Votul mi s-a dus, în mare măsură - grăbit şi de duhoarea de năduşeală electorală din sala cu cabinele - către partidul pe care-l votez constant de 8 ani încoace (nu socotesc momentul CDR, că se fac şi mai mulţi ani), atunci când se iveşte ocaziunea. Mărturisesc: nu am identificat altul mai convingător. Într-o vreme simpatizam (şi atât) cu formaţiunea reprezentativă a maghiarilor din România (naţie agresivă, cu uriaşă capacitate de a ghici şi juca roluri istorice). Astăzi, i-am acordat un vot din cele patru: Consiliul Judeţean. Mă veţi întreba (visez eu): ce vrei să facă preşedintele CJ fără un partid care să-l susţină? Nu ştiu, să se descurce. Eu am ales maghiarii pentru că au dovedit, în o mie de ani, că propagă în jur simţ gospodăresc, drag de orânduială şi curăţenie în jurul casei. Numai aşa, românii din astă parte de ţară s-au putut situa mai mereu peste standardele balcanice. Mulţumită vecinătăţii germanilor şi ungurilor. Aşa că, sper. Azi m-am simţit nespus de util civic; bineînţeles, mă amăgesc.
La primare, mi-am votat prietenul, nou şi curăţel în politichie: din "întâmplare", liberal şi el. Este evident că se pot mişca mai multe în orăşelul ăsta, cu asupra măsură de ambiţie şi cu proiecte bine ţintite. Dar clica din primărie trebuie, în majoritate, ecarisată. Altfel, mai degrabă nu ne punem să schimbăm edilul şef. Şi am mai optat pentru lista de consilieri a liberalilor, că, din păcate (restul listei nu îmi convine), am avut şi acolo un alt prieten postat - mare minune, între atâţia burtoşi - pe loc eligibil. Era păcat să îmi irosesc votul pe altcineva. Deşi, mă scărpinase puţin pofta să ştampilez niscai independent.
Tot ce ştiam cu o dramatică certitudine, pipăindu-mi cu limba pe ceriul gurii sentimentul ascuţit de greaţă, fu că în nici un chip non-partidul PD-L nu va fi trimis de mine şi de familia mea în structurile de putere locale şi, ceva mai extins, judeţene.
Foarte greu mi-a fost să aleg. Adevăr grăiesc, până azi nu am fost decis 100% cui îi să acord încrederea, mă refer la partide. Nu mi s-a întâmplat niciodată o asemenea ezitare în întreaga mea istorie de alegătoriu, din mai 1990, când am votat pentru prima oară, foarte sigur pe mine, în locul unei mame Floriţă neştiutoare de carte.
La primare, mi-am votat prietenul, nou şi curăţel în politichie: din "întâmplare", liberal şi el. Este evident că se pot mişca mai multe în orăşelul ăsta, cu asupra măsură de ambiţie şi cu proiecte bine ţintite. Dar clica din primărie trebuie, în majoritate, ecarisată. Altfel, mai degrabă nu ne punem să schimbăm edilul şef. Şi am mai optat pentru lista de consilieri a liberalilor, că, din păcate (restul listei nu îmi convine), am avut şi acolo un alt prieten postat - mare minune, între atâţia burtoşi - pe loc eligibil. Era păcat să îmi irosesc votul pe altcineva. Deşi, mă scărpinase puţin pofta să ştampilez niscai independent.
Tot ce ştiam cu o dramatică certitudine, pipăindu-mi cu limba pe ceriul gurii sentimentul ascuţit de greaţă, fu că în nici un chip non-partidul PD-L nu va fi trimis de mine şi de familia mea în structurile de putere locale şi, ceva mai extins, judeţene.
Foarte greu mi-a fost să aleg. Adevăr grăiesc, până azi nu am fost decis 100% cui îi să acord încrederea, mă refer la partide. Nu mi s-a întâmplat niciodată o asemenea ezitare în întreaga mea istorie de alegătoriu, din mai 1990, când am votat pentru prima oară, foarte sigur pe mine, în locul unei mame Floriţă neştiutoare de carte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu