Dragă Supercalifragilisticexpialidocious,Eu sunt o ascultătoare cuminte, fericirea frecvenţelor radio fără pretenţii şi fără urlete sau ritmuri de Bohrmaschine. Mă tulbură diverse amănunte pe care le aud în drumul meu, dar nu înseamnă că sunt foarte atentă la versurile melodiilor din playlist (ceea ce ar putea să-mi aducă dispreţul înrăiţilor în muzică). Sau, spus mai exact, sunt atentă doar după ce le ascult îndeajuns de mult, încît să nu mai fie un nor de vrăjitorie care-mi intră pe sub piele, ci note-cuvinte-mişcare prin aer.
În ultima vreme, cele mai vesele melodii mi se par dansurile ungureşti cu violonistul Oistrakh, iar trist sună Bessie Smith, Johnny Cash cu Born to Lose. Domnul respectabil şi pervers e Leonard Cohen. The White Stripes au un cîntec idiot şi dulce, dar depinde de unde-l asculţi, Well it's true that we love ...
Cel mai vechi cîntec din playlist e My Sweetie Went Away, cel mai nou e Tea for Two, un cover descoperit după ce toată lumea se plictisise de fredonat. Hey Eugene e cel mai recent adăugat (şi cîntat prin casă) cîntec.Cel mai agresiv e Mein Teil -Rammstein
Cel mai lung titlu este You're Gonna Make Me Lonesome When You Go - Bob Dylan.
Ceea ce-mi aminteşte că ar trebui să fac ordine în dulapul cu CDuri, prin ce m-a entuziasmat acum un an, doi, trei, şi-acum zace prăfuit.
5 comentarii:
Awwww, Tea for two e absolut adorabila! :X
Si eu am avut o mica obsesie cu Hey Eugene ;))
Daaa, nu-i aşa că ambele au ceva irezistibil? ceva care îmbunează inima omului măcar pentru cîteva minute :)
Printre alte lucruri curioase la mine se numără şi acela că nu cred în hituri. Oricât mi-ar fi de dragă o piesă, sau poate tocmai de aceea, nu o pot asculta la nesfârşit, şi anume zile întregi, cu repetiţie, fără să mă scârbesc.
Am şi excepţii. Notabile. Orice track de jazz, clasic sau nujazz, blues, The Prodigy, Portishead, Faithless şi cam atât. Probabil că uit pe câţiva, dar am amintit esenţialul. Pot asculta aceeaşi piesă de jazz de nenumărate ori - desigur, nu cum fac unii, de 30 de ori în aceeaşi zi - pentru că jazzul permite reinterpretări la fiecare audiţie, dar un hit clasic, cu introducere, refren, final, mă plictiseşte după 5 audiţii.
Am Tea for two cântat de Benny Goodman cu banda lui. Excepţional!!
Păi trimite, să vedem cum e :)
Chiar vrei? Ce mă bucuri!
Trimiteți un comentariu