Ferdydurke - W. Gombrowicz

Mă întreb inutil, retoric: dar de ce nu scrie cineva pe acest ton (tăios şi proaspăt, since 1937) şi despre ţaţele jurnalismului băştinaş (sau - oh, da - despre tzatzele blogosferei)? Una a dispărut, nu demult, drept e, o mare parte din merit pentru faptul că, în prezent, numărăm cu o tzatză blogosferică mai puţin ştim cine îl poartă... Ia vedeţi, cinstit, câte din spasmofilicele ale căror "saloane" le frecventaţi (nu) se încadrează în portretul nemilos de mai jos. Vai, ce imatur şi lipsit de eleganţă am scris mai sus, acum nu o să mă mai ia la gazetă:

"Ah, judecata omenească, abisul judecăţilor şi părerilor despre intelectul tău, despre inima ta, despre caracterul tău şi despre toate amănuntele organizării tale - toate se deschid în faţa îndrăzneţului care şi-a înveşmântat gândurile în tipar şi le-a dat drumul în lume, pe hârtie, ah, hârtia, tiparul, tiparul! Şi nu mă refer aici la cele mai cordiale, la cele mai agreabile judecăţi ale mătuşilor noastre, nu, mai degraba aş viza judecăţile altor mătuşi, ale ţaţelor din cultură, ale sferto-autoarelor şi semi-criticelor pripăşite, care-şi răspândesc judecăţile prin publicaţii. Căci asupra culturii universale s-a abătut un stol de muieruşti pripăşite, oploşite pe lângă literatură, nespus de pricepute în domeniul valorilor spirituale şi de orientate în estetică, de cele mai multe ori deţinătoare ale unor concepţii şi cugetări proprii, conform cărora Oscar Wilde e depăşit, iar Bernard Shaw este un maestru al paradoxului. Ah, ele ştiu că trebuie să fie independente, hotărâte şi profunde, aşa că de obicei sunt independente, profunde şi hotărâte fără exagerare, şi pline de o blândeţe de ţaţă. Ţaţa, ţaţa, ţaţa! Ah, cine n-a fost niciodată pe masa de lucru a unei ţaţe culturale şi nu a fost prelucrat pe muteşte, fără nici un geamăt, de mentalitatea lor care trivializează totul şi ia vieţii orice urmă de viaţă, cine nu a citit în ziar părerea unei ţaţe despre el, acela nu ştie ce înseamnă banalitatea, nu ştie ce banalitate zace într-o ţaţă."