Una din vocile bărbăteşti piţigăiate ale Radio România, la Cultura Net, acele voci bine ştiute, neschimbate încă de pe vremuri, cu dicţie bună, dar timbru de precupeţ ceva mai educat, adică peste 7 clase. Citeşte un editorial scremut în care le-o zice bloggerilor, tratându-i cu superioară condescendenţă. Se întreabă retoric şi făţarnic ce-i mână pe e-jurnalişti să scrie zilnic pe site-urile lor. Bineînţeles, comentariile acelea „naive", „subiective", „părtinitoare" şi fără valoare.
Dacă tot s-a întrebat singur, singur şi-a şi răspuns la propria întrebare, înşirând o serie de „motive"; primul fiind hobby-ul, apoi „dependenţa" de spaţiul virtual, „nevoia de o oglindă în care să-şi privească eul". Aşteptam degeaba să pomenească, simplu, plăcerea de a scrie! Nu fu loc în mintea şi inima "editorialistului" nostru pentru a admite că sunt foooarte mulţi bloggeri care scriu din plăcere şi (din) cu pricepere. Şi a mai adăugat, la fel de incontinent, că informaţia de pe bloguri e gata rumegată, că nu e prea credibilă, că ar fi doar bravură şi că le lipseşte autorilor şcoala de editare şi minime cunoştinţe de jurnalism... Lasă că, dacă faci Jurnalismul la Spiru Haret ai de la cine învăţa. Cum ar fi: de la Adrian şi Andrei Păunescu. Şi dai examene cu întrebări din C.V. Tudor, O. Goga şi lirica naţionalistă a lui Eminescu.
O mai cheamă în direct şi pe Ioana Avădani, care, probabil, ascultând editorialul ranchiunos al redactorului emisiunii radiofonice, „se scuză" cumva că are blog, afirmând că a fost sfătuită să o facă, prietenii şi binevoitorii apropiaţi au „împins-o" într-acolo, Doamne feri să-i fi venit dumneaei ideea.
Nu ştiu ce jurnalism independent apără doamna I.A., dar vreau mai întâi să dovedească cineva că avem jurnalism pur şi simplu în România şi apoi să vedem dacă se cere să-i câştigăm independenţa. Până atunci, sunt bloguri nenumărate scrise extrem de bine, mult mai de calitate decât gazetele şi audiovizualul autohton.
Dacă tot s-a întrebat singur, singur şi-a şi răspuns la propria întrebare, înşirând o serie de „motive"; primul fiind hobby-ul, apoi „dependenţa" de spaţiul virtual, „nevoia de o oglindă în care să-şi privească eul". Aşteptam degeaba să pomenească, simplu, plăcerea de a scrie! Nu fu loc în mintea şi inima "editorialistului" nostru pentru a admite că sunt foooarte mulţi bloggeri care scriu din plăcere şi (din) cu pricepere. Şi a mai adăugat, la fel de incontinent, că informaţia de pe bloguri e gata rumegată, că nu e prea credibilă, că ar fi doar bravură şi că le lipseşte autorilor şcoala de editare şi minime cunoştinţe de jurnalism... Lasă că, dacă faci Jurnalismul la Spiru Haret ai de la cine învăţa. Cum ar fi: de la Adrian şi Andrei Păunescu. Şi dai examene cu întrebări din C.V. Tudor, O. Goga şi lirica naţionalistă a lui Eminescu.
O mai cheamă în direct şi pe Ioana Avădani, care, probabil, ascultând editorialul ranchiunos al redactorului emisiunii radiofonice, „se scuză" cumva că are blog, afirmând că a fost sfătuită să o facă, prietenii şi binevoitorii apropiaţi au „împins-o" într-acolo, Doamne feri să-i fi venit dumneaei ideea.
Nu ştiu ce jurnalism independent apără doamna I.A., dar vreau mai întâi să dovedească cineva că avem jurnalism pur şi simplu în România şi apoi să vedem dacă se cere să-i câştigăm independenţa. Până atunci, sunt bloguri nenumărate scrise extrem de bine, mult mai de calitate decât gazetele şi audiovizualul autohton.
9 comentarii:
e un tic de gandire al unor indivizi incremeniti intelectual, spiritual si psihologic in alte vremuri...
ei nu pricep ca poti sa faci ceva fara bani si care, culmea, ar servi doar unei placeri personale, lipsita de interese materiale...cum n-am auzit sa apara ziare din placere, nici tv, sa zicem ca blogosfera este un fel de paradis desi exista suficiente pete negre..
in fapt, exista in blogosfera continente intelectuale intregi care nu pot fi explciate cu ajutorul cliseelor traditionale: pentru cine se face, cine are interese din asta, cui serveste etc...
de asta si inflamarea unor culturnici traditionali, jurnalisti etc...dar, ce e val, ca valul trece
Cum să spun, nevoia mea de a-mi privi eul în oglindă e atît de criminală încît îl verific atît în vitrinele magazinelor, cît şi în ecranul calculatorului, dar mai ales în stacounter! teribilă intuiţie a avut domnul, ce să zic.
Poate e singurul spaţiu neîncorsetat pe cît posibil, de aia se duc oamenii spre bloguri.
Şi mai spunea ceva inteligent şi "compătimaş" despre blogurile cu trei vizitatori. În logica lui, faptul că există 3 intervenţii la un text se cheamă blog cu trei vizitatori. De zici că el poate verifica şi contoarele.
Cred că ştiu mai mulţi să scrie în blogosferă în comparaţie cu câţi ştiu să scrie în ziaristica on paper.
Chestia cu "privitul Eului în oglindă" pare să fie adevărată şi ni cred că e nimuc rău în aceasta.
Dar pandemia bloggingului, se pare că mai are o motivaţie, de astă dată de ordin genetic - încercarea de restabilire măcar virtuală a "spaţiului personal" pierdut de fiecare din noi în urma supropopulării planetare.
Câte ceva despre acest fenomen găsiţi aici: http://paisie.wordpress.com/2008/01/20/%e2%80%9eblogomania%e2%80%9d-%e2%80%93-o-consecinta-a-suprapopularii-planetare-si-a-dreptului-furat-la-propriul-teritoriu/
Problema "suprapopulării planetare" în România nu există. Este, tată, loc berechet. Iaca, ne învăţăm să trăim şi-n siberii şi saheluri, dacă nevoile ne-mping.
Nu de aia am ales eu să-mi întind ruffele pe blog. Cum că nu m-ar încăpea lumea.
Iar "spaţiul personal" mi-a fost încălcat doar de părinţi. Mult a durat până când i-am educat să nu mai dea buzna peste mine. Ar mai fi problema lebensraum-ului. Dar Reichul nu a durat decît şpe ani.
Într-adevăr, bine ai subliniat "sunt bloguri nenumărate scrise extrem de bine (nu cel de faţă, neapărat), mult mai de calitate decât foile şi audiovizualul autohton."...
"nu cel de faţă, neapărat" era doar o formă de falsă modestie. Am şters-o.
Trimiteți un comentariu