vineri, 10 decembrie 2010

J'ai fait un rêve

J'ai fait un rêve. Vecina de la trei se pișa bovin, din nou, cu un șuvoi puternic, hotărât. Era ca și cum s-ar fi deschis hăul din ea, hăul sub ea, iar urina i-ar fi părăsit trupul toată deodată! Aha, iată c-a uitat să tragă apa! Se mai întâmplă, deci. Înseamnă că astăzi nu vom auzi duetul de gemete, nu primește oaspeți, nu-i pasă dacă în zori, privind în buda îngălbenită, fața i se va pungi automat într-o grimasă de dezgust. Ce, nu-i pișatul ei? ba e al ei!

Ador să mă las îmbătat de muzica mea minimalistă - furtunile mele electrice sau biciuri de curent, cum le numea A. Să mă închipui dansând, să dansez chiar, să mă imaginez la masa de mixaj. Amețesc, repede transportat în transă. Muzica mea fidelă!

Visele sunt reale pentru cel care (le) visează, atâta timp cât el visează; tot atât de reale ca orice experiență din starea de veghe.

Pradă. Caligrafia cu pete vâscoase, apropiere, pe urmă, iarăși - prăbușire. Fiori, răceală, luăm distanță, neputința și deșertăciunea cuvintelor. Chinul potrivirii lor într-o sintaxă.

Salvador Dali - Girl's back, 1926
Voința. Vrerea. Dorința. Te vreau. Compact, sec, scurt. Nu știm dacă o vrea pentru acum sau o vrea în continuu, definitiv. Nu am putea prezice (da)că și mâine o va mai dori. Dar nu am convenit nici măcar dacă a vrea ăsta se referă la trup, la nevoia de a poseda numaidecât un trup, sau la a tânji pentru o viață întreagă lângă cineva, la sentimentul dureros al „incompletitudinii”, al neîmplinirii. - Vreau să vii înapoi în mine. Năzuința spre unu.

Vecina aspiră pofticioasă prin micul ei apartament de târfă.

Vecina vorbește la telefon, într-o franceză îndoielnică, accentuată ardelenește, cu chéri-ul ei lointain. Când se futea cu te miri cine de prin oraș, în lipsa lui, n-a avut nevoie de nu știu câte cuvinte. Onomatopeele îi erau suficiente. Dar ce voce de alintătură! Melodia asta în falset din vocea ei alterată. Tusea tabagică. Pașii grei prin casă. Fățărnicia cu care se pisicește, „conferind” cu amoureux-ul. Aseară, la fel.

Nici un zgomot de sus. Covoare turcești căptușesc podelele - imitație de lemn; călcâiele apăsătoare, de văcăriță, i se scufundă moale în plușul ieftin al covoarelor; nici un foșnet, nici un bum-bum. Nu-i vedem niciodată fața.

„Noaptea trecută, am visat că eram un fluture, și acum nu-mi mai e deloc limpede: sunt eu un om care a visat că era fluture sau un fluture care, poate, visează pentru o clipă că e om.” (Erich Fromm - Le langage oublié)

10 comentarii:

lolablau spunea...

schinarea de dali se potriveste cu pisatul vecinei: valoreaza tot cam atat.
chiar se aude cand si daca trage apa aia? oare cum are sexul? :P
ati dansa ca-ntr-un film al lui gaspar noe.
'nazuinta spre unu' vesnica obsesie si putere a monadei.
la cata atentie ii acordati sper ca vecina sa aiba macar cur si sani misto.

Candida spunea...

Ce faci bre, scrii vreun roman? Avand in vedere stilul tau de a trece de la una la alta (deci incoerent, dar se poarta ciudateniile in ziua de azi, s-ar putea sa ai succes), nu-i de mirare ca vecina nu se vede: profiti sa vorbesti despre tine atunci cand aia de sus nu si-o mai trage sau atunci cand nu trage... apa. Stilul rothian e mai curat: ne aduce in copilarie, iar de acolo vede el cum divagheaza, urmat indeaproape de torentul firului epic, si cu niste "tarfe" (cuvant folosit de tine) mai simpatice, sau cel putin despre care putem sa ne dam cu parerea daca nu or fi cumva antipatice, pentru ca le si... atinge. Si tu ai potential "nevrotic", dar am impresie ca poemele in proza nu vor fi hitul anului 2011 in librarii.

Cristian SÎRB spunea...

Mulțumesc! :)
Lolablau, mă tem că asta fu ultima postare despre „vecină”. Nu mai dețin alte mărturii însemnate în caiet despre dumneaei. O părăsim. De fapt, cred că s-a și mutat între timp. Oricum, și-a tras-o din belșug, atât cu francezul ei îndepărtat, cât și, mai ales, cu diverși, ocazionali, care o frământau ca pe aluat câte o noapte întreagă.

Dar mă simt obligat să clarific că nu scriu nici un roman. Iar anul 2011 are slabe șanse să-mi trimită prietenii prin librării ca să-mi caute cartea la raftul cu 5 lei sau cu reduceri. Pentru simplul fapt că nu va fi nici o carte din parte-mi în 2011.

„Ciudățeniile” se poartă de muuult. Sau am putea conveni că „ziua de azi” (caconcept) durează de aproape un secol. De când visez să fiu diagnosticat nevrotic. Măcar ești psi, Candida? :)

icecream spunea...

atunci trebuie sa gasesti alta vecina. una care se pisa mai nobil.

imi place asa, nu ma plang de nimic.

Cristian SÎRB spunea...

Îmi pare bine că am scăpat de ea! Îmi strica serile cu torentele ei nestăvilite (intuiesc că sugea mult suc din ăla ieftin, de urina atât). Cel mai distractiv era că se ducea și în timp ce discuta cu amoureux-ul la tel. Oare îl lăsa să vorbească singur și alerga la budă, sau îl avertiza mai întâi?

:)Nu există pișat nobil, spre nefericirea multora..., a celor care ar vrea să lase de înțeles că excreția lor produce eseuri.

Hiacint spunea...

fac o observație banală: muzica ta fidelă se aude doar în căști. La boxe de laptop sau computer dispare, e altceva.

Rares spunea...

Pentru orice muzică ne trebuie un spaţiu. Unii susură, altora le cade de-a dreptul prin el.

Cristian SÎRB spunea...

Nu știu, serios!, cum a nimerit fragmențelul ăla despre „muzica mea” acolo... Sunt altele, în schimb, la care aș ține mai mult. Fragmente.

ancussa spunea...

Se mai aude bine la boxe generoase, voluminoase, așezate la umbra unui deal. :)

Cristian SÎRB spunea...

Noa, minideal să fie!