Lacrimi pe sârmă

Pentru ca mai târziu să-i înmânez cu mare fast, tipic pentru îndrăgostiţii de profesie, un inel de logodnă, ce-a mai plâns, ce s-a mai codit: să nu ne grăbim, a zis, te iubesc, dar nu sunt pregătită, să-mi fi spus şi tu din timp, făceam o prăjitură măcar, preparam o mică gustare, mi-aş fi spălat rufele şi acum ar fi fost uscate, le-am fi adunat împreună de pe sârmă, toate alea, numai că nu pot să-mi pun inelul, e prea devreme, cum spuneam, la nici patruzeci de ani..., ştii cum e, nu aş vrea să mă pripesc, lasă-mi un răgaz să-mi desăvârşesc cariera şi, cu cinci ani înainte de pensie, voi fi eu cea care te va căuta, cumpăr chiar eu inelul de la anticariat, mi-l trag singură pe degetul potrivit şi, la urmă, odată dragostea împlinită, îl vom vinde şi vom împărţi câştigul, îl vom reinvesti şi ne vom asigura o pensie trainică şi frumoasă. Cu multe drumeţii şi călătorii peste hotare, cu vacanţe prelungi în fecunde insule tropicale. Aşteaptă şi tu puţin, nu sunt adepta iuţelii în asemenea împrejurări. Nu am nici patruzeci de ani, dar uită-te la mine - plâng, mă scutură hohotele, te iubesc, te îmbrăţişez, îţi mulţumesc că te-ai gândit la mine, cineva trebuie să fie romantic în lumea asta.