sâmbătă, 19 ianuarie 2008

The pulsating rhythmical remedy


Minute în şir, cu ochii pironiţi la scenă, erau vii, erau #ei - regali, aroganţi - mă mişcam cât să dau prietenilor un semn că sunt prezent şi conştient şi-mi venea totodată să le cârpesc duios nişte palme amicale, că mă trăgeau de haine, nu atât pentru a mă trezi din strania catatonie cât să-şi demostreze lor înşile că se află cu adevărat acolo.

În 1994, deja înnebunit de ritmul şi de sunetele acelea necuminţi, m-am aruncat asupra primei casete audio găsite la prima tarabă cu pirătăciuni întâlnită în cale. Era o versiune incompletă a Music For The Jilted Generation. Skylined, Full Throttle, Claustrophobic Sting - întrerupte când ți-era lumea mai dragă. Dar, pe lângă cele deja cunoscute de la MTV, se mai găseau și delicateţuri-surpriză cum fu Their Law, pe care o ascultam obsesiv, iar şi iar, având o putere de a mă mişca ce nu putea fi de origine pământească.

Chitarele frecate cu cuţitul, preludiul lor, apoi boom!, What we're dealing with here is a total lack of respect for the law, boom! Şi în mijlocul dezmăţului - acel sunet trist-ameninţător-afon, specialitate Liam Howlett, fost cursant la pian ce se răzbunăla pe orele de chin petrecute acasă la profesoara aia stafidită. Sunet sintetic, menit şi reuşind să te răpească din concreteţe, din raţional, din explicația facilă, dintre cărţi şi dintre ruinele unor impresii grandomane despre tine însuţi, din simfonie şi din baroc. Scurta regăsire şi împăcare cu inconştientul.

Beat-ul sincopat, big beatul, cu totul altfel decât i-a ieşit şi înainte şi după aceea oricărui producător de rave-techno. Pauza aceea de o fracţiune, când totul se suspendă şi tu nu îndrăzneşti să respiri. Buuum. 1,2 - 1, 1,2,3 - 1, 1 - pauză - 1. Aproape graţios poţi să-ţi mişti trupul un balet demonic o vălurire delicată nu-i necesar să salți dacă nu ţii neapărat. Dar ce frumos să încerci în van să birui chemarea gravităţii! Tot mai sus, până când reuşeşti să cazi, lin, în tine.

Abia la Poison am început să sar, şi am văzut Piaţa Mare din Sibiu de deasupra, cu mult deasupra celorlaţi. Am ştiut şi am aşteptat cu mare răbdare: Poison o să mă cheme pe nume. Mai ales cum începuse anunţată de sunetele ei esenţiale - subbass-ul caracteristic, de ţap ce ştie şi lătra dacă e băgat la 220 v, vraci izbăvitor de oftică - introduse ca un aperitiv de Liam ca să frisoneze Piaţa.

I've got the fucking what? The fucking rhythmical what - ţipa isteric Maxim Reality cutreierând scena în salturi imposibile. Nu voiam să dansez, am sărit doar ca să le arăt zadarnic că sunt acolo, voiam numai să plâng şi să fiu lăsat în pace în extazul meu.

Clătinând din cap a neîncredere.

N-am avut nevoie de piercinguri sau de creste verzi ca să-i pot iubi nebunește pe The Prodigy. Cred că pe măsură ce îi iubeşti, iar ei îţi vorbesc mai mult și mai clar, obsesia asta devine tot mai intimă, atenuându-ți-se setea de manifestări exterioare.

Dealul nostru. Ziua Ancuţei, trecut de miezul nopţii. Eu, ca de obicei, la butoane; mi se năzare deodată că I've got the Poison. Toată suflarea atinge la unison cu palmele, în salturi bine calibrate, tavanul târnaţului colnei lu' Şuşter. Chiar şi cei care se tăiau la braţul stâng după manele.

Nu am auzit vreodată altceva care să mă șuteze mai cu râvnă de pe scaun dezbărându-mă de invidie, de putoare, de bătrâneţe şi de bunul simţ mumificator. Nimic similar care să-mi inoculeze acelaşi mesaj de sfidare, care să-mi înlesnească drumeţii Dincolo cu acelaşi firesc sau care să-mi unească mai bine trecutul cu prezentul ca #TheProdigy. Abia aştept să le povestesc nepoţilor despre asta!

Since 1994.

10 comentarii:

Anonim spunea...

Oh da, Prodigy... aveam vreo 15 ani când i-am descoperit, TVR-ul transmitea vinerea seara după 11 MTV Top 20, când mi-a atras atenţia "No good" cu un clip "cool" pentru un puştan ca mine.
Am urmărit apoi parcursul acestei formaţii până ce a intrat în umbră, într-o umbră a timpului ce nu i-a iertat nici pe ei, însă amintirile unui "Firestarter" sau "Voodoo people" ne urmăresc încă de la primele acorduri zicându-ne "ce vremuri au fost"...

cristians. spunea...

Crede-mă, Tiq, Spitfire este o realizare ce întruneşte toate trăsăturile masterpiece-ului. Howlett a fuzionat în acest track toate "temele" sale, sunt peste 13 ani de istorie personală înlăuntrul compoziţiei. Deci, nimic apus încă. Deşi, se apropie.

Nu aş vrea să-i văd la 50 de ani încă pe scenă. Vreau să aibă rezonabilitatea pe care decrepiţii Rolling Stones şi alţii, mai vechi, nu o au, încăpăţânându-se să cânte încă. Dacă se poate numi astfel ceea ce rezultă pe scenă.

Prodigy ar trebui să explodeze, să se spulbere pur şi simplu. Iată un final demn de magia lor.

Anonim spunea...

Am ascultat "Spitfire", Cristian..., un album bun acest "Always Outnumbered Never Outgunned" din 2004 în care nota proastă o dau pentru "Girls", un single ce sună a manea faţă de celelalte creaţii ale lor! :)

cristians. spunea...

Tiq, nimic de adăugat la ce ai scris. Aşa este.

Ce mult îmi plăcea dansul fetelor din No Good! Şi al lui Leeroy Thornhill, în praful acelei clădiri părăsite. Ce alură! Ce poftă de aruncat cărţile de filosofie pe foc.

Anonim spunea...

Corect Cristian,... chiar acum am intrat pe youtube să revăd "No good" că a trecut ceva vreme de când nu l-am mai urmărit.
Start to dance!

Anonim spunea...

:)
Îmi revin:
Aşa cum exista în Ineu cultul zilei de apă caldă în Ineu pentru locuitorii cuburilor comuniste, sărbătorit o dată pe săptămână ca pe o adevărată bobotează:
<< Bă, vii afar'?
Nu, măh, am apă caldă, tre să ne spălăm toţi, ştii că îi numa până al nouă sara, iar noi suntem mulţi..>>
Aşa exista şi obiceiul de a urmări Viva sau Mtv îaninte de a merge la şcoală. Credeam că doar eu şi fraţii mei terorizam vecinii şi roua de pe frunze, dar nu, eram mulţi! :)
Prodigy "Firestarted in me" în timp ce mă spălam pe dinţi. Moment nepotrivit? Nu.
Chitara jeluitoare de la începutul melodiei, m-a transportat fără să-mi dau seama în locul de unde proveneau sunetele. Mă uitam fascinată şi îngrozită în acelaşi timp la solistul a cărui figură mă făcea să plec din cameră, dar muzica lor mă ţintuise în faţa televizorului, cu periuţa de mult uitată între măselele din partea dreaptă. Vremuri dragi.
And the fire keeps burning.
Noa, îmi revin şi voi continua delirul întârziat în cealaltă sobă. După constipaţie răsare întot deauna soarele! :)

Anonim spunea...

al=la
în Ineu, în Ineu, În Ineu....gaga maga, I nevet pay atention!

Anonim spunea...

Trăiască nostalgicii! Prodigy rullllzzzz... cam aşa se zice! :)

Anonim spunea...

Cristian, please, mai scrie din astea nostalgice, asa mult îmi plac... am recitit asta cu prodigy de câteva ori!
Găseşti tu ceva! :D

cristians. spunea...

Dear Tiq.:)