Dialogul muților

 

Piața Domului - Timișoara, 2009

În foto zărim o monumentală frântură din zisa Piață a Unirii din Timișoara, căci nu mai e demult „a Domului”. Multe piețe din țară au fost, în ultimii 40 de ani,  poreclite, răstălmăcite, falsificate, deși se bucuraseră înainte vreme de nume cât se poate de potrivite, neaoșe, înainte vreme. De regulă, în Transilvania și-n Banat, piața principală a orașului era de comun și larg acord denumită Piața Mare. Însă noi manifestăm un complex nevindecat în legătură cu Unirea noastră (cum care Unire? ambele!). Se vede cât de „siguri” suntem de spiritul ei și cât de „convinși” că am făcut-o (și-am păstrat-o) așa cum se cuvenea. 

Cum nici un oraș mai răsărit nu a rămas fără un liceu, o stradă, un patetic parc, o unitate de pompieri „Mihai Eminescu” (destoinic pompier, poetul), tot astfel, obligatoriu, dăm peste câte o „Unirii” pretutindeni. Firavă unirea aia, am senzația, căreia îi trebuie atâtea proptele ideologice și propagandistice, altoite fără rod de-a lungul și de-al latul Carpaților. Toponime devenite, prin răsfolosire și prin nedreptățirea altora (poate și mai meritorii), de-o găunoșenie sforăitoare, de-o ostentație dubioasă! Patrușoptul, Cuza și poeții naționaliști împânzesc țara („Al. I. Cuza” e universitatea de stat din Iași, de ce să nu-i fie și aia de Poliție din București omonimă? De ce nu am avea, ca nerozii, două mari universități cu același nume? Lasă că „Asachi” e universitate privată. Ei, „privații”, au fost mai inspirați. Decidenților ieșeni li s-o fi isprăvit inspirația odată cu pagina din manual care-l proslăvește pe imaculatul Domn Cuza, victima „monstruoasei coaliții”, uitând premeditat că la Iași a ființat prima instituție de învățământ superior din Moldova - Academia Mihăileană, inaugurată de domnitorul Mihail Sturdza! Principala universitate ieșeană s-ar fi putut intitula, în mod fericit, fie M. Sturdza, fie G. Asachi). Localități „Avram Iancu” - cât mai aproape de granița cu Ungaria, dar nu numai; e plină harta României de ele, ca dovadă (a relei voințe sau) a lipsei crase de imaginație toponimică. Desigur, asta e și bățoșenia sau provocarea ultimă a curajosului care se apucă să latre tardiv de dincolo de gardul istoriei.

Inclusiv în orașul meu natal, undeva prin vestul țării, liceul a căpătat, heirupist și pe negândite, denumirea de „Mihai Viteazul”. Și s-a ales cu un bust al marelui oltean unificator, acesta părând că vorbește la sceptru în chip de microfon... Dar prelatului Sava Brancovici - o personalitate cu adevărat însemnată pentru regiunea în care trăiesc, și pentru spiritualitatea românească în ansamblu - ce hibă i-or fi găsit? Într-un târziu, memoria martirului ortodox Sava Brancovici a fost omagiată, totuși: Școala de Arte și Meserii a fost botezată cu numele său ilustru - nedreptățit, după cum constatăm, chiar și postum. Ca să primească și-o uliță, mai e de așteptat. Am impresia că obsesia angoasantă de a le „arăta” maghiarilor (din păcate, jalnic, prin sporirea inflației busturilor dezvelite și-a onomasticii tocite) că noiamfostprimii și în veci stăpâni nu era cu totul străină de valul respectiv de decebal-traianizare și pașoptizare stradală.

Opinia mea este că străzile locului trebuie în primul rând să primească apelative în acord cu tradițiile și specificul locului, nu după mofturile pseudo-naționaliste ale comuniștilor și, ulterior, ale urmașilor lor, politruci democratici postrevoluționari. Atâtea „Republicii” din atâtea orășele ar fi frumos să redevină „Strada Mare”! Sună mai omenește, mai firesc, mai cald. Și, până la urmă, de când e republica, la români, prilej de mândrie? Din acel decembrie de tristă amintire, când a fost impusă cu argumentul tancurilor sovietice? Câți timișoreni credeți că v-ar da întâlnire în P-ța Victoriei în loc de Operei? Câți clujeni știu că „la Matei Corvin”, altădată Piața Regele Matia, figurează în scripte (a câta oară?) drept Piața Unirii? Poate doar cei din primăria municipiului. Nimeni nu-i spune așa! Etc, etc.

 

Later edit: am eliminat din text „trimiterea” la București (oricum, nu aceasta era miza). Dar cu titlul am nimerit-o rău de tot...