sâmbătă, 25 decembrie 2010

De mână, spre Noul An

De ce tocmai Climbatize, pentru că te ia de departe, cu binișorul, cu toate că nu-s prea lămurit de când binișorul e menit să-ți dea și fiori pe șira spinării, te învăluie fără pressing, cu prelungi rășchirări de degete pe clape în intro, îți ajută redepănării făcutelor și nefăcutelor, râd & plâng dacă vreau, mă las purtat de mână, urmăresc ca pe-o călăuză gânguritul emis odată cu prima bătaie, te poți și răzgândi, ai tot timpul, până nu se insinuează trip-ul, până nu apucă să sufle vrăjitorul din cimpoiul cu care adună ca să-i fure toți copiii din cetate, după care nu mai există cale de întoarcere, om ești! Nici Nārāyana nu te mai izbăvește.

3 comentarii:

ancussa spunea...

Liam Howlett - vrăjitorul sunetelor

lolablau spunea...

ha, eu in liceu eram rockerita si fan prodigy, erau ei cam la inceput, dar s-au lansat in forta( prin nouazeci si patru, cam asa)...si fix de sarbatori se ascultau la chefuri:)

Cristian SÎRB spunea...

Da, rockerii se împăcau bine cu Prodigy, pe vremea noastră. Nu mă mir de ce.

Dar mă bucură tare să aflu că ascultați așa ceva! Exact: 1994. Eram în „cantonament”, ca să dau examen la facultate și ascultam la walkman Music for the jilted generation. Album tras pe casetă audio, incomplet! Vai.