Viena este cel mai frumos oraş al vieţii mele de adult. Mi-am dorit ani de zile să fiu în Paris (am umblat puțin prin Franţa, nu am văzut Parisul...) şi, uite, poate că trebuia să mă "împiedic" în Viena. Cred că este un oraş mai aimable decât Parisul cel semeţ şi arogant. Dar asta voi vedea. Viena este pentru mine. Şi pentru fiecare. Copleşeşte fără a strivi, cum am mai spus. Nu am găsit între timp altă formulă. Şi, tot pentru mine (şi pentru alţi urmaşi ai supuşilor Imperiului), mai e şi neîncadrabilul simţământ că măcar câteva pietre din câteva palate de pe ringurile vieneze se datorează contribuţiei românilor transilvăneni (bunilor mei) sau bucovineni. Viena, aerul de acolo, paşii printre clădirile acelea care respiră aristocraţie reuşesc să pună ceva, în mine, în locul de unde lipseşte patriotismul naţional: patriotism regional. Dar este un patriotism fără muzică de fanfară, fără discursuri sforăitoare, ci un patriotism cu muzică de romanţă ungurească, interpretată de un ţigan mustăcios, aproape alb la piele, e muzica unor Bartok, Liszt, Mozart. Eşti tu, prinţesa absentă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu