luni, 6 decembrie 2010

Armata celor 12 băbuțe

Am descoperit secretul somnului bun și îndestulător. Sigur că n-a fost floare la ureche, rezultatul obținându-l în urma unor îndelungi experimente de laborator, investigații, teste pe șobolani, pe castori, pe rațe mute, pe pisici livrești și pe licurici. Secretul este: culcatul devreme.

Mă întreb cum o fi arătat Tudor Vladimirescu în zorii aceia, cu ochii umflați de nesomn, urându-și „o dimineață excelentă” cu fârtații, asta cu puțin înainte ca dânșii să-l fi tăiat și - în loc să-l fi gătit, cum i-ar fi stat bine unui popor canibal - să-l arunce în fântâna părăsită.

Duminică, mbă..., Traian Băsescu s-a aflat într-o scurtă vizită, mbă, în Afganistan, ne anunță poticnit o brunetă pierdută pe pistele aeroportului în așteptarea președintelui nostru, al tuturor celor care nu l-am votat niciodată.

Când apăru femeia-care-citește-contoarele de apă, mă simții iarăși timorat, asediat, umilit. Mă surprinde așezat la masă, masa pusă, înghițit de ziare - așa-mi trebuie, nu? - mă asediază, fără să-și fi propus acest lucru câtă vreme îmi sunase la ușă, îmi ghicește cu ochi expert jena și-mi oferă „privilegiul” să-i citesc eu contoarele de data asta. I le citesc cu acuratețe maximă. Citesc și ce nu e interesant pentru ea: seria și anul de fabricație ale ceasurilor, un fragment de articol din ziarul care umple cu vârf găleata de gunoi, îi citesc cu intonație din Aldous Huxley, îi traduc pe loc un articol despre evoluția omului din Science & Avenir. Ea se proptește în prag și nu schițează un pas. Îmi amintesc cu un rest de demnitate că, deschizându-i ușa, îmi păruse că se face mică-mică - eul meu se zbătea să se umfle puțin, de unde aer, însă?

Globalizare. Ce se întâmplă atunci când două branduri sunt (ajung să fie) produsele aceluiași concern și, pe piață, chipurile, își fac concurență? Trista armată de vânători de gadget-uri, docilă consumatoare de trend-uri, cum se orientează în acest caz? Îi compătimesc.

Clădirile vechi nu sunt moarte. Trecându-le pe sub zidurile apăsătoare, le pot simți răsuflarea. O duhoare obosită ce conține în ea, însumate, ultimele horcăieli ale celor care au pierit între pereții lor.

4 comentarii:

ancussa spunea...

Dacă aș fi citit ieri despre descoperirea ta, aș fi izbutit să dorm mai devreme de ora 2 noaptea, cred că și T. Vladimirescu ar fi zis la fel. Noroc că s-au inventat cărțile. :)

Cunosc frica de doamna administrator-de-bloc-care-citește-contoarele-de-apă, chiar dacă experiența mea de chiriaș a durat doar vreo 2 luni. M-a găsit singură, fără apărare, fără ziare, aveam doar ardei umpluți. Nu a fost impresionată, vroia cifre! Brrr..

Cristian SÎRB spunea...

Da, când vine ea/el să „citească” simți cu adevărat în ce mică măsură un apartament de bloc ți-e permis (de ceilalți) să-ți aparțină. Chiar când ești proprietar, nu numai chiriaș!

Adina spunea...

Culcatul devreme? Pai... daca somn nu e, nici culcat nu poate fi, nu?

Cristian SÎRB spunea...

Nu știu eu... Nu-s medic. :) Apoi, asta nu e o „rețetă” pentru combaterea insomniei, ci pentru „insufiența somniacă” (asta îmi veni acum, nu cred că există). Cum ar veni: te culci devreme, te trezești devreme. Sapi groapa altuia, obosești. Dar, mnoa, acum n-o să explic baș totul. Pe scurt, răspunsul este: nu. :)