Şi cum zici că ai găsit ieşirea? Te rog, povesteşte mai departe. Am coborât din tren şi deodată i-am zărit ochii verzi abia dezveliţi din muguri, ca prin aprilie frunzele, aşa, mai către final. Privirea mi-a adăstat puţin pe cele două frunze aprilitice, deşi începusem să păşesc, inutil, mai departe. Şi ea, ea ce făcea în acest răstimp? Ea urca în tramvai, încet, fără să vadă nimic, urmându-şi drumul, pierzându-se, apoi, în oraş. Şi, atâta tot?
Nu, cartea mi se scrie singură, dar numai în cap, în timp ce mă întorc spre casă, seara, cu mintea rătăcindu-mi pe întinderile uscate de secetă ale stepei rusești. Şi ce legătură are asta? Are, pentru că, întorcând capul cu cinefilie să asist la urcarea ei în vagon, mi s-a părut că o văd zăcând în pat, mângâindu-şi sânii unşi bine cu cremă de ghete, dar nu era ea.
După ce se îndepărtă controlorul, flăcăul cel grozav, abia întors din armată, ceru o ţigară, încercând astfel să-şi ascundă emoţia prin care trecuse când fusese întrebat de bilet; se înconjură grăbit de o perdea de fum, care însă nu izbuti să-l facă mai puţin jalnic în ochii mei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu