duminică, 7 noiembrie 2010

Clipiri

Colo-n zare e muntele în poala căruia am copilărit.

20 de comentarii:

Carmen-Corina Gugu spunea...

Brr, zici că mi-ai fotografiat sufletul.

anca giura spunea...

..legătura cu pământul e puternică în tine, ca la armeni... Şi când te gândeşti că am văzut dealul tău, dar nu i-aş fi făcut în mod sigur aceeaşi fotografie cu tentă mitică... Foarte tu însuţi, vraiment.

Cristian SÎRB spunea...

foggy, huh?

Cristian SÎRB spunea...

Multumesc! e exact ce spui.

dedulea spunea...

n-o fi bas fuji-san dar ma trimite cumva la kurosawa si nu chiar ne cunoastem :)

Cristian SÎRB spunea...

ok. mister să rămână, dară.

ancussa spunea...

Mândru se cerne lumina peste muntele tău. Măcar poți să îl vezi și să îl fotografiezi, atunci când îi șade bine lumina, de pe dealul de vizavi. :)

Cristian SÎRB spunea...

E ca și cum ți-ai privi copilăria. Distanța pare insurmontabilă și-n fotografie. Nici imaginea nu-i prea limpede: muntele ar putea să fie, să nu fie acolo...

Se văd, însă, cu claritate niște raze-reflectoare prin care cerul suge-n sus oamenii de pe pământ.

lolablau spunea...

cerul acela e magnific...eu vad imaginea ca de pe fundul unui ocean, un cer science-fiction, ca o nava spatiala imuabila si efemera-paradoxala imagine...banuiesc sau imi amintesc ca sunteti ardelean, ceea ce e f bine. muntenii au un cult, o adoratie pt ardeleni. in schimb bietii moldoveni n-au renume bun:)
muntele e olimp. ii vad sanii afroditei printre norii aurii sau argintii, orbitori, si beat, drogat, plangand de durere si de excitare bachus e intr-o orgie prins intre pan la spate si o muritoare moarta in fata...
acum sa incetez cu aberatiile. de cate ori ati privit lumea din varful muntelui? am da orice sa retraim o zi din copilarie...:)

lolablau spunea...

@ d-na/d-soara anca giura
aveti blog? imi placeti mult. va pup virtual o jumatate de frunte.

ancussa spunea...

Îmi amintesc cum priveam (aflați în același loc cred),acum câțiva ani, o rază reflectoare care parcă lega cetatea Șiriei cu cerul (o banală iluzie optică vor spune unii). Nu era o perdea de raze precum în fotografia ta. Îmi place să o asemuiesc cu o scară. Pe scurt: un alt moment memorabil.

Cristian SÎRB spunea...

Nu știți ce alinare îmi aduceți: vedeți „muntele” ca mine, ceea ce mă scutește de prezumția de sminteală!

În afară de a seta b&w la aparat, nu am prelucrat cu nimic fotografia.

Și iată și întrebarea, bine plasată: dacă am privit vreodată lumea din vârful lui. Ei bine, nu! Am urcat până pe la jumătate. Probabil că de aceea mi-e și lesne să-l mistific. Ce Olimp e acela pe care oamenii de rând au pășit deja?!

Muntenii și moldovenii nu au renume bun în Ardeal, de când cu Unirea (deci trecu ceva timp). Dar renumele ăsta se atenuează cu timpul, cred. În plus, ce importanță are? Iaca, noi ne adunăm aici, fără complexe, din X direcții. Blogul, folosit cu moderație, ar putea fi un bun măturător de prejudecăți regionaliste.

Îmi ador regiunea. Se numește provincialism... :)

anca giura spunea...

@ lolablau

Mulţumesc. :) ...nu am blog pentru că sunt prea snoabă şi nu numai atât( nu glumesc,zău!). Mă găsiţi dvs. când vreţi sunt sigură, nu de alta dar îmi fac bagajele, de pe aici, din motive de maximă discreţie.

lolablau spunea...

daca plecati din cauza mea chiar imi pare rau. ca sa nu mai zic ca ar fi regretabil sa nu va citesc comentariile pe acest blog special.

lolablau spunea...

nu stiam ca ardelenii sunt atat de'seriosi'. eu sunt ardeleanca, dar crescuta din pacate, in regat. cam la granita:)in orice caz, 'globalismul' n-are nimic bun, asa-zisa socializare reperezinta o uniformizare, o sablonizare...

Cristian SÎRB spunea...

Anca va reveni dacă va dori. Nu pleacă din cauza dvs.

Ce înseamnă ardeleni „serioși”?

lolablau spunea...

care nu sunt influentati de scmechereala de doi bani a muntenilor, de spiritul gregar si galagios moldovinesc sau de fudulia olteneasca...dar probabil ca ardelenii is prea seriosi uneori, ca sa le gasesc si lor un mic defect:) in general.

Cristian SÎRB spunea...

Mai au și alte defecte ardelenii. :) Stau și cuget (sau doar stau) dacă nu cumva suntem făcuți din același material (prost) cu toții, diferența s-a făcut ca urmare a exercitării unor influențe exterioare. „Norocul” ardelenilor a fost Imperiul austriac (nu austro-ungar, pentru că ungurii s-au scremut din răsputeri să-și sporească subțirea ființă națională pe spezele noastre), care deși nu ne-a recunoscut ca națiune, alături de sași, secui etc, nici nu și-a pus în cap să ne nimicească sau să ne asimileze forțat, dar ne-au oferit un model de organizare, inițiat de Maria Tereza, cum aceste meleaguri n-au mai văzut!

Dovada reușitei: existăm și astăzi, vorbim românește, suntem ortodocși în majoritate.

Să ne uităm, ca-ntr-o oglindă întoarsă, la dezastrul lingvistic, genetic, etnic ce s-a petrecut în „Basarabia” între 1812 și 1918. O perioadă mult mai scurtă decât mia de ani pe care au trăit-o transilvănenii sub unguri și apoi habsburgi.

anca giura spunea...

@lolablau (continuare şi finalizare)Şi ca să închei ouroboric cercul ,,vrajbei noastre'':

1. Totul a început( şi s-a încheiat)din sfidarea textuală pe care eu am depistat-o cu privire la Moarte ca monadă, dacă vrei. Nu tolerez prea bine să fim ireverenţioşi cu termenii ,,moarte'', ,,părinţi''( ca idee generică de părinţi, nu mă refer la cazurile denaturate). Până unde putem merge cu ,,furia contra tatălui''? Generaţia părinţilor noştri a fost laşă? Sau n-a reuşit să-şi înfrângă Frica? Bine, dar noi cu ce ne vom mândri faţă de pruncii noştri?

2.În fine, ,,edificiu interior construit pe răni și suferințe'' este sintagma interesantă de pe ,,acel'' blog. E plină de miez, admit. Dar toţi avem un asemenea edificiu, personalizat. Unii nu-l expun public, atâta tot, şi nu-l exacerbează. Dacă n-am fost orfani, victime ale războiului, ţinuţi în lanţuri şi altele asemenea, n-aş numi chiar traumă laşitatea generaţiei părinţilor. Să ne scuipăm părinţii in corpore? Da, căci nu e interzis. Vom înţelege ,,rostul'' abia după ce fiii şi fiicele noastre ne vor scuipa la rându-le.
( Am, deşi n-a părut ca atare, o poziţie declarat anticomunistă şi insolenţe de fiică a părinţilor mei dovedite, însă... ) Punct.

Cristian SÎRB spunea...

Publicăm și această intervenție, deși nu are absolut nimic de-a face nici cu fotografia mea, nici cu satul copilăriei mele, nici cu ardelenii. Zici că n-ar exista e-mail...

Nici pe mine, nici pe Hiacint (îndrăznesc să-i folosesc numele, mă va contrazice dacă va fi cazul) nu ne excită cu osebire lămurirea taman pe masa_pustie a unor diferende iscate pe „alte” bloguri. Era stânjenitor și când cu plata polițelor pe „subiectul luciat”, darmite acum...