vineri, 5 noiembrie 2010

Regimentul 6 Vânători

Este cunoscut că armata română a săvârșit, de-a lungul și de-a latul istoriei noastre, numai fapte de vitejie (așa ne învățau la școală, numai despre victorii; până și înfrângerile erau prezentate ca victorii), ținând dușmanul la respect, alungându-l peste granițe sau murind pe câmpul de bătălie, cum era vorba aia?: „până la unu” (dar de ce nu până la unu și-un sfert?). 

Una dintre aceste glorioase săvârșiri a fost, nu putem uita: uciderea evreilor din Moldova, la finele lui iunie 1941. Un inamic periculos, element ostil, conspiraționist, ucigaș de Dumnezeu, stă scris! Avem numai a ne mândri cu aceste mărețe fapte de vitejie și curaj, comise în lupta cu hoardele nemiloase formate din oameni fără apărare, civili, de-a valma: tineri, vârstnici, femei, copii! Numai pentru că acești oameni erau evrei.

S-a remarcat pentru posteritate, în cursul confruntărilor, memorabilul regiment 6 Vânători, care, deși depășit numeric de valurile de „elementele dușmănoase” dezorganizate & neînarmate, le-a surclasat pe acestea eroic, utilizând bărbătește, pentru anihilarea lor, mitraliere cu foc continuu. Atâta că șeful acestui regiment făuritor de istorie, col. Mateiaș, a rămas să-și execute chinuit de spectrul neîmplinirii închisoarea pe viață: într-un raport înaintat superiorilor deplângea în jargon militar că „procedeul” s-ar fi putut derula și mai bine.

Blestem să fie, neam de neamul lor, asupra celor care au ucis atunci, puțin îmi pasă că erau în haină militară sau țărani și târgoveți care s-au oferit să dea un pumn, o bâtă sau un cuțit de ajutor satrapilor! De reținut: românii au tras și au înjunghiat, cu exces de inițiativă chiar (vezi episodul cu soldatul oltean care spintecă burta evreicei gravide); germanii asistau și sprijineau logistic.

Citiți aici despre inițiativa lăudabilă a Facultății de istorie din Iași de a cerceta locul măcelului din 1941 - unul dintre puținele evenimente din trecutul românilor cu care, nu-i așa?, ne putem făli, în numele Domnului; după care putem să ne bulucim, smeriți, pioși, mii de credincioși, la moaște: Gropi comune la 10 km de Iasi

***
am oprit comentariile, pentru că se îmbulzesc deja oligofrenii rasismului (ca pe site-ul ziarului ieșean); mulțumim celor care au intervenit cu bună credință și scuzele noastre celor care ar fi dorit să...

11 comentarii:

Hiacint spunea...

Asta e o filă din istorie pe care nimeni nu și-o asumă, am o bănuială că profesorul și ajutoarele sale au avut multe de înfruntat pînă să ajungă la rezultate publicabile în presă. Dar nu-i nimic, defilăm cu Ștefan cel Mare în manuale și...cam peste tot.

Cristian SÎRB spunea...

Finanțare: Institutul Wiesel.

Sper să nu aibă profesorii de suferit de pe urma îndrăznelii.

Noi nu ne-am asumat încă aceste crime. Nu am exorcizat momentele acelea dezgustătoare de surplus de servilism criminal față de germani.

Popor pașnic, altfel. Noi.

Carmen-Corina Gugu spunea...

Uau, sunt absolut cutremurătoare mărturiile ălea. M-au umplut de tristețe... :(
Îți dai seama, omul ăla care s-a dus până acolo, să le indice locul, apoi a fugit, fiindcă nu suporta amintirea? Apoi ororile povestite, cum își săpau singuri groapa, cum erau poziționați să cadă la o împușcătură, cum nu era cruțat absolut nimeni. Femeia căreia i-au scos ochii și copilul luat cu baioneta din burtă... mi se par... în afara lumii. Nu am cuvinte.
Trebuie să ne asumăm, la fel cum trebuie să recunoaștem că în noi există ceva profund rău, care iese la iveală în momentele în care este suspendată morala, iar războiul este un astfel de caz. Ei s-au ucis și pe ei ca ființe umane când au comis acele crime atroce, s-au anulat.

Hiacint spunea...

Carmen, dacă vrei să te cutremuri în continuare, poți citi comentariile unor români verzi din ziua de astăzi.Ura lor față de evrei nu e explicată în nici un fel, de vreme ce nu prea mai sunt evrei în România, probabil că nu au văzut în viața lor vreunul. Și chiar dacă ar fi explicată, nu e deloc justificată.

Cristian SÎRB spunea...

O armată care comite asemenea atrocități, cu motivație rasială (când dușmanul real era cu totul altul), rămâne în veci pângărită.

anca giura spunea...

Am avut senzaţia că recitesc Marius Oprea ,,Şase feluri de a muri''. Aceleaşi brutalităţi le-a operat şi Securitatea noastră în anii '50. Suntem totuşi mai brute ca alţii? Din păcate, această violenţă există în toată rasa umană ,,prin reprezentanţii ei'' cei mai cruzi sau mai frustraţi. Cum se poate drena această cruzime? Psihologii să răspundă.

Nu am aprofundat niciodată chestiuni militare, deh, estrogenul... am preferat păpuşelele şi nu maşinuţele ori soldăţeii, când eram mică. Atunci, care armată nu e pângărită, istoric?

Cristian SÎRB spunea...

Nu se întreabă nimeni aici dacă suntem mai brute ca alții - ar fi și cinic, și imoral. Nici dacă o armată e mai curată ca alta.

Nu acesta (comparația) este scopul textului meu, nicidecum al textului de origine, mai întins și mai lăudabil decât un proces, din ziarul ieșean.

Cantitatea, comparația sau preexistența unor orori asemenea în alte istorii nu explică și nu justifică, nu scuză crima.

Mă mir că tu îți mai pui aceste întrebări. Dar, de fapt, am mai întâlnit reacția asta la tine, în ocazii similare. Se subînțelege, oarecum (nu știu dacă cu voie sau inconștient), că a prezenta o oroare săvârșită de un anumit regim ar fi o acțiune menită să ascundă sau să eludeze ororile comise de un alt regim.

Noi suntem un caz unic, nu am lămurit/încheiat socotelile nici cu regimul antonescian, nici cu cel comunist (în afară de condamnarea rostită de președinte, altă acțiune cu efect social sau penal nu a avut loc). Au avut loc câteva procese sumare însă nici o dezbatere reală, public-istorică.

Însă, ca să răspund pe limba ta, care s-ar vrea mai împăciuitoare cu niște crime doar pentru că au mai avut loc, pe urmă, și altele, similare (interesantă insinuare!), în țară și aiurea, în lume: - DA!, se pare că până și aici am întrecut așteptările lumii. Am ucis și deportat mai mulți evrei decât Franța sau Bulgaria ocupate de germani, am ucis mai mulți anticomuniști decât „țările surori” din lagărul socialist și am avut parte de un regim totalitar mult mai restrictiv!

Dar asta e o gândire păguboasă, cu potențial infecțios și refuz să merg pe panta sa.

Ideea de reținut era că am ucis, mult sau puțin (nu stăm să numărăm acum), blestemul să cadă asupra celor care au făcut-o (au ordonat, turnat, executat, asistat fără reacție). În rest, eu refuz să înfrumusețez sau să NUANȚEZ lucrurile astea. Trebuie privite în toată cruzimea lor, a statisticii lor, a mărturiilor insuportabile privitoare la ele.

Și să mai temperăm din menumorutism, ștefancelmarism, ortodoxism „pașnic”, căci, din nefericire, avem încă episoade nelămurite și dezonorante în trecutul nostru apropiat.

delaskela spunea...

Cind am vazut la tv, aseara, nu mi-a venit sa cred, pur si simplu. In mod normal asa ceva ar trebui sa zguduie societatea romaneasca din temelii, sa ne faca sa tresarim.Oroarea cu chip uman. Nu e vorba numai de onoarea armatei romane, e vorba de onoarea noastra ca neam.Rusinos. Cumplit. Nedemn. Ani de zile am refuzat efectiv sa cred ca noi am fi putut participa activ la Pogrom. Mi s-a parut cu neputinta de admis. Iata ca, din nefericire...

anca giura spunea...

Nu zic că ai vrut să faci comparaţii, nici vorbă. Dar eu nu mă mir prea tare, face parte din alaiul de atrocităţi ale războiului. Războiul scoate la suprafaţă toate tenebrele din noi...Şi mai ales din bărbaţii puşi cu arma în mână. Sună nietzschean, dar aşa văd eu situaţia.

Dacă mâine ar fi război în condiţiile de acum şaptezeci de ani aceleaşi atrocităţi s-ar produce. A, dar azi avem mijloace de supraveghere... şi asta induce frică şi cenzură inclusiv în soldatul-brută. Onoarea pe vreme de război? Să fim serioşi, la război ca la război...Morţii evrei nu se mai întorc( chiar şi ucigaşii lor sunt morţi), e cert, să nu repetăm greşelile trecutului şi cam asta-i tot. Dialectica victimei şi a călăului rămâne eternă.

Carmen-Corina Gugu spunea...

Hiacint, mai înțeleg să mănânci rahat atunci când istoria îți pune bocancul pe ceafă, dar asemenea comportamente în ziua de azi mi se par de-a dreptul scandaloase. În rest, ”mă bucur”, dacă pot să spun așa, că evenimentul (istoric) a început să aibă acoperire media națională, nu doar locală și izolat-blogosferică (deh, e greu să apară printre toate mondenitățile, mai ales că nu e un subiect comod). Măcar să știm suntem datori.

Cristian SÎRB spunea...

Așa e, Delaskela, nu e numai armata, pogromul din Iași a fost posibil cu „concursul” larg al civililor.
cred că porniserăm războiul la ora respectivă. Or, să te „instruiești” pentru bătălia propriu-zisă pe civili de altă rasă, e cu adevărat eroic...

Să nu repetăm greșelile, dar să le cunoaștem mai întâi. Unele abia acum le dezgropăm, de după un strat gros, nu de țărână, ci de ideologie îndobitocitoare, unilaterală, despre cât de pașnic, vertical, viteaz, năpăstuit era poporul român.