 |
| Sibiu |
Numărăm. O zi, două, trei - până la prima zăpadă. Ăştia, copacii, sunt pregătiţi, au amuţit şi stau cu ramurile, a groază, la ochi. Sunt scorţoşi şi, deşi nu vor să o arate, deznădăjduiţi. Mie de ei mi-e milă, în fiecare an când intrăm în liniştea asta de dinaintea primei ninsori, nu de pavlovienii care nu-s în stare să scoată Crăciunul dindărătul fenomenelor meteo. Auzi:
nu am avut zăpadă de Crăciun, nici nu am simţit că a fost… Şi eu vă zic: nici nu meritaţi să simţiţi, dacă pentru voi Crăciunul nu e o sărbătoare creştină, ci un cortegiu de manifestări atmosferice obligatorii (altfel, îl refuzăm) şi o avalanşă de cadouri. Materialism, ghiftuire, bucurie bovină în faţa oalei cu sarmale. Condiţionare, scenarită hollywoodiană: „când se arată colindătorii în poartă, începe să ningă". Ce să spun, cât mai ningea, în pustiu, în ziua Naşterii, pe tărâmurile semite!
Eu ţin cu copacii. Îi cercetez cu grijă, până în primăvară. Bucuria oamenilor, pentru că e condiţionată material, mi-e indiferentă.
3 comentarii:
ningea ca-n povesti cand am ajuns acasa...chiar daca sarbatoarea Craciunului e perceputa altfel acum ( mancare si distractie) si totul s-a "americanizat", prima ninsoare iti readuce in suflet sentimentul copilariei, cel mai inocent gand si cel mai frumos vis. cine stie sa pretuiasca momentele astea e mai bogat decat cel care are masa plina de Craciun.
Da, drept spui. Dar şi mai bogat e cel ce se lipseşte de decor pentru a primi în el, curat, vestea cea Bună. :)
Io am visat de când mă ştiu numa la un Crăciun exotic, iar zăpada să o văd doar la televizor (sau mai nou - You tube). Încă port tratative cu moş Crăciun, dar nu vrea niciodată să îmi înţeleagă reumatismele.
Brrrrrr...
Trimiteți un comentariu