Ursul

Un urs atacă oamenii care îi ies în cale, la marginea Braşovului. Doctorul îl declară suspect de rabie pentru că „avea privire sticloasă". Dar mal de vivre nu avea?

Frizeriţele continuau să discute între ele (nişte prostioare care mă brutalizau şi mă distrau în acelaşi timp) ca şi când eu nici nu m-aş fi aflat acolo. Cea care (în urma unei înţelegeri a lor, tainice?) mă tundea pe mine îşi tot ţinea respiraţia, ca într-un exerciţiu de scufundare. Avea o frumuseţe potolită. A amintit ceva de soţul ei care detestă iarna, i-am zărit şi verigheta. Ten palid, pământiu. Şi totuşi, faţă bine proporţionată, sprâncene frumoase, şi buzele. Politeţe supusă. Cu voce sfioasă, înfiorător complice, îmi şopteşte că am pielea sensibilă. Ştiam. Mă temeam că va spune asta. Ce era să fac? Îmi mângâie cu degetele subţiri, osoase şi îngrijite părul umed, puţin şi pielea capului. Mă frezează cu atenţie. Parcă aş fi un tufiş decorativ. Un boschet de seamă.

Marţi m-am grăbit să stau în casă şi să scriu (prostii) că e miercuri, azi nu mai dau buzna, azi încerc să-mi construiesc un culcuş cât mai confortabil, cumîmiaşternaşadorm, pentru plictiseala pe care o invocă şi o elogiază un dilematic, nu ştiu care, Vasilescu, Voinescu, sau o fi Mihăilescu, plictiseala ca secreţie, plictiseala ca început al unei noi căutări, introspectivă fie ea, călătorie spre tine însuţi sau spre alte zări.

Degetele picioarelor spuzite cu praf albicios, ca de cretă, praf de nisip, muşchii încordându-se făloşi sub piele la fiecare mişcare. Limpezimea pielii ei de sub braţ. Degetele răşchirându-se jucăuş în siliciu, subţiate parcă de căldura uscată şi culoarea lor arămie, unghiile albe, praful, soarele, arşiţa. Fată la mare. Fată la plajă. Oferindu-se toată soarelui. Razele acestuia şi cotloanele trupului. Oameni fără umbră, precum „străinul" lui Camus. Parfum de sex curat şi încins.