luni, 20 iulie 2009

Ugerul, vaca şi jazzul

Lena Udrea a făcut marea eroare de a descăleca la Gărâna în acest sfârşit de săptămână. I-or fi dezvăluit andrelele, mopul, peştişorii din mare sau preşedintele Norvegiei că e rost a trage o niscai spuză dintr-un eveniment în care statul şi ministerul fără sens la care dânsa îşi face de lucru sunt implicate, în mod cert, într-o măsură minimală (în caz contrar, ca multe lucruri organizate de statul român, festivalul nu ar fi fost o asemenea reuşită). Gărâna Jazz Festival este iniţiativa unui grup restrâns de oameni, iubitori de jazz, de cultură vie, duşmani ai muzeificării, nicidecum vreun proiect al statului român, în nici un caz proiectul PDL. Observ că-s plecaţi toţi prin ţară, la ordinul dirigintelui - aşa cred ei că adună voturi, vizitând, pesemne, făcând act de prezenţă, gustând, ici-colo, din gulaş, luând o gură de otavă din căpiţă, strănutând peste unguri fără să pună mâna la orificiu, etc.

Şi cum în România este un obicei străvechi să te prezinţi şi să intri la un spectacol (film, teatru, concert) cu mult după ce acesta a început, Udrea s-a "strecurat" şi la Gărâna tot aşa, nu într-o pauză de aplauze, când risca să treacă aproape neobservată, ci în timp ce pe scenă de producea marele John Abercrombie, pe dinaintea scenei şi a publicului, cu alai de cameramani, luminişti şi sppişti. Numai că aici nu i-a mers, publicul a huiduit-o la unison, şi nu cu fluierături stinghere, ci ca pe stadion: gros, exact cum merita nesocotita, eficienta şi competenta. Culmea e că au fluierat-o tocmai cei pe care orice profil sociologic i-ar încadra între votanţii democrat-liberalilor. Şi mai uluitor e faptul că E.U. o fi gândit că publicul de jazz e la fel de mamelobsedat ca ăl de pop sau rnb autohton. Adevărul informează că Abercrombie s-a oprit din cântat, cerând explicaţii pentru ostilitatea asistenţei - 10 000 de oameni. Păi, cum cine!?, domnu' chitarist, i s-o fi răspuns, a venit Elena Udrea, de aia s-a oprit şi ploaia! Nimic despre uger în acest episod...

Iată cum continuă ziarul Adevărul:
Publicul a fost dur cu doamna ministru, adresându-i tot felul de ironii, de tipul “Doamnă, aveţi prospectul de la muzica asta? Vedeţi că mai au câteva prospecte la standul de mărgele!”.

Adevarul - Elena Udrea a întrerupt concertul unui mare chitarist ...

2 comentarii:

vasgar spunea...

mare dreptate i s-a facut Elenei Udrea. o merita. n-am fost acolo, dar tot m-am enervat cand am aflat ca a invadat atmosfera cu parFumurile ei...

cristians. spunea...

Ar fi avut mai multe opţiuni. Să fi mers în calitate neoficială, ca presupusă şi imposibilă amatoare de jazz, luând loc, discret, în 'lojă' sau printre oameni. Să fi mers oficial, dar de la începutul show-ului. Să nu fi mers deloc.