joi, 30 decembrie 2010

Dialogul muților

 
Piața Domului - Timișoara, 2009

În foto zărim o monumentală frântură din zisa Piață a Unirii din Timișoara, căci nu mai e demult „a Domului”. Multe piețe din țară au fost, în ultimii 40 de ani,  poreclite, răstălmăcite, falsificate, deși se bucuraseră înainte vreme de nume cât se poate de potrivite, neaoșe, înainte vreme. De regulă, în Transilvania și-n Banat, piața principală a orașului era de comun și larg acord denumită Piața Mare. Însă noi manifestăm un complex nevindecat în legătură cu Unirea noastră (cum care Unire? ambele!). Se vede cât de „siguri” suntem de spiritul ei și cât de „convinși” că am făcut-o (și-am păstrat-o) așa cum se cuvenea. 

Cum nici un oraș mai răsărit nu a rămas fără un liceu, o stradă, un patetic parc, o unitate de pompieri „Mihai Eminescu” (destoinic pompier, poetul), tot astfel, obligatoriu, dăm peste câte o „Unirii” pretutindeni. Firavă unirea aia, am senzația, căreia îi trebuie atâtea proptele ideologice și propagandistice, altoite fără rod de-a lungul și de-al latul Carpaților. Toponime devenite, prin răsfolosire și prin nedreptățirea altora (poate și mai meritorii), de-o găunoșenie sforăitoare, de-o ostentație dubioasă! Patrușoptul, Cuza și poeții naționaliști împânzesc țara („Al. I. Cuza” e universitatea de stat din Iași, de ce să nu-i fie și aia de Poliție din București omonimă? De ce nu am avea, ca nerozii, două mari universități cu același nume? Lasă că „Asachi” e universitate privată. Ei, „privații”, au fost mai inspirați. Decidenților ieșeni li s-o fi isprăvit inspirația odată cu pagina din manual care-l proslăvește pe imaculatul Domn Cuza, victima „monstruoasei coaliții”, uitând premeditat că la Iași a ființat prima instituție de învățământ superior din Moldova - Academia Mihăileană, inaugurată de domnitorul Mihail Sturdza! Principala universitate ieșeană s-ar fi putut intitula, în mod fericit, fie M. Sturdza, fie G. Asachi). Localități „Avram Iancu” - cât mai aproape de granița cu Ungaria, dar nu numai; e plină harta României de ele, ca dovadă (a relei voințe sau) a lipsei crase de imaginație toponimică. Desigur, asta e și bățoșenia sau provocarea ultimă a curajosului care se apucă să latre tardiv de dincolo de gardul istoriei.

Inclusiv în orașul meu natal, undeva prin vestul țării, liceul a căpătat, heirupist și pe negândite, denumirea de „Mihai Viteazul”. Și s-a ales cu un bust al marelui oltean unificator, acesta părând că vorbește la sceptru în chip de microfon... Dar prelatului Sava Brancovici - o personalitate cu adevărat însemnată pentru regiunea în care trăiesc, și pentru spiritualitatea românească în ansamblu - ce hibă i-or fi găsit? Într-un târziu, memoria martirului ortodox Sava Brancovici a fost omagiată, totuși: Școala de Arte și Meserii a fost botezată cu numele său ilustru - nedreptățit, după cum constatăm, chiar și postum. Ca să primească și-o uliță, mai e de așteptat. Am impresia că obsesia angoasantă de a le „arăta” maghiarilor (din păcate, jalnic, prin sporirea inflației busturilor dezvelite și-a onomasticii tocite) că noiamfostprimii și în veci stăpâni nu era cu totul străină de valul respectiv de decebal-traianizare și pașoptizare stradală.

Opinia mea este că străzile locului trebuie în primul rând să primească apelative în acord cu tradițiile și specificul locului, nu după mofturile pseudo-naționaliste ale comuniștilor și, ulterior, ale urmașilor lor, politruci democratici postrevoluționari. Atâtea „Republicii” din atâtea orășele ar fi frumos să redevină „Strada Mare”! Sună mai omenește, mai firesc, mai cald. Și, până la urmă, de când e republica, la români, prilej de mândrie? Din acel decembrie de tristă amintire, când a fost impusă cu argumentul tancurilor sovietice? Câți timișoreni credeți că v-ar da întâlnire în P-ța Victoriei în loc de Operei? Câți clujeni știu că „la Matei Corvin”, altădată Piața Regele Matia, figurează în scripte (a câta oară?) drept Piața Unirii? Poate doar cei din primăria municipiului. Nimeni nu-i spune așa! Etc, etc.
 
Later edit: am eliminat din text „trimiterea” la București (oricum, nu aceasta era miza). Dar cu titlul am nimerit-o rău de tot...

11 comentarii:

L'emmerdeur spunea...

deci... numele străzilor unui oraş nu se stabileşte printr-un HG (de la "Bucureştiul" pseudo-naţion-etc.). este decizia Consiliul Local. Deci, nu am înţeles unde intra Bucureştiul în toată ecuaţia asta.

cristians. spunea...

`Deci`, pentru cei care au deschis ochii pe lume ceva mai târziu, înainte vreme, Bucureștiul trasa politica națională. Sigur că nu stabilea cu exactitate care stradă cum să se numească. Dar impunea ca localitățile urbane să numere în nomenclatorul străzilor, în mod obligatoriu, un Coșbuc, un Bălcescu, o Unirii etfuckingc. În prezent, nu cred că Capitala (îmi asum cacofonia) se mai vâră în asemenea amănunte.

Nu-s pentru respingerea lui Mihai Viteazul sau pentru aruncarea lui la gunoi. Ar fi o impietate. Sunt pentru păstrarea denumirilor locale. Abia apoi, apelul la „panteonul” națțțional.

În orașul meu, „Gheorghe Doja” (secui) se numea „înainte” Ulița ungurească - respectă o realitate băștinașă: e locuită preponderent de maghiari. „Mihai Eminescu” toată lumea o identifică după „Drumul Șiculii” și-n ziua de azi. Mai există Strada Morii (actualmente, „Avram Iancu”, dar degeaba - oamenii îi spun în continuare „a Morii”).

Se poate desprinde măcar partea asta din mesajul meu - care este, de fapt, mizeul său (și nu Bucureștiul, pe care am să-l și elimin, să nu mai distragă atenția. :) Nu vă bosumflați aiurea, mai ales: nu vă grăbiți, e lunecuș. :)

Anonim spunea...

"Dar impunea ca localitățile urbane să numere în nomenclatorul străzilor, în mod obligatoriu, un Coșbuc, un Bălcescu, o Unirii etfuckingc."

De unde ai aflat lucrul acesta?

/rs

cristians. spunea...

Din politica epocii. Vezi colecția „Flacăra roșie” sau hotărârile CL Ineu din anii de glorie ai naționalismului comunist. Am speranța că nu mă bănuiești de inventivitate exagerată. :) Nu-mi place să născocesc lucruri ca să „am dreptate”. Când n-am, n-am...

Străzile centrale, verifică, sunt în bloc numite după „eroi” nu întotdeauna foarte specifici zonei, însă mari vocali pro patria sau, mă rog, fabricați astfel de istoria deformată pe care me-au servit-o odioșii.

Noi, sud-vesticii, nord-vesticii, îi avem pe Suciu, Goldiș, Gojdu, Brancovici, Murgu. Nu e cazul să ne fie altoiți din prima alții. Eventual cu aceia să se completeze, când localii sunt epuizați.

Îi mai avem de recuperat, actualmente, pe eroii luptei anticomuniste, cei care au făcut parte din rezistența din munți. Avem de unde! Continuând „reparația”, aș pune în fiecare oraș mare, în loc de eternele Republicii, un nume de rege. Pe Ferdinand, de exemplu.

Aș pune nume de alte etnii, importante pentru regiune: evrei, maghiari. În loc de Narciselor, Speranței, Ghiocelului.

Anonim spunea...

Nici o bănuială, vroiam doar să aflu mai multe. Dar tot nu mi se pare o problemă prea mare și cred că faci din țânțar armăsar dar e interesant cum că și numele străzilor sunt alese(au fost alese) din motive politice.

Ca fapt divers, există cel puțin o stradă Vasile Goldiș în București și una în Brașov.

/rs

cristians. spunea...

A, dar asta cu armăsarul din țânțar este meteahna mea veche. Ce-ar fi acuma să renunț la ea?! :)

De reținut: sunt vehiculate cam aceleași nume pentru străzile importante ale orașelor. Pe mine mă obosesc același Coșbuc, același Alecsandri, mereu Goga etc. Vreau să văd mai des str Marin Preda, str N. Stănescu, str Ștefan Iordache. E nevoie de o reîmprospătare masivă. Nu numai cu nume noi, ci și cu nedreptățiții mai vechi ai politicii oficiale.

Timișoara a avut „curaj” cu Mercy, cu Eugeniu de Savoya...

Mai este loc și pentru nume cu însemnătate, cu rezonanță locală. Eu l-am propus pe Sava Brancovici. Fiecare să vină cu o propunere măcar pentru localitatea dumisale. :)

Teodora spunea...

Apropo de subiect, mi-a plăcut (printre altele) în "Cartea şoaptelor":

«Strada noastră era scurtă. Avea numai zece case şi, la colţ, zidul unei fabrici de gheaţă, căreia îi ziceam "Frigorifer". Numele străzii era 6 Martie 1945. Pe plăcuţă era adăugată o explicaţie: "Instaurarea primului guvern democrat". După Revoluţia din 1989, când celor de la primărie guvernul de la 1945 nu li s-a mai părut tot aşa de democrat, numele străzii a fost schimbat în Jilişte, din motive pe care nu le cunosc. Am expediat pe vremea aceea o scrisoare acasă. A ajuns după câteva luni. Poşta o trimisese mai întâi, aşa cum i se păruse la îndemână, tot în judeţul Vrancea, dar în satul Jilişte. [...]
Mult mai inspirată se dovedise o altă denumire, la câteva colţuri de stradă mai încolo: strada Revoluţiei. După 1989, numele acela a rămas neschimbat. Fiecare se gândise la revoluţia care îi fusese lui pe plac.»

cristians. spunea...

Da, cine să se fi priceput mai bine decât comuniștii să spele creiere, să fabrice oameni noi (goi)?

Pe lângă că ne-au falsificat masiv istoria (de nu mai știi ce să crezi din ea), s-au scremut și să o transfere în nume de străzi, s-o scrie și pe pereți, ba chiar cu întinse explicații pe plăcuțe, după cum ai pomenit și-n exemplul tău.

L'emmerdeur spunea...

eu te întrebam care este legătura în contextul actual dintre Bucureşti (în textul tău) şi numele de străzi din Tm, iar tu îmi spui că refaci textul. mulţumesc. deci era o pb cu logica acolo.

Hiacint spunea...

Bogdan, din cîte am înțeles eu, contextul actual e altul, însă numele străzilor au rămas. Eu nu cred că-i ok, fiindcă dacă Piața Unirii este și în București, și în Iași, și în Timișoara, asta nu mă face să mă simt mai în spiritul național. Logica unui respect față de istoria locală, mai apropiată, deci mai susceptibilă la atașament emoțional, e mai puternică. Problema nu e că deciziile au venit la un moment dat „de la Centru”, ci că ulterior nu au fost schimbări notabile.

cristians. spunea...

Bogdan, cred că suntem mai mult decât limpeziți, acuma.:) Cu sau fără logică (la care nu am fost niciodată tare). Cu sau fără București (idem).