duminică, 2 noiembrie 2008

Ne vedem în Sahara

Dintru început, ne regăsim plasaţi în opoziţie cu gesturile şi rezoluţiile în răspăr ale cuplului Moresby – o pereche de newyorkezi, rătăcind prin Maghreb (Ţinutul apusului, în arabă). An emotionally disconnected couple sună perfect în limba engleză, şi poate că tocmai din pricină că mirosim această disfuncţie cădem atât de lesne pradă împovărătoarei ambivalenţe a sentimentelor pe care le încercăm faţă de cei doi soţi.

Căci nu este vorba aici de o lectură obişnuită, ci de o relaţie amoroasă în toată puterea cuvântului, iscată între lector şi roman. Până la urmă, protagoniştii dau semne a ceda atât să le fii în preajmă cât şi să îi îndrăgeşti (costul emoţional ulterior va fi enorm), dar statutul tău de martor-tolerat al turismului lor suicidal nu-l va depăşi cu mult pe cel, ridicol, al celor doi "respectabili" britanici incestuoşi, mamă şi fiu, care-i însoţesc o bucată de vreme pe newyorkezi. Nu e nici un privilegiu în a asista îndeaproape şi-n amănunt, agonizând, sfâşiat de neputinţă, la tribulaţiile lui Kit prin pustiu, timp în care ea se face tot mai atrăgătoare, tot mai dezirabilă. Nu o poţi atinge, nu o poţi salva. Şi necazul e că exact asta şi ajungi să-ţi doreşti. Cădem repede în păcatul demiurgic, auctorial, vrem să intervenim, să schimbâm cursul predictibilei catastrofe. Sperând asta, nu facem decât "să o încasăm" mai abitir la final.

Mi-am dorit să aflu mai întâi cui îi aparţine retălmăcirea titlului: Ceai în Sahara. Traducătorului Alex. Leo Şerban (foarte curgătoare traducerea, denotă un condei fascinat de textul tălmăcit, se vede că nu a fost doar o muncă de mercenar) sau editurii? Găsesc acest titlu mai inspirat ca însuşi originalul (The Sheltering Sky). ALŞ mi-a făcut onoarea să răspundă nedumeririi mele. Reiau aici amabila-i precizare: “re-'traducerea' titlului îmi aparţine: cartea apăruse iniţial - în colecţia 'Romanul sec. xx' a Editurii Univers - cu titlul 'Cerul ocrotitor'; cînd Humanitas a preluat versiunea, am avut ideea de a-i da titlul primei 'cărţi' (prima parte a romanului, n.m C.S.) - cu atît mai mult cu cît există o piesă lui Sting, destul de cunoscută, cu acest titlu (evident, inspirată de romanul lui Bowles...).

Şi tot "mai întâi" vreau să precizez că, totuşi, "inclasabilul" Paul Bowles este cel mai camusian autor întâlnit de mine după lectura-şcoală a operei lui Albert Camus. Or, "camusian" este un superlativ în umilul meu buchet de valori. O fi efectul stupefiant al nordului arab al Africii, atracţia hipnotică faţă de impermeabilitatea spiritului maghrebian pentru ochii neexersaţi ai occidentalului (Bowles locuind o însemnată bucată din viaţă în Maroc – 40 de ani, din 1945)?... Or fi existenţialismul şi senzorialismul literar, de largă răspândire pe atunci (1949)? În orice caz, din legenda ceaiului cu gust de nisip, băut ritualic în mijlocul pustiului, a ieşit o carte-durere de toată splendoarea.

Mi-am promis că o să schiţez doar câteva păreri despre Ceai în Sahara. Mă voi ţine, parţial, de cuvânt. Pe de-o parte, pentru că încă păstrez în mine rămăşiţe din disperarea surdă ce m-a lăsat înlemnit din seara în care am încheiat lectura! Pe de altă parte, pentru că este extrem de dificil să îţi impui să nu afirmi prostii despre un roman scris în tuşe înşelătoare, pictural, impresionist. Tablourile, trăirile, însă, nu se conturează în felul (presupun) dorit de autor decât dacă te abandonezi cu totul lor, dacă te avânţi neînveşmântat în ele. Cum ar veni: să te arunci, fără burnuz, în miezul dogorii din deşert. Lectura, în genere, nu se desfăşoară mereu fără sacrificii. Iar atunci când ea îmbie/împinge la "relecturarea" propriei vieţi, când te ia şi mi te coboară-n propriile neîmpliniri, e iarăşi semn că ai dat de o Carte.

Nu este genul de operă de admirat de la distanţă. Ci una cu care rişti de bună voie să te îneci sau să te pierzi; de citit sub atentă supraveghere (firile mai nevricoase), cu cineva care să te ţină, îndeosebi în partea a doua a cărţii, de mână. Şi, la final, în braţe! În cazul apariţiei efectelor neplăcute, nu mai aveţi cui să vă adresaţi, nici autorului, nici personajelor, vă previn. Personajele devin extrem de reci, la cea mai mică încercare a noastră de a le atrage într-o relaţie. Riscul declanşării unei iubiri neîmpărtăşite este uriaş. Sfat: aranjaţi în aşa mod încât să nu o isprăviţi noaptea, într-un hotel (nici gând!), sau singuri în casa pustie. Alt sfat: dacă între actuala dumneavoastră relaţie şi ultima, încheiată dureros, nu a trecut suficient timp (pentru autoanaliză) - nu vă apucaţi de citit! Nu încă. Are harul de a ne scormoni geloziile fumegânde, unele fără motiv clar deteminat, altele, stârnite de voluptatea ce irumpe, neaşteptat şi scandalos - pentru frustranta noastră bună cuviinţă -, în trupul şi mintea (până la un punct, încremenite ale) lui Kit (eu am păţit-o, mă confesez). De asemenea, nicăieri mai viu, mai tangibil mitul personajului care trăieşte, prinde viaţă doar atunci când e citit - vezi capacitatea de a fiinţa, de a se desprinde din pagină, a lui Port.

În fine, poate e de vină iubirea mea iraţională pentru deşert, pentru culorile sale, pentru darul său fără egal de a-nisipa lent, însoţit de afectuoase halucinaţii, oamenii, de a le înlesni întâlnirea cu sine şi apoi cu moartea. Iubesc şi eu deşertul cum iubea regretatul Paler Spania: total, dar cumva precaut, de la distanţă, profitând din plin de bogăţia fantasmelor ce se iscă taman şi numai atunci când obiectul iubirii noastre e absent.

Închei cu nişte consideraţii care m-au mişcat, postate de un inspirat comentator pe site-ul www.goodreads.com şi care probează, odată în plus, capacitatea de a rătăci minţile a acestei cărţi: More recently, I have realized that not the book qua narrative, but its singular intimacy with my person coloured the profoundness of my love-affair with this novel. As a result, my review must be peculiarly subjective for someone so accustomed to the pretence of objectivity.

9 comentarii:

ana spunea...

Am citit-o de curand si deja le-am imprumutat-o si unor prietene :) nu stiu de ce am amanat atat sa-l citesc pe Bowles, imi place foarte mult stilul

Cristian SÎRB spunea...

"Stilul"e felul difuz, "în tuşe", în care a ales să scrie durerea, plăcerea, halucinaţia, să urmărească firul invizibil al sinuciderii.

Anonim spunea...

re-'traducerea' titlului imi apartine: cartea aparuse initial - in colectia 'romanul sec. xx' a editurii univers - cu titlul 'cerul ocrotitor'; cind humanitas a preluat versiunea, am avut ideea de a-i da titlul primei 'carti' - cu atit mai mult cu cit exista o piesa lui sting, destul de cunoscuta, cu acest titlu (evident, inspirata de romanul lui bowles...).
that's all.
alex leo serban

Cristian SÎRB spunea...

That's all, ok, dar foarte inspirat ales! Multumim de info.

PS: sa ma ierte primul talmaci, dar... "Cerul ocrotitor"? Hm.

Delaskela spunea...

''Iubesc şi eu deşertul cum iubea regretatul Paler Spania: total, dar cumva precaut, de la distanţă, profitând din plin de bogăţia fantasmelor ce se iscă taman şi numai atunci când obiectul iubirii noastre e absent''.Chiar ca nu scrii ''recenzii'', dar scrii ...Cu toata admiratia

Cristian SÎRB spunea...

De scris, scriu da! În speranţa că s-o nimeri câte ceva grăitor cândva. Mulţumesc iarăşi.

Diana spunea...

ce bucurie a fost citirea astei carti

Cristian SÎRB spunea...

Bucurie citirea, dureroasă desprinderea din ea. :)

als spunea...

this is beautiful:
http://cocosiinegri.blogspot.com/2009/01/numaratori.html