E grea misia asta de analist media. Stai dracu' cu ochiu-n televiziuni până-ţi sare arcul din el, scrii cronici despre emisiuni tot mai idioate, măsori ratingul cu metrul de croitorie, devii obez de la zapping. Ce să spun, muncă de creaţie, îţi trebuie şcoli, mastere şi doctorate ca să te poţi esprima competent despre ce se vede pe sticlă. Uite, am o compasiune adâncă, de dimensiuni prăpăstioase pentru inşi de teapa şi valoarea lui C.P.-Bădescu şi Iulian Comanescu. Eu aş propune înfiinţarea de burse pentru astfel de eroi ai neamului. Să cotizăm cu toţii ca ei să poată liniştiţi să-şi vadă de monitorizarea audio-vizualului, spre liniştea noastră, spre menţinerea unei ridicate ştachete valorice pentru producţiile media. Să-i trimitem mai des la Paris, pe rive gauche, sau, ce naiba, în Saint-Germain, arondismentul 6, la o cură de cafenele.
Nu de alta, dar mă înmoaie la herţ opera de largă întindere a lui Paul-Bădescu şi m-am gândit că măcar cineva, în afară de curtea de pe blog, să i-o recunoască.
Că, de exemplu, în Dilema Veche... recentă, CPB-ul de pază al presei româneşti pare a fi identificat secretul succesului lui Cristian Tudor Popescu - adică un jurnalist cu o talie profesională în comparaţie cu care CPB rămâne veşnic un aspirant bălos în lotul de juniori cu pile la antrenor. Şi anume, acest secret cu care Botescu rupe tăcerea, sparge gheaţa şi smântâna de pe oala cu lapte acru este: încruntarea.
După cultura formată în contact cu sticla şi cu tubul catodic a lui CPB, Cristian Tudor Popescu nu ar fi cine ştie ce somitate a presei autohtone, nicidecum o autoritate învestită ca atare pe drept, graţie vreunui talent stilistic, polemic, reportericesc. Ci creaţia şi creatura unui public îndeobşte televiziv şi, de aceea, îngăduitor în iubirile sale. Nu contează cei mai bine de 15 ani de articole şi editoriale din Adevărul, Adevărul Literar, Gândul, scrise încă din vremea în care CPB nici nu visa nici măcar la curtea actuală de pe blogul personal, darmite la a deveni o celebritate a Dilemei (eh, dar noroc cu excrementul auriu produs odată cu lansarea numărului, mai mult scandalos decât documentat, de demitizare a Eminescului).
Da, CTP "joacă" dintotdeauna un anumit personaj, cum de unde ştiu, întrebaţi-l pe Bădescu. Ştie el, poate mai bine ca însuşi împricinatul. Nu există nici o prezumţie de autenticitate. Nu, CTP nu poate fi chiar aşa în viaţa de toate zilele, adică cinic, sarcastic, strâmbăcios, mereu pus pe critică. Încă ceva: CTP nu e sărac. El, aţi dedus, "joacă" şi sărăcia, dar nu e, degeaba vine la tv mereu în haine de second hand. E putred, taicule, de bogat. E cu cei puţini, ţi-o jur. Pe foc cu ei, cu îmbuibaţii!
Către finalul articolului-popcorn din prestigioasa revistă - care-l rabdă aşa inept cam de multişor - CPB eructează sentinţa fatală, cu care speră în sinea lui de pitic de presă să-l cureţe pe "crucişător". Obrazul i se face aproape vizibil verde-colebil şi telecomanda de pe genunchiul soios nu-l mai ascultă: "Desigur, în ultimul rînd, la toate aceste calităţi se adaugă nervul de pamfletar şi abilităţile stilistice ale lui Cristian Tudor Popescu – dar asta doar în ultimul rînd." Sublinierile îmi aparţin.
Sper ca pseudo-scriitorul ăsta de conjunctură să nu nimerească pe aici, nu de alta dar dacă îmi lasă vreun cumentariu indigest, precum textul meu de mai sus (DAR cum altfel să scrii despre un pitic cu aer academic şi fără de talent?) îl voi bântui la el pe blog şi pe unde-şi mai depune non-creaţiile de acum şi până la pensie. Adică, nu mă duce el în pragul apoplexiei în timp ce-mi rumeg burghezeşte Dilema, doar că într-o zi nu a avut orgasm la remote.
Încruntătura de succes
Nu de alta, dar mă înmoaie la herţ opera de largă întindere a lui Paul-Bădescu şi m-am gândit că măcar cineva, în afară de curtea de pe blog, să i-o recunoască.
Că, de exemplu, în Dilema Veche... recentă, CPB-ul de pază al presei româneşti pare a fi identificat secretul succesului lui Cristian Tudor Popescu - adică un jurnalist cu o talie profesională în comparaţie cu care CPB rămâne veşnic un aspirant bălos în lotul de juniori cu pile la antrenor. Şi anume, acest secret cu care Botescu rupe tăcerea, sparge gheaţa şi smântâna de pe oala cu lapte acru este: încruntarea.
După cultura formată în contact cu sticla şi cu tubul catodic a lui CPB, Cristian Tudor Popescu nu ar fi cine ştie ce somitate a presei autohtone, nicidecum o autoritate învestită ca atare pe drept, graţie vreunui talent stilistic, polemic, reportericesc. Ci creaţia şi creatura unui public îndeobşte televiziv şi, de aceea, îngăduitor în iubirile sale. Nu contează cei mai bine de 15 ani de articole şi editoriale din Adevărul, Adevărul Literar, Gândul, scrise încă din vremea în care CPB nici nu visa nici măcar la curtea actuală de pe blogul personal, darmite la a deveni o celebritate a Dilemei (eh, dar noroc cu excrementul auriu produs odată cu lansarea numărului, mai mult scandalos decât documentat, de demitizare a Eminescului).
Da, CTP "joacă" dintotdeauna un anumit personaj, cum de unde ştiu, întrebaţi-l pe Bădescu. Ştie el, poate mai bine ca însuşi împricinatul. Nu există nici o prezumţie de autenticitate. Nu, CTP nu poate fi chiar aşa în viaţa de toate zilele, adică cinic, sarcastic, strâmbăcios, mereu pus pe critică. Încă ceva: CTP nu e sărac. El, aţi dedus, "joacă" şi sărăcia, dar nu e, degeaba vine la tv mereu în haine de second hand. E putred, taicule, de bogat. E cu cei puţini, ţi-o jur. Pe foc cu ei, cu îmbuibaţii!
Către finalul articolului-popcorn din prestigioasa revistă - care-l rabdă aşa inept cam de multişor - CPB eructează sentinţa fatală, cu care speră în sinea lui de pitic de presă să-l cureţe pe "crucişător". Obrazul i se face aproape vizibil verde-colebil şi telecomanda de pe genunchiul soios nu-l mai ascultă: "Desigur, în ultimul rînd, la toate aceste calităţi se adaugă nervul de pamfletar şi abilităţile stilistice ale lui Cristian Tudor Popescu – dar asta doar în ultimul rînd." Sublinierile îmi aparţin.
Sper ca pseudo-scriitorul ăsta de conjunctură să nu nimerească pe aici, nu de alta dar dacă îmi lasă vreun cumentariu indigest, precum textul meu de mai sus (DAR cum altfel să scrii despre un pitic cu aer academic şi fără de talent?) îl voi bântui la el pe blog şi pe unde-şi mai depune non-creaţiile de acum şi până la pensie. Adică, nu mă duce el în pragul apoplexiei în timp ce-mi rumeg burghezeşte Dilema, doar că într-o zi nu a avut orgasm la remote.
Încruntătura de succes
8 comentarii:
inteleg ca Cristian Tudor Popescu era un necunoscut in zona mediei romanesti sau cel putin in biroul lui Adrian Sirbu, si noroc cu bunavointa lui Radu Moraru ca altfel se pierdea scriitorul si editorialistul CTP intr-un neant taciturn. E de un umor cam penibil, dar de aici porneste teza lui CBT : acidul, rafinatul, umoralul si remarcabilul stilist CTP e doar un produs TV, fara tv nici ca se exista. O teza vicioasa si stupida dar in care deja ne introduce fara nici o remuscare :
’’Ce calităţi a avut Cristian Tudor Popescu, pentru a se impune ca vedetă TV? În primul rînd, este un bun actor, îşi joacă foarte bine personajul.’’ Pai daca asta a inteles CBT din toata pledoaria lui CTP, doar un rol bine jucat , cu vehementa, cu incruntaturi, cu bagajul de frustrari similar cu al boborului, determinant, noroc cu TV asta, slava cerului ca face din pitici zei, altfel ar ramine pitici.
‘’Avem de-a face, prin urmare, cu o formulă de succes, iar aceasta nu a întîrziat să fie copiată.’’ Da, atit a inteles, atit poate omu . Nu e vorba aici la CTP de nici un crez, de nici o identificare cu prorpiile convingeri, de principii, de ardenta, de caracter, de acea iritare permanenta pe care ti-o produce vecinatatea polimorfica araului, a prostiei...Nu, e o formula de succes, CTP cauta succesul. Bai, lasa-ne. Bravo Dilemo, te pupam.
e vorba de CPB, nu de CBT sau cum os fi scris eu aseara uluit de ce citesc, si imi retrag si mistoul de taran la adresa Dilemei, ca nu se afce...oricum textul ghilotina la adresa indigestului pitic e remarcabil scris, jos palaria
Nu ascund că m-a onorat intervenţia dv. Mica "scăpare" a trecut netaxată critic. Textul se vrea pamfletar, eu însumi l-am numit în fel şi chip pe împricinat.
Nu poci răspunde cu limbaj elevat, echilibrat, argumentat cu calm la porcării publicate în reviste pe care, în ansamblu, le apreciez constant. Şi în care, fără prefăcută modestie, eu, dv, Silviu Man, Hiacint, zaza, etc ne-am achita muuult mai bine de sarcina umplerii unui colţ de pagină decât de-alde CPB sau Turcescu (fie-i plecarea de la Dilema uşoară!).
ceea ce m-a surprins e viciozitatea argumentatiei lui CBP, un fel rau de a pune problema anulind din start buna credinta sau ardenta critica a unui om de opinie precum CTP, si am apreciat duritatea criticii dv ca o masura necesara, admirabila stilistic, exact pe traectul dat de CBP, ''doar'' cu citeva nivele de inteligenta a argumentatiei mai sus...numai bine
Exact, viciozitatea! Poate ne indicaţi unde să vă căutăm pentru alte schimburi de păreri.
@delaskela, cu scuze că intervin: am reţinut adresele, însă îmi permiţi să şterg comentariul? Nu aş vrea să te trezeşti cu zeci şi sute de mesaje spam în cutia poştală.
Fair enough. Noi am luat deja legătura, pe alte "canale".
Despre EMINESCUL:
Drumul Doinei. Arma cuvantului la Mihai Eminescu
http://www.scribd.com/doc/2302519/DRUMUL-DOINEI-ARMA-CUVANTULUI-LA-MIHAI-EMINESCU
Spre Eminescu. Raspuns romanesc la amenintarile prezentului si la provocarile viitorului
http://www.scribd.com/doc/2167565/ECONOMISTUL-EMINESCU
Le deschidem cu: COPY pe link + PASTE in browser si ENTER.
Trimiteți un comentariu