joi, 14 februarie 2008

Beţivii cuvintelor

Arad
Ce, parcă am fi noi, oricare, scutiţi de păcatul căderii în beţia propriilor cuvinte? Lexicalizaţi la extrem, vocabularizaţi patologic, copleşiţi de cărţile citite şi, îndeobşte de cele care ne bântuie preferinţele. Fascinaţi de ebrietatea autosatisfăcătoare a stilului fără miez. A însăilării fără mesaj, fără cuvântare. A preluării necritice, de aceea, ridicole a modalităţilor arhaice de adresare. Sau a celor scrâşnit postmoderne. Toate astea, de bună seamă, neurmate îndeaproape de vreo idee zvâcnindă provoacă ilaritate sau respingere. Praf şi oboseală. Teribil să trăieşti cu gândul ăsta, ca om care nu se poate ţine departe de litere.

Dar mai bine las pe unul care se pricepe cu adevărat să vorbească:
"Virtuozul se ridică deasupra subiectului său prin facilitatea sa de jongleur, dar poate fi un poet superior subiectului său? Nu! El este captivul lumii pe care o trăieşte şi o portretizează, precum Dumnezeu este captivul propriei creaţii. Acesta nu este un act de virtuozitate. Este o naştere, un adaos vieţii, ca orice naştere. Ai auzit vreo femeie spunând că este o virtuozitate să naşti un copil?" Kafka scriindu-i lui Janouch şi tratând subiectul Apollinaire vs. Kleist (acesta din urmă, preferatul lui Kafka).

Norman Manea spune că F. Kafka citeşte în "tensiunea vizionară între om şi destin" refuzul iluziilor, ca şi al acrobaţiilor verbale. "Kafka vedea în poetul-jongleur un comedian care atrage cititorul printr-o creaţie distractivă, rol pe care poetul adevărat nu-l acceptă."

"Povestirile lui Kleist - reia Kafka - sunt poezie genuină, limba perfect clară. Nu vei găsi înflorituri verbale, nimic pretenţios."

Scriind bahic, excesiv de satisfăcut de sine, comiţi un păcat similar cu cele ale mândriei şi autoadmiraţiei ce te pot paşte în timp ce te asculţi rostind meşteşugeşte Cuvântul lui Dumnezeu.

3 comentarii:

delaskela spunea...

''Scriind bahic, excesiv de satisfăcut de sine, comiţi un păcat similar cu cele ale mândriei şi autoadmiraţiei ce te pot paşte în timp ce te asculţi rostind meşteşugeşte''. Pur si simplu remarcabil, spun acest lucru cu o invidie cu semn pozitiv si admiratie uimita de ceea ce descopera...

Hiacint spunea...

Dar de fapt, la o vedere superficială, noi suntem în secolul fericit în care putem avea tot ce vrem şi putem fi ce vrem; fără să acuzăm vreun destin, poate n-a fost niciodată mai ignorate destinul, soarta, şansa ca pînă acum. Şi totuşi alegerile pe care le facem (generalizez cu bună ştiinţă)nu sunt prea încîntătoare. Una din ele e scisul bahic de care spui, alta e ignorarea substanţei pentru suprafaţă, alta e căutarea febrilă a "senzaţiilor tari" tot mai mult, tot mai aproape, mai intens - şi totuşi insuficient.

Cristian SÎRB spunea...

Am deschis o fereastră către varii opinii. Uneori, îmi place să mă pierd în "scrisul bahic" al unor mari scriitori, alteori, acesta mă irită.

Cele de mai sus sunt o invitaţie la a ne revizui mai frecvent tentanta "luare în serios".

Ca să fiu şi eu o Pythie, zic: pe blogurile "de construcţie", nu întotdeauna un cortegiu de cititori constituie un semn al succesului real, al valorii; de asemenea, nu întotdeauna lipsa comentariilor indică un scris elevat, complexant, timorant pentru publicul avizat.

Oare ce am vrut să scriu mai sus?