Strada Paris, colţ cu Paradisul

peste drum de crâşma unde stau şi beau

e biserica. eu şi părintele ne pândim de mulţi ani.

aş vrea să-l slujesc şi eu pe dumnezeu dar mi-e teamă.

ar vrea şi el să bea cu mine dar n-are curajul.

atunci ridică înspre mine crucea cu mânie

şi mă ameninţă şi atunci ridic şi eu înspre el

halba cu bere şi-l ameninţ

şi bat furios din picioare şi se mânie si el

şi dă îndărătul ferestrelor din picioare şi mâini.

poate nu ar trebui să vin duminica la birt

chiar de la şapte dimineaţa, el îşi începe

slujba la nouă. dar la şapte, exact la şapte

se furişează şi el în altar şi începem să ne facem semne.

două ceasuri ne pândim fără-ncetare. când începe slujba

nu mai e acelaşi om: le spune alor lui

vorbe întortocheate, saltă vocea, greşeşte predica, se întrerupe

şi în tot răstimpul ăsta dă de mai multe ori fuga-n altar,

ridică perdelele, mă caută şi începe să dănţuiască

şi bate cu crucea îndrăcit către mine.

ameninţă gata să spargă ferestrele şi eu mă înfurii atunci

şi mai grozav şi ridic

halba de bere mai sus şi el iar fuge dincolo şi le vorbeşte

credincioşilor, dar nu rezistă prea mult, îşi zice

predica prea degrabă, se grăbeşte să se descotorosească

de ei mai devreme, să poată reveni la fereastră.

probabil şi în predică vorbeşte tot de mine şi păcatul meu.

aşa cum eu alor mei le vorbesc în birt mereu de el.

într-o zi vom intra în biserica, cu căpăţânile plecate,

toţi noi ăştia luaţi de soartă şi daţi peste cap

şi părintele o să ne ierte şi-o să ne dea binecuvântarea.

o să facem atunci un chef pe cinste, părinte,

întotdeauna plătesc eu, poţi bea liniştit, noi n-avem

cui te pârî. şi după aia o să ne mutăm să bem la tine,

o să fie duminica seara târziu, n-o să ne vadă nimeni.

dar încetează să mă mai ameninţi, mi-e atât de frică acum

de cei ce mă ameninţă cu viaţa veşnică, părinte.

***

Eu nu mai găsesc niciunde, şi tare mi le-aş dori, minunatele cărţi ale lui Ioan Es. Pop... Ştiu doar că au apărut, începând de prin 1994, la Cartea Românească. Şi am găsit acest poem, cu care m-am întâlnit pe vremea excelentului Adevăr literar şi artistic pe stil vechi, cu Cristian Tudor Popescu la conducere. Şi un link bunicel, bun, foarte bun: IOAN ES. POP - Poezii