luni, 7 ianuarie 2008

Mi-a scăpat! Iarăşi despre impostură

Nu ştiu cum (ba ştiu, din cauza preastufoşeniei sale) am sărit peste articolul din Dilema Veche (Anul IV, nr.202 - 22 decembrie 2007), ilustrat prin fragmentul următor:

"Cei ce ajung în facultăţi vin dintr-o şcoală ea însăşi destructurată şi astăzi o universitate onestă este cam ce era pe vremuri un liceu bun. Ce-o să facă cu diploma? Treaba lor – responsabilităţile s-au privatizat. Pe noi ne interesează doar să-şi achite taxa. Şi să primim banul de la buget „pe cap de student“. Şi, dacă se poate (şi cu puţină bunăvoinţă se poate), să mai prindem o normă. Somme tout, Universitatea e azi o afacere bună: copii „de familie“, ce ar răci la aerul rece al pieţei, găsesc aici un adăpost, o şansă de afirmare, o ocazie de onorabilitate socială şi – dacă ştiu cum să „se-nvîrtă“ – vine şi banul. Poveştile astea „europene“? S-a pus la punct, de multă vreme, un mecanism capabil să imite tot (s.m. CS): „norme“, „hotărîri“, „regulamente“. Aşa că, cu aceiaşi oameni şi cu aceleaşi metode, s-a trecut de la comunism la tranziţie şi de la tranziţie la Europa ca de la un anotimp la altul. Acum sîntem europeni şi capitalişti – şi ciclul s-a-ncheiat. "

Excepţional, asta venind de la un lector de ştiinţe socio-umane de la Universitatea din Oradea - Mihai Maci. Mă întreb dacă a mai rămas în funcţie după o asemenea "impertinenţă", vezi doamne, deranjându-i, îmi închipui, cumplit pe sclerozaţii vânători de ore în plus, de opţionale...obligatorii. O cunoştinţă (ştie ea cine, nu o numesc, să nu se lege dinozaurii de ea, fiind în anul IV, Limbi străine, Bucureşti), a "beneficiat" de apostrofarea profesoarei de curs practic (o idioată neumblată, cu accent execrabil în franceză) pentru că a cutezat a avea inspiraţia să petreacă primele trei luni din noul an universitar într-o "tabără" lingvistico-pedagogică în Belgia (Eurolangues): "Decana asta, nu ştiu, dar îşi dă semnătura pentru orice". Ameninţând-o, fără a o evalua în prealabil pe fată, că nu va lua examenul, din cauza...absenţelor. Din nou, pentru că a plecat pentru un trimestru la studiu în Belgia, în loc să stea la Bucureşti ca să asiste preţ de cel puţin o lună şi jumătate la cursuri neonorate cu prezenţa de profesori, la modificări amatoristice de orar (cu zile de cursuri până la orele 20 sau 21, şi alte zile - desigur, nu vinerea - cu doar două ore amărâte, să le iasă cadrelor alergătura de la o particulară la alta), la alte detalii din acestea de doi lei. Îmi spunea, mai an, că un prof nu a venit la examen pe considerentul că "Nu aţi văzut ce vreme a fost afară?!"...

Da, de "profi" din ăştia avem noi parte, frustraţi anchilozaţi într-o rostire primitivă, cu cursuri mucegăite, răspredate, cu "metode" pedagogice "de pe vremea lor", indivizi sărmani cu intelectul, care nu sunt în stare să se bucure, să se mândrească atunci când un student de-al lor este acceptat la o bursă de profil (deci nu internat la dezalcoolizare!) în ţară străină, sau la un atelier de limbă, numai pentru motivul că ei, illo tempore, nu au avut asemenea oportunităţi. Nu tu: lasă că recuperezi cu alte grupe, rezolvăm noi, să văd atestatul; nu tu: descrie-mi ce ai făcut acolo, şi cum ţi se pare, la prima auzire, franceza vorbită de valoni în comparaţie cu cea din Hexagon, şi, şi...

În universităţile normale (de fapt, noi nu avem învăţământ superior, ăsta e o făcătură la care consimţim toţi din ipocrizie şi nevoie de hârtii justificative pentru prostie, iar asta e din ciclul Nu avem capitală, dar ne prefacem că ea ezicstă!), stagiile de pregătire ale studenţilor, petrecute în alte ţări, sunt obligatorii, sunt un lucru absolut firesc şi aducător de experienţă inestimabilă (danezii de la Pedagogie, de exemplu, îşi aplică timp de 6 luni (!) pe an în practică ştiinţa acumulată în amfiteatru, într-o instituţie de învăţământ special din afara graniţelor, aleasă de ei dintr-o anumită listă).

Eh, dar la noi, o cretină din asta cu coafură înaltă şi fuste ample, de monton, se înăcreşte odată în plus când, după milenii, are şi ea, în sfârşit, un student-doi interesaţi (şi nu mulţumită şarmului ei profesoral) de a aprofunda limba studiată acolo unde ea e vorbită nativ şi nu în prăfuitele cabinete de limbi, dotate ultimul răcnet cu... tablă şi cretă.

Toate cele de mai sus scrise fiind de un fiu de dascăli şi dascăl (formaţia de bază) la rândul meu. Am pretenţia că ştiu să deosebesc valoarea de improvizaţia cu ştaif. Am văzut mita dată pe la colţul şcolii pentru supraîncărcarea organigramei cu un post de oarece, am văzut BAC-ul in corpore cumpărat cu cotizaţii anuale ilicite şi cu plimbat şef comisie prin staţiuni, l-am văzut pe taică-meu, după 5 ani de liceu pedagogic (adevărată facultate în anii 60/70!) şi 35 de ani de muncă cu toţi tâmpiţii patriei, plecând de musai din şcoală, înlocuit fiind de un absolvent de colegiu făcut la FF, pe lănţişoare de aur şi mobile de bucătărie cumpărate examinatorilor. Am mai văzut inspectorii judeţeni şi comisiile de la minister plecând cu portbagajele pline de ajutoare, primite de la bisericile evanghelice nemţeşti cu destinaţia iniţială: copiii orfani din şcolile speciale. Şi mai văd că după retragerea la pensie a venerabililor mei profesori, şi, pesemne, după retragerea unora din venerabilii voştri dascăli, va rămâne potopul incompenţei şi al imposturii.

Eu unul m-am retras de 4 ani din cloaca aia de întrajutorare. Lăsat mereu codaş din punct de vedere bugetar, învăţământul a sfârşit prin a deveni refugiul celor care nu sunt capabili să facă nimic altceva pe cont propriu în viaţă. Dintr-un sector de elită.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Da, a mai ramas profesor si ma bucur mult.E unul dintre cele mai profunde si cultivate persoane pe care le cunosc.

Cristian SÎRB spunea...

Ai făcut facultatea la Oradea?