Ipocrizie neaoş românească: să susţii că, mutând centrul greutate de pe examenul de BAC pe cel de admitere în facultate, rezolvi problema fraudelor. Ca şi când tentaţia fraudei nu ar fi specifică neamului (omului, în genere), ci ar ţine doar de amărâţii de profesori din învăţământul mediu. Într-o vreme mai zâmbeam la mostrele astea de autoamăgire, autoprostire (EVZ face "sondaj" pe această temă falsă). Acum mi-e pur şi simplu rău! Mereu a fost mai comod pentru noi să acuzăm abstractul "sistem" pentru corupţia noastră congenitală. Ignorăm într-o veselie că sistemul suntem noi, iar în cazul în care nu suntem noi, noi îl perpetuăm. Noi alegem preşedinţi pe care îi învestim cu sarcina imposibilă pentru un singur om (probabil că şi ultimul prost ştie asta în sinea lui) de a ne deratiza sistemul. Dar nu punem deloc umărul la această muncă titanică.
Presa ne-a obişnuit scutindu-ne, pe noi - oamenii simpli, de bănuiala de necinste. Cei mânjiţi au fost mereu cei de la guvernare. Care, nu-i aşa, domnesc peste un popor de sfinţi. Sfinţia şi grijania lui de popor!
Later link: Copiatul, probă de bac
2 comentarii:
Aha! de aceea vin pruncii la librărie să işi cumpere cărţi de pregătire pentru BAC, cu o zi înainte de examen (!!!). Şi eu care mă enervam degeaba pe ei, sărmanii, probabil că vroiau să se pregăteasca şi pt examenul de admitere la facultate. Câtă plăcere în a ne aburi lentila unul altuia, if you know what I mean..
E limpede de ce nu poţi supravieţui aici decât râzând. Doar că râsul acela nu este al omului lucid, inteligent şi detaşat, ci al alienatului mintal care devii după o vreme în care ai tot încercat, în van, să te revolţi.
Trimiteți un comentariu