M-am gîndit cum unele lucruri capătă mai multă valoare atunci cînd sunt spuse cu voce tare şi eventual auzite şi de alţii, cît mai mulţi. Nevorbite, ele rămîn în anonimitate (deşi există), în marea de stereotipuri prin care înotăm cu toţii, şi uneori, înotăm cu dreptate.
Însă există şi biciclişti fără ecoetichetă. Mă refer la toţi cei educaţi în lipsuri şi pedepse, care se gîndesc de două ori la factură înainte de a-şi umple jumătate de cadă cu apă pentru plăcerea unei băi, cei care stau pe întuneric tot cu gîndul economisirii pe care au deprins-o cine ştie cînd în tinereţea petrecută în internat-cămin-mult ironizata garsonieră.
Deşi e matur să apelăm la responsabilitate şi empatie cînd vrem să trezim pe cineva la un comportament pro-mediu, ironia este că alte temeri şi alte motive, mai adînci şi mai triste, i-ar impulsiona pe oameni să facă acele lucruri bune pentru viaţa lor şi a urmaşilor. Şi mai ironic este că, făcînd acestea fără gîndul salvator că e ceva bun pentru ei şi natură, ajung să se priveze de plăceri mărunte, dar consistente, să trăiască ani la rînd strînşi de teama facturii şi de grija banilor, dar poate şi încîntaţi de ei că iată, au mai economisit ceva. Ceva cum ar fi ani din viaţa lor.
8 comentarii:
În România, bicicliştii-s aşa cum, printre altele, spui: mai mult de nevoie. Bicicleta se foloseşte cu adevărat utilitar mai degrabă la ţară şi-n oraşele mici - unde se întrunesc încă nişte condiţii bune pentru a pedala neclaxonaţi.
Minoritatea e constituită din bicicliştii fancy, de ocazie. Unii, middle class, cu burtică, biclişti de weekend sau, vara, de după ora 17. Alţii, ecologişti de ocazie, eco-trendy, care participă la manifestaţii înguste în Capitală, unde se lasă pozaţi, încinşi de sentimente umane de plăcere, şi filmaţi de TV.
"Şi mai ironic este că, făcînd acestea fără gîndul salvator că e ceva bun pentru ei şi natură, ajung să se priveze de plăceri mărunte, dar consistente". Părerea mea este că ŞI făcând asta mereu cu gândul la "salvaţi natura" este la fel de constrângător şi "passion killer" ca gândul la factură.
Culmea civităţii şi a responsabilităţii ar fi să o faci din bun simţ. Nici ca pe o manifestaţie de tip exhibiţionist-trendy în buricul Capitalei, nici ca pe un gest maniaco-depresiv că, vezi Doamne, se topesc gheţarii.
Mă bucur că dezvolţi din nou disponilitatea de a te gândi la detaliile semnificative. Da, am putea face o expoziţie foto cu două tipologii, una reprezentând fancybiciclistul şi alta, a biciclistului de nevoie, ( în câteva dimineţi, vedeam din maşină un tătic care îşi ducea copilul la grădiniţă aşezat pe portbagajul de la bicicletă. Fiul meu de pe bancheta din spate remarca şi el deja că există copii necăjiţi...)
Cristian: da, foarte bine punctezi. Referitor la paragraful 3, există două aspecte - eficienţa personală şi eficienţa comportamentului care, pentru unii, sunt satisfacţii suficiente. Adică ştiind 1.că nu e greu să arunce gunoiul separat şi 2.că gestul lor ajută natura ”pe bune” îi face încrezători că merită să fie eco. Bine, acum vorbesc teoretic şi din studii de lab, ce e în realitate, din (ne)fericire, depăşeşte ideile astea.
Anca: interesant, mai că aş face poze, doar că în Iaşi nu am văzut nici un biciclist fancy. Cît despre grădiniţă, pentru mine era mare eveniment şi emoţie să mă ducă tata pe bicicletă undeva. Şi copiii necăjiţi au bucuriile lor, încerc să zic :)
Absolut, şi eu eram fata tatii şi adoram să merg dusă în scăunel pe bicicletă. Nu am detaliat exemplul cu băieţelul pe bicicletă observat de fiul meu. Eu i-am explicat atunci imediat beneficiile mersului pe bicicletă, dar el , deşi mic, observase în felul său, uniformizarea noastră de a circula motivat sau nu cu maşina. Cel dus pe bicicletă devenea ALTFEL... De câte ori pot, las maşina acasă şi mă plimb cu fiul nostru, dar pe bicicletă cu el lângă mine, n-am curaj, Aradul e nesigur pentru biciclişti. Corolar, îmi educ fiul să-şi aleagă prietenii cu inima, nu după aspecte frivole sau după cine sunt părinţii...
Într-o zi o să-ţi mulţumească :)
Doamne, ce mamă bună eşti sau vei fi. A propos, băieţi, întoarceţi-vă cu spatele. Avem de vorbit între noi. Da, Hiacint, ai intuiţii materne superbe. În spatele oricărui bărbat este o mamă... A propos de educaţia corectă pe care o dăm, zice fiul meu azi dimineaţă ``Mamă, lasă că pot să car jucăriile astea. Un bărbat tebuie să fie puternic``. Şi atunci m-am gândit, iată, ce era de făcut, am făcut, băiatul meu va fi un puternic în lupta de guerila pe care ne-o oferă viaţa. Un puternic în inima lui, pentru el însuşi, un egal cu sine însuşi.
Cristian, e usor sa vorbesti. Crede-ma ca biciclistii din Bucuresti aproape isi risca viata zilnic. Si asta pt ca prefera sa ajunga mai repede la destinatie, prefera sa afca putina miscare si ar prefera si un oras mai curat. Cred ca ai vazut prea multe ziare
:) Bine că nu ai zis că nu ştiu cum e să pedalez. Ce are riscul cu ce am scris eu!? Am scris eu contrariul? Ia vezi: "Bicicleta se foloseşte cu adevărat utilitar mai degrabă la ţară şi-n oraşele mici - unde se întrunesc încă nişte condiţii bune pentru a pedala neclaxonaţi."
Am văzut multe ziare, e drept... E de rău? :) O să încerc să le mai reduc. Măcar 10 pe zi. Am auzit că în acest volum zilnic nu provoacă dependenţă.
Trimiteți un comentariu