenta pentru oricine): tendinta de a rationaliza, de a intelectualiza; te psihanalizezi si crezi ca gasesti motivele angoasei, poate chiar le gasesti corect; problema este ca le interpretezi rational si dai raspunsul tot rational...

Hiacint spunea...

aproapeeste: Deci ştii că nu e singurul memorabil :)

Anca: Cred că e vorba de două lucruri diferite. Sau chiar trei: meditaţie, rugăciune, terapie.

Cristian: Depinde şi de psi, că poate să iasă şi cu faţa la ceafă, dacă se duce la Cristian Andrei :))

@capricornk13: Citind comentariul tău, mi-a mai venit inima la loc :)

Un profesor spunea - n-o să redau bancul cu terapeutul - că însuşi faptul că se găseşte o explicaţie raţională, logică poate să ajute: avem nevoie de explicaţii pentru ceea ce simţim, însă acordăm cuiva puterea de a explica împreună cu noi. Da' depinde cui.

anca giura spunea...

Ba nu, eu mă voi adresa ţie foarte personal. Tu, observ că, n-ai făcut-o ``personal`` de vreme ce ai uita vocativul prenumelui meu. Sunt o persoană prea liberă ``în cuget şi simţire`` ca să mă bazez pe o ştiinţă relativă ca psihanaliza şi psihologia. Eu le desconsider puţin ca şi Culianu. Şi chiar amestec aşa bovaristic literatura cu alte ingrediente? Am citit şi eu ceva bibliografie psy ca să-mi permit opinii personale. Da, am avut de-a face cu psihologul, am minţit. La şcoala de şoferi. Mă grăbeam tare de tot şi am făcut la băşcălie testul cu nu ştiu ce reflexe rapide pe calculator. AVEAM MOTIVE EXTREME SĂ MĂ GRĂBESC. IAR PSIHOLOAGA M-A RIDICULIZAT ŞI MI-A SPUS CĂ VOI FI INCAPABILĂ SĂ CONDUC.Întâmplător, am ajuns o şoferiţă curajoasă, obraznică şi fără incidente rutiere. Ce mirare! Apoi, am trei prietene psiholog care nu se prea ajută pe ele însele...Întâmplător una mi-a zis că am o personalitate originală şi echilibrată, chiar dezirabilă...Dar te poţi baza?

ancussa spunea...

Iertare pentru ca raspund off-topic, Hiacint, dar citind despre experianta lui anca giura, ma intreb daca in alte tari se cere testul psiho pentru a te inscrie la scoala de soferi? In Uk nu am avut nevoie de asa ceva, nu a auzit nimeni de o asemenea procedura, chiar sunt incurajate persoanele cu dizabilitati sa obtina permisul de conducere.
Noah...pardon, m-au traznit curiozitatile.
On-topic : La cat de mult m-am psihanalizat singura de-a lungul istoriei cred ca am nevoie acum de un psiholog. :)

Hiacint spunea...

Nu mă pricep la testele auto, dar probabil că măsoară atenţia, viteza de reacţie, distributivitate şi alte chestii din astea care ţin de cognitie. Teoretic ele sunt bune, ar putea sa aiba si o capacitate de predictie a comportamentului, practic insa...am auzit tot felul de istorii.

anca giura spunea...

Hiacint a fost perfect la obiect în tot ce a spus aici, de fiecare dată. Testele psihologice sunt valide doar dacă eşti într-o deplină stare de calm. Şi cel mai important este la ce psiholog te duci. În România trei sferturi sunt ageamii, daţi-mi voie.În altă ordine de idei, psihologii îi consideră şi pe artişti în fel şi chip, iar literatura. pictura etc. o formă de terapeutică şi poate insuficientă exprimare. H. Muller scrie despre suicid şi despre foarfeci tăioase, mă tem că un psiholog mediocru ar taxa-o de.. sau de...Ştiţi prea bine, trăim în era unui FALS SMILE,n-am zis zâmbet, acesta e altceva. Cunoaştem toţi persoane care râd, dar râsul nu-i al lor. Autoterapia pe care mi-o aplic constă în a-mi asuma stările interioare. EU NU RÂD DIN INIMĂ DACĂ NU SIMT AŞA. Nu zâmbesc când simt că sunt tristă. Nu mă jenez să-i spun cuiva ce mă supără la el, ea. Am onestitatea de a-mi asorta expresia feţei la starea interioară. Nu ştiu ce crede un psy despre asta, dar prefer să fiu transparentă. Sunt onestă cu mine însămi, nu interiorizez aiurea, mă defulez niţel şi cred că m-am descurcat cu mine însămi până acum.

Cristian SÎRB spunea...

Nu vreau să cred că mai sus insinuezi că ceilalţi opinenţi ar fi bătut câmpii! Insist că şi eu am fost "la obiect", străduindu-mă din răsputeri să nu las să ajungă discuţia asta iarăşi la eseistica speculativă care ne face de râsul curcilor, vorbind în totală sau parţială necunoştinţă de cauză. Dar poate ţie îţi convine să te pronunţi, self-sufficiently, fără teamă de inexactitate, despre orice.

Nu înţeleg ce tot îi dai cu Herta fucking Mueller când te referi la psihologi şi psihologie... De când e ea punct de referinţă în domeniul ăsta?!

Şi cu restul intervenţiei tale ce e? O fi un model de aplicabilitate? Sau de "a fi la obiect"? Încă o dată, uzezi de termeni psi, susţinând că ţi-ai face autoterapie. Tu ştii ce e aceea autoterapie? La propriu! Nu la "a la Baudrillard" et comp.

Bine că nu ai scris că testele psiho sunt valide doar dacă eşti "normal".

Mai urmează să scrii aici, cu seninătate, că te consideri impecabilă şi perfect "normală". Eu nu aş cuteza, de exemplu, să afirm asta despre mine.

anca giura spunea...

Nu mi-am imaginat să fiu RĂSTĂLMĂCITĂ în acest fel. Am scris ca întotdeauna strict subiectiv. Modelul meu nu e de urmat pt. nimeni. Am pomenit de M.deoarece una din întrebările-tip în testele psy este LA CE TE GÂNDEŞTI CÂND VEZI UN CUŢIT? Răspunsul e definitoriu zic ei pt. integritatea mintală a respondentului. Închei cu un zâmbet chiar amar spunându-ţi că de mult nu m-am simţit mai prost înţeleasă ca aici de tine. Cred că toate mi le-ai fi putut spune mult mai POLITICOS. Cât despre Baudrillard îi văd multe părţi bune, simpatizez teoriile sale despre alteritate şi spectralitate.

Cristian SÎRB spunea...

Poate că trebuia să fi fost mai politicos, o fi, dar ştiu că a scrie NUMAI depreciativ despre psihologie şi psihologi, ca şi când ar fi numai nişte şarlatani manipulatori in corpore, mă irită la culme. Şi în "sprijinul" argumentelor ce aduci? Bunica, "autoterapia", teoria zâmbetului şi referinţe literare. By the way, prea frecventa pomenire a H.Mueller aici mi-a făcut-o şi mai antipatică! Pe nedrept.

anca giura spunea...

De ce depreciativ? Eu am scris particularizat la mine. Am dat un exemplu livresc ca să ilustrez un fapt. O d-nă psiholog mi-a făcut un prieten nevrozat aşa ``după ochi``, mi-a mărturisit el. Tipul acela e un exemplu de echilibru, oricine îl ştie poate consemna. Pt. dânsa ceva era în neregulă la el. Pot continua cu exemple, dar... Cristian, m-ai întristat rău de tot, şi aşa am avut azi o zi nasoală. Erai picătura care era să mă facă să plâng aproape.Aproape. Revenind, eu ştiu că există mari cărţi de psihologie şi mari cărţi de psihanaliză. Fiecare dintre noi îşi alege calea lui de urmat, eu am una mai anacronică. Te influenţează asta cu ceva?Am o teorie testată şi despre depresia post-partum. Dar nu mă mai încântă s-o expun, e inutil oricum...şi, în fine, nu mă interesează dacă sunt normală sau nu. Atâta timp cât unii mă iubesc aşa cum sunt şi cât timp nu-i fac nefericiţi.

anca giura spunea...

Revolta trupului, Alice Miller. Subscriu la teoria somatizării. Deci nu resping chiar aşa multe din psihologie, poate doar aplicarea ei aleatorie, insuficient profesională. Şi totuşi, susţin că p. nu are încă răspuns la tot. Îmi place mult de tot şi Jacques Salome.

Alexandru spunea...

@Anca Giura: Cred că înţeleg ce voiai să spui cu moda psy, prin primele comentarii, şi mie mi se pare că e o tendinţă către ”medicalizarea” excesivă a unor comportamente - de pildă, ştiu că, în şcolile din Canada, copiii mai neastîmpăraţi sînt imediat suspectaţi de deficit de atenţie (ADHD) şi tratamentul cu Ritalin e foarte la modă. Cu celelalte afirmaţii ale tale nu-s deloc de acord, mi se par mult prea caricaturale exemplele pe care le dai.

P. S. Mă miră şi pe mine ieşirea dlui Cristian Sîrb. Încerc de mai multă vreme să înţeleg de ce dumnealui le cere interlocutorilor să-i înţeleagă idiosincraziile şi afirmaţiile - cum să le zic - excesive, dar cînd vreun interlocutor comite afirmaţii de acelaşi tip, d-l C. Sîrb îndeamnă la prudenţa, la cultivarea dubiului (”cred că”, ”am presimţirea că”), cere argumente analitice, generalizările abuzive şi suficienţa îl irită! :)

De exemplu, de curînd, tot într-un dialog cu tine, domnul C. Sîrb îşi exprima părerea despre ”hermeneuţi” (!) în termenii ăştia: Oricât ar fi de sintetici, inteligenţi, făcători sau analizatori de "imaginar" şi de "limbă", mie-mi put de la o poştă a sterilitate. Mă feresc de ei ca de stârvuri. Adevărul e că sunt penibili în comparaţie cu un Autor, cu un scriitor.

O fi vreo urmă de prudenţă în afirmaţia asta despre criticii şi teoreticienii literari, general depreciativă? Curcile pomenite mai sus de domnul C. Sîrb s-ar amuza cu siguranţă dacă ar auzi asemenea consideraţii :)

Cristian SÎRB spunea...

Las', să revenim la ale noastre. :)

Cristian SÎRB spunea...

@Alexandru: din acest punct, dacă Anca Giura doreşte să-şi exprime alte reţineri ferme la adresa psi, sunteţi liber şi binevenit, din partea noastră, să preluaţi moderarea sau ghidarea discuţiei. Eu am chemat la prudenţă doar în domeniul ăsta, al psihologiei, unde, în afară de Hiacint, dintre toţi cei care am comentat, nimeni nu urmează să fie licenţiat.

În rest, idiosincrasiile nu mi-au pierit. Deci, sunteţi invitatul meu! Lămuriţi-o pe Anca şi pe cine mai vine pe-aici. Atâta vreme cât alegeţi să conduceţi ”dezbaterea” fără a mă băga pe mine în seamă.

Alexandru spunea...

Cristian, sigur că n-o să recunoşti că şi tu faci afirmaţii de genul/în registrul celor făcute de Anca (şi care par să te fi enervat), chiar dacă ţi-am pus un exemplu sub ochi. Şi nici tu nu pari a fi licenţiat în ”hermeneutică” (!) literară. : )

anca giura spunea...

Pt. Cristian: faci frecvent apologia profesionalismului şi te aprob. Dar aici nu era un simpozion de psihologie. Eu n-am făcut armata, dar pot avea o părere despre instrucţia militară, nu-i aşa? Ca şi despre Volvo, pe care nu-l conduc, ca şi despre Moscova pe care n-am vizitat-o... Nu păreai că vrei să revenim la ``ale noastre`` şi îţi respect rezerva.

Hiacint spunea...

Wow, Alexandru, nu ştiu dacă o persoană ar trebui să fie speriată sau măgulită cînd e urmărită cu atîta atenţie. Dar ce plăcere trebuie să fie să pui la punct pe cineva!

Cristian, invocarea licenţei nu serveşte la nimic. E liber la opinii, nu-i ca şi cum ne-am da cu părerea despre matematici, unde nici unul nu am putea lăsa impresia că ne pricepem.

Anca, am uitat să zic: da, recomand cartea.

Cristian SÎRB spunea...

E păcat că Alexandru mă ”urmăreşte” pe mine (nu ştiu de când naiba sunt eu aşa semnificativ!, nu-mi doresc deloc genul ăsta de publicitate, nici genul ăsta de vizite, pentru că eu nu merg la alţii să mă iau de ei..., capricoarna fiind ULTIMA) şi în postările sau blogurile altora.

Nu vreau să umbresc munca sau entuziasmul nimănui doar pentru că, mai nou, mi s-a aruncat în cârcă rolul ăsta de piază rea, aducătoare de polemici.

Vă invit pe toţi fie să mai comentaţi, dacă aveţi ceva de spus, dar la adresa citatului dat de Hiacint, fie să vă mutaţi pe mail (adresa mea o aveţi amândoi, Anca şi Alexandru). Când voi publica EU următoarele inepţii, vă invit să deversaţi sub textul meu, nu altundeva, doar pentru că-s şi eu prin preajmă.

Deci, ochii pe blog. Nu iertaţi nimic! Iar, pentru întinderi, adresa mea de gmail vă stă deschisă. Am terminat aici.

Carmen-Corina Gugu spunea...

Deci doar despre citat...
Ideal ar fi să ai o cameră izolată fonic atunci când faci asta. Membrii familiei nu trebuie să suporte confesiunile indigeste, pentru că nu pot să le conţină. Pentru fiu-so, a fost ultima bucata de asfalt proaspăt către Oraşul Crimei.

Cristian SÎRB spunea...

Mulţumesc pentru reîntoarcerea la topic.

Nu-i aşa că e mai plăcut decât să calci pe arătură, implicând uşurinţa cu care ne pronunţăm, deseori imprudent, despre literatură (pentru că literele rabdă multe), şi-n cazul terapiilor...

Diferenţa e că şansa, în cazul Literelor, e mai mare să "nimereşti" interpretarea corectă (umblând pe arătură), pe când, în psi, mare e riscul să nimereşti ridicolul.

"Interpretarea corectă" în beletristică, în opinia mea, = atunci când eviţi, pe cât posibil, să faci autorul să se strice de râs citind gonfleurile tale hermeneutice, situate la mii de mile marine de intenţiile sale. Mă cutremur: de câte ori mi s-o fi întâmplat asta!

Unii, însă, nu se cutremură. Se iau în serios.

Carmen-Corina Gugu spunea...

Îmi cer scuze, Cristian, poate m-ai lăudat degeaba, dar mi-ai întins mărul mult prea aproape de gura-mi păcătoasă: eu o înţeleg perfect pe Anca (în calitate de licenţiată în psihologie), e acea super popularizată cognitiv-comportamentală în care se specializează toţi pentru că formarea e atât de uşoară, ce te face să fugi mâncând pământul atunci când îţi aruncă în ochi praful "gândirii pozitive", pe care un om echilibrat ca ea o procură atât de uşor. Dar sunt atâtea alte terapii... (şi ca să fiu on-topic) la fel cum sunt atâtea feluri de a interpreta o operă literară, şi nu neapărat în ansamblul ei, ci un simplu fragment ca acela pe care l-a ales Hiacint, pentru că spune multe despre nivelul de profunzime la care vrei să ajungi. Poţi să spui "uite ce femeie modernă, şi eu mă psihanalizez câteodată", sau poţi să faci legătura dintre acţiunile ei şi dezvoltarea anormală a fiului său, căruia la maturitate i se întunecă judecata, coincidenţă (sau nu) tocmai după acel episod. Aş fi neelegantă în exprimare dacă aş spune că era ţicnită? Sau nu înţeleg eu originalitatea? Cred că este destul de greu de definit interpretarea corectă în literatură. Nu prea poţi să-l vezi pe omniscientul autor stricându-se de râs decât dacă ai puteri pe care un cognitivist le-ar invidia cu siguranţă, de reperare a gândurilor, fie ele pozitive, sau negative (ceea ce înseamnă în opinia aceloraşi că eşti "defect" sau ceva şi că trebuie să fii "reparat"). Altă soluţie nu văd decât să ne jucăm, încercând să nu proiectăm prea tare cu lopăţica în respectiva lucrare propria noastră viziune despre viaţă, despre oameni, ca în terapia prin jocul cu nisip, ci apelând la argumente. Autorul şi-a pus creaţia pe tarabă şi fiecare poate extrage ce vrea din ea, dar criticul, mai ales dacă este unul amator, trebuie să dea şi explicaţii pentru cum gândeşte dacă vrea ca ceilalţi să aibă consideraţie pentru opinia lui. Iar acum mă leg de celălalt post al tău, problema fiind că nu ne înfruptăm după pofta inimii în intimitate, stricând bunătate de friptură literară cu fel de fel de sosuri şi reţete proprii, ci vrem să facem asta pe bloguri, prin ziare şi pe la şezători literare, ca să nu fie lăudat puiul (kosher sau nu) în sine, ci mâna ce cu dibăcie l-a aranjat pe farfurie. Dulcea pedeapsă pe care critica literară şi-o aplică în chip voluptuos şi masochist vine din faptul că, aşa cum scriitorul se vinde pe sine şi îşi aşteaptă resemnat soarta pe raftul cu produse proaspete, şi criticul se expune unui public exigent (ăsta ar fi idealul, dar mai sunt şi aceia care se bucură la slava maselor mereu în aşteptarea apariţiei filmului), devorator de incongruenţe ortografice şi logice, în ordinea asta, pentru că exegeza nu stă la masă cu exonerarea răspunderii, pur şi simplu nu se înghit. Iar dacă este să mă întrebi, e foarte bine aşa, părerea ta fiind şi cea care mi-a consolidat viziunea, pentru că opera unui autor, a unui artist, este o creaţie în adevăratul sens al cuvântului, în timp ce hermeneutica trebuie să dea socoteală pentru că trăieşte ca un parazit pe spinarea scriitorului, şi îl suge prin toţi porii, până nu mai e nimic de analizat sau de comentat, iar pulsul scriitorului vlăguit piere la fel ca farmecul unei femei care şi-a dezvăluit prea mult nurii, nemaifiind nimic de ghicit pentru bărbatul pe care vrea să îl cucerească şi care, deh, s-ar fi lăsat şi el ademenit, dacă era loc pentru mister şi fină senzualitate în toată povestea (sau romanul).

Carmen-Corina Gugu spunea...

Şi am spus toate astea tocmai pentru că mă aflu pe "banca acuzaţilor", interpretările psihanalitice aplicate literaturii fiind chiar mai rău-voitoare şi cu mult mai intruzive decât o recenzie oarecare, fie ea şi "terorizant" de proastă. Însă, ca şi tine, nu mă iau foarte tare în serios. Evit exprimările probabilistice în exces ("parerea mea este că", "mi se pare că") din motive estetice şi din comoditate, asta neînsemnând că mă încred în infailibilitatea părerilor mele. Consider intervenţia mea, ce tulbură existenţa paşnică a unei opere literare, drept un tribut adus psihanalizei, pe care deocamdată nu pot să o practic, dar şi un tribut adus scriitorului, pe care partea plină a paharului îmi şopteşte că nu pot să îl simt doar privindu-i cu ochii nesătui ai minţii creaţia, ci sorbindu-vorbele cu poftă şi
trecându-le prin filtrul propriu de gândire, imaginaţie şi speculaţie. Brusc, pipăitul cotorului cărţii între ale cărei pagini cuvintele s-au aşezat meşteşugit nu mai este de ajuns, iar furnicăturile din degete, bată-le vina, le apropie de obiectul cu care se comite sacrilegiul, caietul sau tastatura. Iar acum să mă ierţi din nou pentru îndepărtarea de citatul Mihaelei, dar comentariul meu a făcut "priză" mai bună cu propriile tale idei aici, deşi locaţia este cam îngustă pentru
întinsele-mi elucubraţii, iar eu nu prea ştiu să îmi ţin în frâu elanul.

Hiacint spunea...

Carmen, dar nu e nevoie să te scuzi. Dacă voiam să nu provoace discuţii, îmi scriam citatul în carneţel şi mă uitam la el :)

Carmen-Corina Gugu spunea...

Ce uşurare să te aud spunând asta. Atunci când platforma nu îţi acceptă comentariul pentru că are mai mult de 4097 de caractere, te gândeşti la posibilitatea ca problema să fie de fapt la tine. Chemaţi un cognitivist, repede. :)

Cristian SÎRB spunea...

Carmen, nu am ce adăuga.Exhaustivă prezentare. Exact ce gândesc şi eu!

Carmen-Corina Gugu spunea...

Dacă aş fi curajoasă aş intra pe blogurile celor care gândesc total opus faţă de mine. Dar am făcut-o şi mă irita la culme.

M-am pensionat. Narcisismul meu vrea să se scalde în ape liniştite, care să nu îi tulbure reflecţia.