Nimeni

Personalitatea lui nimeni urmărea zilnic programul la teve, la imperfect, căci la perfectul simplu urmări programul la teve, surprize surprize avea peste tot în casă cât să conecteze toate aparatele la reţea, la 220 v, cu ibricul de cafea încins peste poate, gol, numai cu lenjeria de pat pe el, mai mare ruşinea să iasă aşa în lume, ochii-n soare, larg deschişi, expresivi cât o bibliotecă întreagă, o bibliotecă întreagă n-ar fi făcut faţă unor ochi ca aceia şi ai fi dat orice numai să-i poţi vedea din când în când, întâmplător, să ai impresia că lumea reală e dincolo de ei şi nu aici, afară, zeci de ani de studiu irosiţi degeaba nu valorau cât lumina fantastică a acelor ochi făcând cercetători înconjurul străzii, înghiţind toată semnificaţia vieţii în ei fără nici o străduinţă, şi atunci dai foc cărţilor, te-au oprit îndeajuns de la trăirea fără rest, te-au învăţat destul de bine cum să faci să înnebuneşti frumos la vederea unor ochi atât de ireali.

Zice-se că pe urmă s-a căţărat liniştit, cu sufletul împăcat, îmbătat cu nemulţumiri, pe turnul de cărţi de joc, ultima carte era chiar a lui, scrisă de el, stătea cuminte sub tălpile sale, şi s-a aruncat în gol. Trecuseră ani mulţi, timp în care privise viaţa numai pe fereastra camerei lui, între două pagini de carte, între două masturbări tot mai angoasante. Femeile ajunseseră de-l speriau, îi păreau nişte căpcăuni uriaşi, mânaţi exclusiv de intenţii rele, care ar fi putut să-l strivească oricând. De aceea s-a şi aruncat în gol, fericit, orbit de lumina vie din ochii ce conţineau calea, adevărul şi viaţa, pe care el le căutase în cărţi. Cartea scrisă de nimeni l-a ajutat în final să sară de cât mai sus, pentru a se zdrobi definitiv.