După fiecare ieşire, fie şi într-o ţară din fostul lagăr sovietic - Slovacia, revin tot mai împuţinat în România. Tot mai puţin convins că fac bine întorcându-mă. Amintirile din pruncie, deşteaptă-teromâne, bloguri, terase, şcoli, prieteni sunt tot mai slabe argumente pentru a reveni aici cu oareşice bucurie în suflet. Mă pun în maşină inert, cu ochi mari, privind neputincios în urmă, fotografiind cu înverşunare tot ce se poate, toate amănuntele care alcătuiesc străinătatea - singura mea patrie. Nu cred că am fost vreodată român cu adevărat, aşa cum nu mă simt a fi nici altă naţie. Ştiu doar că nu am aparţinut nicicând trupesc-sufleteşte acestui peisaj. Acestui "stil" mizerabil-improvizat de a trăi. Pe care, drept e, l-am învăţat în timp, l-am asimilat şi care tinde să mă corupă, să mă conţină şi pe mine, încet-încet.
8 comentarii:
Îţi înţeleg sentimentul, frustrarea...
Nu eşti singurul cu o astfel de gândire!
Vai, Tiq, noi ar trebui să ne vedem mai des! Realmente.
Să punem la cale un plan să schimbăm ceva în ţara asta? Glumeam!
Adevărul e că suntem un popor sadic, ne place să trăim în mocirla asta, să înotăm în mizeria hoţiei şi a nedreptăţii, să ne-mbătăm cu apa rece a frazei "sperăm că o să fie mai bine"... Dar ce facem NOI cu adevărat să fie mai bine...? N I M I C! Ne merităm soarta într-un fel! Nu cred că ne va mai trezi nimeni din acest somn! Din păcate...
Păi nu ne trezeşte nici imnul ăsta leşios, de când îl tot cântăm!
De fiecare data cand ies din tara sunt intrebata: te mai intorci? de catre absolut toate cunostintele. Toata lumea ar pleca si nu s-ar mai intoarce... Mi sa pare jalnic.
Jalnic ce? Că te întreabă, că toţi ar pleca şi nu s-ar mai întoarce (ah, ingraţii ăştia!) sau starea României ţi se pare, pe drept, jalnică.
Prefer ultima variantă. For ever.
Jalnic e că ai ocazia să pleci şi nu o faci, crede-mă că nici o uliţă nu îţi va purta numele pentru eroismul tău. Românii au numit străzi şi au ridicat statui doar ca să camufleze faptul că au fost ucişi mii de oameni amboulea! (scuze pt nervi) Exemplu: în timpul revoluţiei din '89, în Timişoara, un om care nu avea nici un interes revoluţionar, a coborât din apartamentul său ca să-şi cumpere pâine şi la ieşire în stradă a fost împuşcat la nimereală de vreun tembel care probabil nu realizase că glonţul ucide. Alţii, care locuiau in Operei au fost împuşcaţi în timp ce stăteau liniştiţi în fotoliu şi tricotau...ca să nu zic altceva. În fine, toate istoriile astea se ştiu, nu continui.
Mai devreme priveam mulţimea impresionată de oameni adunată în Piaţa Unirii ca să privească meciul: România-Olanda. Mulţime unită, veselă şi încrezătoare...fac pariu că dacă pierde România(nu-mi doresc asta, e doar o ipoteză), oamenii ăia o să se înjunghie între ei, acle în faţa domului catolic...asta în caz că nu se prăbuşeşte catedrala înainte peste ecranul ăla şi peste terase.
Amu nu vreau să cobesc rele, că se întâmlă să am gură spurcată.
Eh, românul e aristocrat...am confundat io "ţeara".
Nah, sunt un om jalnic care vrea să plece.
Da, Ancussa, şi mie îmi păru că preopinenta ta asta a insinuat, nu degeaba ne ştim noi doi, tu şi eu, de ceva vreme, draga moşului.
Sunt gata să strivesc acum pe oricine îmi vine cu lecţii de aşa-zisă jălnicie a unui demers critic. Unii chiar nu pricep că a fi chiar şi milionar în euro în ţara asta nu-ţi schimbă nici un dram destinul, decorul, statutul.
Aşa cum casa este doar casa şi nu apartamentul de bloc comunist, nici România nu poate fi numită ţară doar pentru că întruneşte tehnic nişte condiţii. Nici românii popor!
Trimiteți un comentariu