Dubla măsură

Cazul e limpede: Sorin Antohi şi Andrei Corbea-Hoişie, trimişi de ICR la o şcoală de vară româno-germană organizată de Institutul Cultural Român din Berlin. Nepotrivirea e că cei doi au fost deja dovediţi fără dubii ca foşti colaboratori, benevoli şi entuziaşti, ai Securităţii. Au un singur „defect": sunt prieteni buni cu mai toată intelighenţia românească.

Acum, Patapievici et comp. (Cărtărescu included) se prefac că uită cât de înfocaţi erau susținând lustraţia până „mai ieri". Până ieri când, adică, cercul dovediţilor drept turnători s-a tot strâns în jurul lor, decimându-le moral gaşca.

ICR nu face „discriminare estetică” (oare de unde o fi scos HRP această sintagmă?), ICR nu poate, nu-i aşa, să-şi selecteze reprezentanţii în funcţie de felul cum au înţeles ei să-şi „completeze veniturile în comunism”, deci respinge acuzaţiile Hertei Müller (care s-a opus vehement - în FAZ - ca România să fie reprezentată de nişte indivizi moralmente compromişi). Nu aceeaşi solidaritate de trib s-a dovedit şi când scriitori ca Preda, Buzura, Breban au fost şi sunt încă terfeliţi prin toate foile „anticomuniste” de gaşcă şi de conjunctură. Pentru că au „cauţionat” regimul. Mizeria aia de Antohi nu l-a cauţionat, în schimb. El are „lucrări", dragă! Are „contribuţii”. E un mare quelque chose.

Aplicăm, deci, lustraţia morală cu dublă măsură. Îi batjocorim „postmodernist" pe morţi, în absenţă, şi-i ocrotim grijuliu pe prietenii de pahar. Ipocriţii invocă imposibilitatea încadrării legale a faptelor celor doi scoşi acum, ca noi, la înaintare. Subit, moralitatea cuiva e dificil de măsurat, de definit, de pus în balanţă cu faptele sale de natură artistică sau ştiinţifică (păi, aşa, poate şi dr. Oprescu este un medic excepţional, în ciuda plagiatelor de care a fost acuzat). Nu contează că deja Frau Herta a provocat deja binevenitul scandal prin dezvăluirile dumisale, estompând puţin din „fala" şcolii de vară.

Şi Mirceafătecăscrii strecoară făţarnic parabola ridicării pietrei. Gata, nu mai ridicăm piatra, linişte, au intrat în scenă camarazii noştri. Din nou Cărtărescu bagă de la el, în EVZ (nu dau link, mi-e silă), textul cu vina mai mare a securiştilor de meserie decât cea a vânzătorilor BENEVOLI de prieteni şi de colegi (trădarea se făcea pentru dregătorii, călătorii în străinătate, posturi călduţe, doctorate false, etc). Ba nu, dragă domnule M.C., o să repet asta până la golirea de sens: securistul ţi se legitima când venea să-ţi ceară murdarele servicii, când te tortura îi vedeai faţa, era „meseria" lui aceea de a sta pavăză regimului, alteori - de călău şi de torţionar cu simbrie. Îl puteai IDENTIFICA! Pe când vomitătura aia de turnător (ab)uza de prietenia lui cu tine, de colegialitatea şi încrederea ta. Ca să acceadă, ca să parvină, ca să guste din privilegii. Să-i fie lui mai bine.

Logica de căruţă a tribului 'telectual este, comprimat, următoarea: ai avut parte de niscai şcoală, ai apucat să publici niscai lucrări de referinţă, trecem cu vederea trădarea mârşavă. Cei deştepţi sunt scutiţi. Pentru că e de-ai noştri.