Manechinele - Bruno Schulz

Manechinele lui Schulz mi-au zburătăcit minţile un număr de zile, la vremea lor. Am vrut să abandonez lectura, de câteva ori, suprasaturat de metaforele sale înlănţuite, care păreau să scape de sub control şi să mă ia în arest pentru totdeauna (ce mai satisfacţii apoi, pentru că am fost viteaz şi nu am renunţat!). Afectele personajelor se revarsă atât în abundenţa delirantă a vegetaţiei cât şi-n graba descompunerii din jur. Totul e deopotrivă prolific şi pe cale de dispariţie. Copilăria are frecvente rendez-vous-uri cu moartea. Acestea două parodiindu-se reciproc, imitându-se, pastişându-se, împrumutându-şi una alteia trăsăturile.