joi, 17 iulie 2008

Despre despre

Tot la Cui i-e frică de Emil Cioran?, în blocaj. Impresia de răsuciri perfecte într-o lume care stă, restrînsă, nemişcată, comprimată. Dar Cioran voia să plece în lumea largă, de exemplu? El este şi nu este - pe scurt, lumea din carte, de care spun că e comprimată. Şi uneori impresia că între pagina 75 şi pagina 150 am stat pe loc, nu ne-am mişcat prin fiinţa studiată, nu am înţeles, nu am învăţat. Spun "impresia" fiindcă, de fapt, dacă închid cartea după 150, îmi dau seama că ne-am mişcat stînd pe loc, pe-o hartă mentală.
Doar că eu, cititorul, stau pe-afară, pe margine, spre deosebire de ceea ce mi se întîmplă în cărţile lui Ciocârlie (un exemplu), care invită, primeşte într-un schimb mental live. Nu-i o distanţă răuvoitoare, totuşi, duce la muncă dublă pentru descifrare (pentru că nu eşti poftit în bucătăria autorului, ci doar la masă)
Azi am o slăbiciune, observ, pentru comparaţii vulgare. În fine :) cumva cărţile "despre despre" sunt mai oneste decît altele, măcar pentru că îşi definesc de la început limitele şi pretenţiile.

5 comentarii:

Zaza spunea...

Minunat, cum spuneam. Aştept nerăbdătoare ecourile la Iovan.

Cristian SÎRB spunea...

O carte de Cioran, în speţă (ca să nu zic recte), e salvarea din despredespre. Nu poate fi mai bună o carte despre Cioran decât Cioran însuşi. Poate despre alţii. Deja întrecem măsura.

Cristian SÎRB spunea...

Şi întrebarea despre Cioran doritor sau nu a pleca în lumea largă nu ar fi fost de pus dacă l-am fi întrebat pe el însuşi, direct, nu pe dl. Ciorcârlie.

Adică, ce e aia, să stai să te întrebi despre Cioran, citind despre el în cartea altuia? Opera Emilului stă la dispoziţie! Rolul lui Ciorcârlie ar fi fost să te trimită, după lectură, la numele de pe copertă.

Hiacint spunea...

Vrea/poate cineva să se salveze de "despredespre"? Întîlnirea nemijlocită de care spui e oare ea atît de pură, mă întreb. Şi e ca şi cum ai considera aşa: Diaconu, Ciocârlie sunt auxiliari, să facă bine să trimită cititorul la Cioran, nu să-şi înşire gîndurile, nu să facă balet. Dar pentru a trimite cititorul e de ajuns o săgeată şi numărul paginii. Sau un amănunt picant.
Urmînd aceeaşi logică, eu să fac bine să parazitez cărţi cu folos, trimiţînd pe cititori la sursă, nu scriind despre la puterea a treia. Hm?

Cristian SÎRB spunea...

Nu. Eu aş fi fost încântat să scrii aşa: "tare mi-a plăcut cum l-a pomenit, citit, răstălmăcit Ciocârlie pe Cioran. Am poftă să citesc Cioran!"

Dacă rămâi mulţumită cu gustul bun rămas după Ciocârlie, avem de a face cu un efect pervers, o iubire cu scop inhibat.